Apropierea

Epava de la Gytheio

Nici o istorie a transfugilor sau a contrabandiștilor nu poate fi spusă pentru a fi scrisă de pe uscat. Toate poveștile ce descriu naufragii, migrații, abandonări, trebuie scrise începând cu cele ce vin de pe / dinspre mare. Nici o imagine, nu ar fi putut fi mai perfectă asupra unei epave decât cea privită dinspre mare.

Este felul în care, din caiacul dezechilibrat de valuri, am reușit să văd epava.
Orice poveste despre epavă poate fi adevărată, în schimb orice poveste despre cel care a văzut epava poate fi falsă.

La fel ca Ulise ce a văzut Insula! 

Dvořák Symphony No 9 "New World"

Într-o casă de piatră, construită după toate regulile laconienilor din Mani, Dvořák răsuna mai viu ca nici o dată. Am plecat lăsând muzica să se avânte până în înaltul acoperișului. Șopârlele (Hemidactylus turcicus), au ieșit din instalațiile de climă și-au colindat pe căpriorii imensei bucătării, ... acolo unde muzica nu se mai termina.

Nu visele sunt de vină că nu mai apar, ci noi, uităm să le dorim.

panoramă verticală

Cod de bare la Delphi

Delphi - intrarea - agora romană

Nici biletele de intrare nu mai sunt cele pe care le știam, cotorul din care se rupeau nu mai există. La Delphi biletele ies la imprimanta termică și au cod de bare. Aștepți ceva până se dau la o parte două ferestre de plexiglas și cel care altădată îți rupea binevoitor biletul, astăzi se uită la tine cum de nu ști să-l așezi pe scanner. În final, te ajută, oarecum încurcat; se dau la o partea planele transparente. Urci treptele și te întorci, și alții pățesc la fel. Din nou solidaritatea celui ce supraveghează. Aș fi vrut să vadă Camus asta, ca atunci cum povestea că urcând spre Delphi, o ploaia grozavă ascundea priveliștea, ștergătoarele nu făceau față, ca și cum în asta ar consta secretul. Acum te joci cu o fițuică pe un geam, și felul în care o aluneci, ușa ți se va deschide, sau nu. Un soi de nimereală sau de prestidigitație, joc sau îndoială.

Monemvasia - singura intrare

vederea de sus - de sub citadelă

străzile înguste și abrupte spre zidul de/cel mare

Dacă numele Monemvasia înseamnă „o singură intrare”, mone embasis (atenție la b care se citește v), atunci tot ceea ce am văzut acolo înseamnă un singur organism; un oraș articulat pe străduțele înguste, uneori cioplite în piatră, vii asemeni arterelor și venelor noastre, pe care tot noi ne strecurăm și dispărem în stânga sau în dreapta, pentru ca puțin mai târziu, ca teleportați să apărem în alte locuri, mai sus mai jos din oraș. Fiecare tavernă are și o altă intrare, sau ieșire; dacă regula exterioară era „o singură intrare” în interior sunt permise oricâte, așa se face că fără să vreau, era să intru în bucătăria grecului, să dau peste tigaia ce fumegăia pe plită, greșind în umbră, direcția.

Monemvasia nu are niciun trecut antic, istoria sa este preponderent medievală, am rămas surprins de dinamica turistică, cu greu am reușit să dau de străduțe necirculate. M-am rătăcit voit, și-am mâncat smochine de pe înălțimi cât să-mi rup gâtul, am picotit la umbra vreunui măslin privind marea. Aici poți să mori sau să te naști, ceea ce se întâmplă mai departe nu mai are nici o importanță.

Moonlight Sonata

A spring evening.
A large room in an old house.
A woman of a certain age,
dressed in black, is speaking to a young man.

They have not turned on the lights.
Through both windows the moonlight shines relentlessly.
I forgot to mention that the Woman in Black has published
two or three interesting volume of poetry with a religious flavor.

So, the Woman in Black is speaking to the Young Man:
Let me come with you.
What a moon there is tonight!
The moon is kind – it won’t show that my hair turned white.
The moon will turn my hair to gold again. You wouldn’t understand.
Let me come with you.
[...]

Yannis Ritsos - poetul Monemvasiei
http://www.poetryinternationalweb.net/pi/site/poem/item/2678/auto/MOONLIGHT-SONATA 

Leonidas has left the building

Una dintre concurențele cele mai puternice țin de fapt de imagine, cealaltă de interpretarea imaginii, abia a treia putem să scriem că ține de sunet, dacă nu cumva imaginea se intercalează cu impresia privitorului, și atunci sunetul cade pe locul patru.

