Trădarea ca program existențial

to N (ideea imaginilor o am de la el)

Zdzisław Beksiński (24.02.1929-21.02.2005)

Walter van Rossum

≪În Cuvintele, Sartre își dizolvă vechile credințe în acidul ironiei, deasupra ridicându-se aburii voioși ai descompunerii. Trădarea devine program:

„La zece ani nu-mi cunoșteam încă maniile și felul de a gândi, iar îndoiala nu trecuse încă peste mine. Îi dădeam înainte cu gura, umblam orbește, eram fascinat de spectacolele de pe stradă, năpârleam neîntrerupt și puneam învelișurile lepădate pur și simplu unul peste altul. Mergând în sus pe rue Soufflot, intuiam la fiecare pas, în felul cum imaginea mea se oglindea pe neașteptate în vitrine și dispărea apoi când treceam mai departe, fiecare mișcare a vieții mele, legea vieții mele și ordinul fii infidel tuturor! Umblam numai și numai cu mine.”

Pare să fi căzut la pace cu vântul, cu sine însuși, cu graba.

„Am devenit și am rămas un trădător. [...] Fiindcă nu mă iubeam îndeajuns, am tot fugit înainte, pentru a găsi un refugiu. rezultatul: m-am iubit și mai puțin [.... Ieri am acționat greșit, pentru că asta a fost ieri, și astăzi intuiesc deja verdictul sever pe care mi-l voi da mâine. Refuz mai ales orice intimități: plin de respect, îmi îin trecutul la distanță. Tinerețea, maturitatea, chiar și anul care tocmai s-a încheiat, toate sunt mereu Ancien régime; noul regim se anunță chiar în clipa de față, dar niciodată nu se inaugurează: mâine te poți rade pe gratis.” *

Marina Ann Hantzis (14.03.1988)

[...] Este de ajuns să-l cităm pe Alexandre Kojève, filosof și contemporan al lui Sartre: El a numit gândirea lui Sartre „filosofia cercetașului”. Săgeata aceasta trimisă de la înălțimea unei catedre intenționa să doboare o minte liberă, dar, în schimb, a lăsat o urmă care ne ajută să lămurim multe necunoscute. Cercetașul se află în mijlocul pădurii și trebuie să se orienteze cu mijloacele de la fața locului, iar pe unele trebuie să le creeze singur. S-ar putea spune că în prima perioadă de creație, când a scris Greața (romanul a apărut în 1938, l-a preocupat însă aproape tot deceniul al patrulea) și Ființa și neantul (1943), intenția lui Sartre este să se rătăcească și în același timp să-și piardă cititorul într-o pădure virgină. În roman, ca și în lucrarea filosofică, el merge pe firul aceleiași experiențe: în lume, omul nu poate avea nici o existență, nici o gândire stabilă. El este liber, este nejustificat și blestemat să se inventeze. Dar fiecare inventare a lui însuși și a lumii trimite iarăși la acela care o face: nejustificat până în măduva oaselor. La finalul romanului Greața, o melodie indică drumul, iar la sfârșitul tratatului Ființa și neantul avem de-a face cu patosul antiumanist și plin de voioșie al zădărniciei: fluieratul în pădure.≫ **

 _________________________________
*,** Walter van Rossum, Simone de Beauvoir & Jean Paul Sartre, Paralela 45, 2003,pag. 97, pag. 101-102

Simone de Beauvoir - Imagini frumoase

 citat

Drumul spre Delphi, îmi plăcea peisajul uscat şi alb, suflarea aspră a vântului deasupra mării de vară; dar numai pietrele şi apa, oarbă la toate lucrurile pe care mi le-arăta şi despre care-mi vorbea tata. (Ochii lui, cei ai Catherinei: viziuni diferite, dar colorate, emoţionante; iar eu alături de ei, oarbă.)

"Uită-te, zicea el. Uite răscrucea unde l-a omorât Oedip pe Laios." Asta se-ntâmplase-n ajun şi-l privea direct. Peştera Pitiei, stadionul, templele; îmi explica fiecare piatră, ascultam, făceam eforturi: degeaba, trecutul rămânea mort. Obosisem să mă mai mir, să exclam. Auriga: "Îţi dă un şoc, nu? Da. E frumos!" Înţelegeam ce poţi găsi la acest bărbat mare de bronz verde; însă n-aveam nici un şoc. Mă simţeam prost, aveam chiar remuşcări.

