Singurătatea bărbatului singur

 Muzeul de arheologie din Pirgos, Eleea, Peloponez, Grecia

Bărbatul încornorat, trădat, substituit, înlocuit, alcătuia în marele Ev Mediu, portretul celui ce la rândul lui trăda, fugea, dorea, altfel că acesta, fără dorința majorității, a devenit Diavolul; bărbatul singur.

Este inutil să povestim despre celibat. Putem povesti inutil despre călugări. Ori reciproca nu este valabilă, oamenii de rând au atașat celibatului o mulțime de păcate și-au încornorat acestea religios. În partea cealaltă, a religiei, s-a format o oaste, împotriva celeilalte, dar tot din celibatari -neconvinși.

Suntem în Grecia antică acum și coarnele, pentru că vitele, erau foarte prețuite, creșteau mai greu ca și oile sau mai ales ca și caprele. Mai mult chiar, taurii erau privilegiați. Sigur că erau și ei sacrificați, ca orice animal, dar, mare atenție erau urmăriți mai ales cei albi. Lucru astăzi rar și noi știm de ce.

Omul singur este descalificat social. Intențiile lui sunt tot timpul interpretate, natural fiindcă n-are martori. Omul singur nu este urmărit de nimeni. Toate profilele psihologice atașează omului singur -cazul nostru omul modern, izbucnirile, vulcanismul, atentatul, terorismul. În viziunea modernă, neschimbată oarecum de cea medievală, omul singur este sigur Necurat.

La Messenia, la sud de Pirgos, în vestul sudic al Peloponezului am văzut imagini cu tauri însoțiți de forme circulare -forme de înțelepciune, de acceptare.

Îmi este dificil acum să-mi apăr o teză a singurătății, a urmăririi celui singur; alții mai buni ca mine, precum Kafka, au reușit-o perfect.

Artemision, Messenia, Peloponez, Grecia

Coarnele astea ce însemnau pe vremuri fertilitate, continuitate, progres, astăzi, în mentalitatea creștină, dau roadele păcatului. Păcat de vacă, că se caută cea fără coarne.