Ceea ce scriu ține de Elvis, care în lipsa sunetului a creat o mulțime de legende, în schimb imaginea a înlocuit sunetul și de aceea, ceea ce trebuia să se audă de fapt a căzut cu cel puțin un loc mai jos.

Una dintre cele mai valoroase sculpturi ale Greciei călătorește și totuși pe noi nu ne interesează ceea ce spartanii aveau ca loc de valoare; lupta. Pe noi ne interesează imaginea, rotirea, profunzimea.

Eu sunt unul dintre puținii vizitatori anuali care n-au habar cum arată Spartanul.
Spartanul este plecat.
Este într-o călătorie.

Rămășițele de la Sparta - o ironie a istoriei

Teatrul antic de la Sparti (Sparta)

Pausanias pomenește de spartani în cartea a III-a Laconica, ca fiind cei ce se îngrijeau de arta războiului și doar de atât. Spartanii au fost cei care în două războaie îi distrug pe messenieni (vecini vestici cu ei), pe cei care inventaseră arta dansului și care aveau concursuri anuale de cântat și de dansat.

Locul pe unde intrau actorii (Parados) spre scenă (Skena)

Sunt două momente pentru Sparta, care prin amploarea lor prezentă au definitivat viitorul: primo fiind bătălia de la Leuctra (371 î.e.n.), când tebanii conduși de Epaminondas îi spulberă triunghiular pe spartani, recolonizează Messenia, secundo, vizigoții conduși de Alaric șterg în 396 e.n. Sparta de pe fața pământului.

Cartier modern al noului oraș Sparti (Sparta)

Ceea ce se întâmplă cu Sparta după cucerirea romană nu devine interesant, ceea ce este foarte interesant, devine teatrul pe care Sparta îl are și care supraviețuiește mult mai bine decât cetatea, decât templele, decât drumurile.

Coloane descoperite în apropierea teatrului

Coloanele de la Sparta au fost făurite de artiști, ele zac așteptând un timp celebru pentru a fi ridicate.
Trag concluzia că peste tot arta și cultura supraviețuiesc mult mai bine celorlalte ambiții, fie ele politice sau militare.
Martor fiind la Sparta, teatrul (nou descoperit) arată chiar bine față de pustiirea ce a avut loc ...

Lamentarea: This is ... Sparta !

Culmea dealului de la Sparti -Sparta cum știm noi

În felul unei singure percepții, Sparta este dovada că ne aflăm în fața unei singure contradicții: ceea ce se poate întâmpla; se întâmplă, și doar o singură dată. O singură dată în viață, pentru că a doua oară ne omoară: definitiv.

Am dorit să văd Athina și după ce i-am sorbit ușor frumusețea, am dorit să văd Sparta; ca fiind lovit, să cad, din unghiul acesta jos să văd lumea. Nu m-am îmbogățit mai mult în ceea ce se cheamă „tare”, mai mult la Athina. Noi românii spune „tară” cu „t” la ceea ce ar putea însemna o nebunie, ceva exotic, ceva extravagant în felul sătenilor de a privi nebunul ce disecă natura.

„Tara” asta poate fi ceea ce „Pe aripile vântului” însemna „acasă”, locul unde toate se conjugă și capătă forma repede înțeleasă a omului, a familiei, a centrului, a ombilicului: omphlaos.

Sparta este ascunsă sub un deal, năvălirile triburilor avare și vizigote au mutat populația romanizată în stânga și în dreapta. Sparta la ora când a fost tăvălită era doar o babă îmbătrânită. Violul, pentru că așa putem realiza cel mai bine o imagine asupra celor întâmplate, a survenit în lipsa oricăror satisfacții reciproce. Sparta nu mai era ceea ce a fost, iar cei care au ajuns atât de jos, sudic, au fost mințiți pentru a se abate de la jefuirea lor istorică. O parte au migrat spre înălțimile munților Taygetos și-au făurit Mistras-ul, o bijuterie o lumii ortodox-creștine, alții s-au dus spre mare și-au remodelat Monemvasia, o insulă stâncoasă.

Delphi a fost la fel jefuit datorită legendei, dar alți cuceritori au luat înaintea celor renegați astăzi majoritatea bogățiilor.

Voi încerca în cele ce urmează să povestesc despre aceste locuri.
Voi încerca să vă surprind prin cât mai multe imagini, de aceea încep astăzi, cu unica imagine ce reprezintă; Sparta.