Sfârșitul lumii

o molie de Peloponez

O fantă de lumină descoperită în ultima clipă, poate însemna de fapt sfârșitul lumii.
Colțul unde se înghesuie toate, toate capetele, în 90 de grade.
Și toate țipetele mulțimii,
devin repede fade.

În fapt, sfârșitul lumii este atunci când mori, iar Apocalipsa este pentru fiecare,
așa cum pentru fiecare văzul, auzul, mirosul, pipăitul... dispare.

Să mori atât de tânăr privind în jurul tău cum ceilalți,
la fel ca tine, mor.
Sfârșitul lumii.

O clipă am murit și eu... dar pentru mine sfârșitul lumii va fi altul.
Un alt Aergistal. 

 

Anarhie = libertate, ca un punct de vedere

Athina 24 august 2011, Grecia

Un câine dormea la umbra zidului Academiei din Athina. Studenții ocupaseră deja Universitatea de lângă, se temeau de provocatori, de poliție, de orice exces.

Vedere din Universitate

Un bătrân a trecut strada ce dădea spre stația de metrou, a dat din mână și a spus „- Degeaba!”
Acum, după atâția ani îi dau dreptate, dar nu pentru ceea ce a zis, ci pentru prăpastia care se află între tineri și bătrâni în Athina, și poate în întreaga Grecie.

Majoritatea tinerilor sunt săraci, iar majoritatea bătrânilor sunt bogați.
Este o cutumă de milenii. O mentalitate oarecum orientală.

Anonimi de la TVR always Romania

http://craiova.tvr.ro/cu-car-ile-pe-fa-a-despre-filosofie-in-lumea-contemporana_6850.html

≪Alături de Cătălin Ghiță în platoul emisiunii "Cu cărțile pe față" se vor afla Ionel Buse – profesor la Universitatea din Craiova și Ion Militaru –cercetator Institutul C.S. Nicolaescu Plopsor.≫  the same up net address


Când se strâng mai mulți și unul începe să bată câmpii, ceilalți își uită turmele și-și cheamă câinii, așa vor petrece câteva ore în afara timpului -și a spațiului, debitând tâmpenii, în aceste pauze câte-o oaie este prinsă-n mărăcini și alta cade într-o văioagă.

Prezenții, prinși de căldura reflectoarelor, se apucă să afirme larg, că abia la bătrânețe bagi câte una tare -culturală sau intelectuală (fîssss), că și Kant, se bagă-n seamă moderatorul, a sfârșit-o bine cu niște lucrări -nu pomenește care, abia la senectute.

Ce este interesant că toți anonimii apar și-mi pătează ledul -nu iedul, lumina mea. Informația strălucitoare a televizorului și asta pentru că au ajuns profesorași la nu știu eu ce căcat de universitate sau institut.

Hai să regulăm problema în trei exemple:

- Rimbaud a tras linie când a trebuit și faptul că nu avea douăzeci și ceva de ani îmi reiterează teoria proprie care-mi spune ce-am pierdut eu la douăzeci de ani.

- Cioran, scrie pe Culmile disperării, la vârsta când majoritatea se uită în jos să vadă dacă nu s-au infectat, cei care nu fac asta și simt că sunt tari uită că sunt deja alcoolici sau drogați, dependenți de Wii sau orice altă formă virtuală de depersonalizare.

- Sartre, în timpul războiului - al doilea mondial, publică Ființa și Neantul, o discontinuitate a umanului în căutarea proprie.

Unul dintre invitați bântuia la un moment dat cuvântul „cauzalitate” în căutarea unui vânt ce să-i fâlfâie steagul. Nu venea nici o furtună.

Am ales doar trei exemple ale unor genii tinere pe care sigur le cunoașteți.
Galois, un mare matematician, a scris că nu are timp să demonstreze Teorema lui Fermat acum, dimineața îl aștepta un duel. S-a mărginit să scrie printre formule matematice, cât de mult își iubește prietena; nu avea decât douăzeci și unu de ani. Câmpuri Galois au definit teoria comunicațiilor și sunt importante asemeni transformărilor Fourier.

Poate primul, Alexandru cel Mare reușește să aibă un imperiu la douăzeci de ani...

Venedikt Erofeev întreabă un tren întreg cum a murit Pușkin? Tânar!

Mori așa tânăr pentru ai dat totul, ai cântat ca Morrison, scurt și tare, ceilalți bășinoșii au timp să elaboreze fîssss-ul. Că miroase bine, se datorează unor noi reguli ale mirosului, uneori asta în tinerețe ne depășește și călărim prea repede orice ce ne iese în cale. Aici este decadența. Când trecem de asta, lăsând o parte din vicii, devenim mai înțelepți, dar acea virtutea sincerității totale dispare.

Tinerii, doar ei ne pot face fericiți. Sigur, că nefericirea vine odată cu eșecurile lor. Dar asta nu este o propagandă a neîmplinirii, nicidecum o limitare; tinerii ne vor întrece, așa cum eu mi-am întrecut părinții.

Am vârsta marilor neîmpliniri, vor reuși copiii mei, și certitudinea îmi este deja aproape.

Virtualitate

Rafina port - 2011

Tinerii nici nu au observat faptul că-i fotografiez, nici apusul de soare, nici interviul pe care ancora le ia lor. Observăm o aplecare.

Nici eu n-am observat ce fac ei. Mie mi se pare mai important ce vreau eu. De aici orgoliul celui care privește. Este important ce credem și nu ce se întâmplă. Este important că putem spune ceva despre ceea ce privim, celorlalți - cei priviți, li se rupe. Așa considerăm -repede, lumea, în ceea ce privim și sigur are rost și în ceea ce fac ceilalți -neimportant pentru noi.

Refuz să cred că în ceea ce văd am dreptate și mai ales în ceea ce critic. Recunosc că mă lansez, orbital de fiecare dată, asupra ideii. Recunosc că mai și cred cele ce le scriu. Recunosc că nu văd totul. Să fie un privilegiu sau un autism?