Ceea ce citind vedem

The Complete Greek Temples, Tony Spawforth, Thames & Hudson, 2006

Ar trebui în final și cărțile să dispară, să nu mai citim nimic, să vedem doar. Citind ne imaginăm și ceea ce vedem apoi ne transfigurează ideile în din nou, ceea ce mai târziu vom numi cea mai perfectă lume. Astfel au apărut Republica lui Platon, Raiul și Iadul lui Blake, Noua Antlantidă a lui Francis Bacon, Shangri-La a lui James Hilton și multe altele mai bune poate și nepomenite de mine.

Și totuși merg acolo unde văd ceea ce alții au scris înaintea mea și prin asta m-au împins, m-au îmboldit... cred că valoarea imaginii din fața mea rezidă din educația pe care am primit-o. Un sfânt Sebastian plin de săgeți s-ar putea să nu însemne nimic pentru un polinezian ce cu piroga lui ajunge în fața sfinților tăcuți din Insula Paștelui, acolo unde, regăsindu-și zeii, se apleacă în fața lor.

Deci și o memorie ancestrală poate conta, o întoarcere în trecutul propriu, în trecutul tribului, în trecutul pământului din care faci parte, poate așadar conta.

Sfârșitul lumii

o molie de Peloponez

O fantă de lumină descoperită în ultima clipă, poate însemna de fapt sfârșitul lumii.
Colțul unde se înghesuie toate, toate capetele, în 90 de grade.
Și toate țipetele mulțimii,
devin repede fade.

În fapt, sfârșitul lumii este atunci când mori, iar Apocalipsa este pentru fiecare,
așa cum pentru fiecare văzul, auzul, mirosul, pipăitul... dispare.

Să mori atât de tânăr privind în jurul tău cum ceilalți,
la fel ca tine, mor.
Sfârșitul lumii.

O clipă am murit și eu... dar pentru mine sfârșitul lumii va fi altul.
Un alt Aergistal. 

 

In a momentary lapse of reason - Într-un radical motivat de momente

http://versuri-traduse.com/cantec/demonstra/705347/ian-parry/versuri-si-traducere-a-momentary-lapse-of-reason/

Nu pedalam spre o lume, ci o lume vâslea spre mine.
Eu terestru, lumea acvatică.
Lumea ce te umple, ce te revarsă apoi.
Balena ucigașă ce-și vomită victima.

Și toate aceste momente motivate radical de existență,
de dorință, de înaintare, de vânt, de patimă, cădeau în fața vitezei mele.

Habar n-aveam că existam până nu m-am împiedicat,
până n-am căzut, până când m-am julit, până când fâșul și-a pierdut mânecile;
Coate sângerând, palme zdrelite, priviri virgine.

O singură lume rămâne;
cea a memoriei mele, a uitatului de peste umăr.
Îmi rămâne privirea rece a urmăritorilor,
care doreau doar să-mi violeze,
privirea.
Asta pentru că este la modă!

Solaris

O plajă din Peloponez, Grecia

În romanul lui Stanislaw Lem, o lume se lasă descoperită, protagoniștii se regăsesc în cea mai ideală dintre lumile lor posibile, un accident al coincidențelor evenimentelor preferate și ... asta îi înnebunește în final.

Eu personal mă aflu în postura cea mai ideală de a descrie acest fenomen datorită efectului de transmutare cromatică a imaginii reale, de a redesena planeta Solaris.

În cursul acestui eveniment voi suporta coincidența de a înnebuni și asta mă bucură; fac parte din clubul cel mai ideal al unei lumi provenite dintr-un accident.

Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile - Leibniz

Blue sky

Cea mai bună lume posibilă

Poartă de intrare -Fabric, Timișoara

Detaliu ornament stânga