Sfârșitul lumii

o molie de Peloponez

O fantă de lumină descoperită în ultima clipă, poate însemna de fapt sfârșitul lumii.
Colțul unde se înghesuie toate, toate capetele, în 90 de grade.
Și toate țipetele mulțimii,
devin repede fade.

În fapt, sfârșitul lumii este atunci când mori, iar Apocalipsa este pentru fiecare,
așa cum pentru fiecare văzul, auzul, mirosul, pipăitul... dispare.

Să mori atât de tânăr privind în jurul tău cum ceilalți,
la fel ca tine, mor.
Sfârșitul lumii.

O clipă am murit și eu... dar pentru mine sfârșitul lumii va fi altul.
Un alt Aergistal. 

 

Landofend

Odată trecut începutul, nimeni nu-și mai amintește de el.
In memoriam, îl sărbătorim.
Cei care cercetează începutul, povestesc despre el, ca despre o mare explozie.
Sărbătorile începutului sunt însoțite de explozii, de vivacitate. Omul prețuiește începutul.

Văzut de sus, totul se strânge-ntr-o vale. Ai impresia că totul se contractă, că se adună la un loc.
Această bruschețe a reliefului îți trezește în viitor, marea alunecare.
Unde poți ajunge așa alunecând?
Poate într-un cimitir!

Ca-n toate satele înghesuite, locurile plane și orizontale sunt prețuite, pe morți îi punem pe coastă, printre stânci. Acesta este sfârșitul.

Un tren străbate costier mica depresiune. Împinge începutul și trage sfârșitul, viața noastră, ca un șir de vagoane, încărcate, unele goale chiar. Un zgomot predomină, un joagăr taie lemne la infinit, de deasupra se aude zgomotul mașinilor ce trec viaductul, plăcile de beton nefiind perfect lipite. Trec și ultimele vagoane, Jim Morrison își începe elegia sfârșitului, așteptarea marelui prieten.