Virtualitate

Rafina port - 2011

Tinerii nici nu au observat faptul că-i fotografiez, nici apusul de soare, nici interviul pe care ancora le ia lor. Observăm o aplecare.

Nici eu n-am observat ce fac ei. Mie mi se pare mai important ce vreau eu. De aici orgoliul celui care privește. Este important ce credem și nu ce se întâmplă. Este important că putem spune ceva despre ceea ce privim, celorlalți - cei priviți, li se rupe. Așa considerăm -repede, lumea, în ceea ce privim și sigur are rost și în ceea ce fac ceilalți -neimportant pentru noi.

Refuz să cred că în ceea ce văd am dreptate și mai ales în ceea ce critic. Recunosc că mă lansez, orbital de fiecare dată, asupra ideii. Recunosc că mai și cred cele ce le scriu. Recunosc că nu văd totul. Să fie un privilegiu sau un autism?

Să ridicăm ancora deci

Există o gestică, o mimică, o deschidere a umanului prin semne. Lipsa dialogului creează mișcare. Motivele țin de acustică, de aceea de obicei când se discută se stă pe loc, felul peripatetic de a dialoga a murit demult.

Priviți cu atenție hublourile vasului, priviți la stânga, la mijloc, numai acolo. Dacă priviți în ansamblul totul se schimbă, apar semnele. Această iluzie optică ne arată felul relativ de a privi lumea. Vom ridica ancora pentru a naviga în lunga călătorie a mitului antic grecesc, întru slava gloriei egeene.