Auriga - Căruţaşul, Muzeul din Delphi

Momentele mele preferate erau cele când stăteam de vorbă în câte o crâşmă, bând uzo. Îmi povestea călătoriile lui de altădată [...]

De la Delphi ar trebui să pornesc pentru a coborî pe firul timpului? Ne aflam într-o cafenea deasupra văii; dincolo de golful sticlos, bănuiai noaptea rece şi pură şi miriadele ei de stele.

Valea râului Pleistos, Delphi, vedere spre Itea, golful Corintic

Cânta o orchestră mică; erau două perechi de turişti americani şi mulţi localnici; îndrăgostiţi, grupuri de băieţi, familii. O fetiţă a-nceput să danseze, avea trei, patru ani; minusculă, brună, cu ochi negrii, cu-o rochie galbenă evazată ca o corolă în jurul genunchilor, cu şosete albe; se-nvârtea-n jurul ei însăşi cu braţele ridicate, cu faţa cuprinsă de extaz, c-un aer de nebună. Transportată de muzică, uimită, ameţită, transfigurată, inconştientă. Placidă şi grasă, maică-sa pălăvrăgea cu-o altă grăsană, legănând întruna un cărucior de copil cu un bebeluş înăuntru; insensibilă faţă de muzică, de noapte, arunca din când în când o privire bovină spre micuţa inspirată.

- Ai văzut fetiţa?

- Încântătoare, a zis tata cu indiferenţă.

Vedere dintr-o cafea din Delphi - o tânără localnică fotografiată acum mulţi, mulţi ani

O fetiţă încântătoare care avea s-ajungă matroana de colo. Nu voiam. Băusem prea mult uzo? Eram subjugată de copila asta pe care o-ndrăcise muzica. Clipa asta pasionată nu trebuia să aibă sfârşit. Micuţa dansatoare nu trebuia să crească; avea să se-nvârtească-n jurul ei însăşi o eternitate, iar eu aveam s-o privesc. Refuzam s-o uit, să redevin femeia tânără care călătoreşte cu taică-său; refuzam ca într-o zi să semene cu maică-sa, fără măcar să-şi amintească a fi fost această adorabilă menadă. Micuţă condamnată la moarte, moarte groaznică fără cadavru. Viaţa avea s-o asasineze.

Simone de Beauvoir, Imagini frumoase, Paralela 45, 2005, traducerea de Ileana Vulpescu, pag. 153-154

25 de ani de la dispariţia marii scriitoare

În aşteptarea plecării

Fugi. Saltă. Urcă.
Voi crede tot timpul în fuga femeilor, a acelora care fug, fiind adolescente în căutarea iubirii, celelalte abrutizate în căutarea liniştii şi ca să nu divagăm, hai să nu-i băgam pe copii aici.
Un bărbat care fuge de acasă poartă chiloţii aceia roşii din postarea de ieri, hai să nu divagăm.

În ceea ce eu cred, acele femei care au fugit, au reuşit; celelalte s-au stafidit: mie îmi plac stafidele şi scriu asta din ceea ce simt şi nu pentru a corecta conotaţia.
Nu există linie de sosire, alergătorul de cursă lungă, în singurătatea sa mi-a dovedit lucrul acesta. Femeile trebuie să se aşeze, chiar dacă acel autobuz o duce departe, mai departe va fi casa ei.
Unul din cele mai celebre citate contemporane spune aşa:

"We cross our bridges when we come to them and burn them behind us, with nothing to show for our progress except a memory of the smell of smoke, and a presumption that once our eyes watered"
(Tom Stoppard, Rosencrantz and Guildenstern are Dead, British dramatist&screenwriter (1937 - )

citind asta mi-am dorit să fiu femeie, să dovedesc ceea ce ca bărbat niciodată nu voi fi în stare, să înlocuiesc vocabula devin cu aceea de nasc.În sine de fapt o deviere în ceea ce doresc să fiu Adam, să nu am ombilic, să traversez Edenul.

Revin la plecare, ca sentiment de gol, de loc lăsat în urmă şi, odată de reîntors înapoi, acel loc îl vom regăsi gol. Nu contează abundenţa umană în urma regăsirii, spectacolul reprimirii în cuib, locul părăsit este gol pentru că oricine ar dori să-l ocupe nu va reuşi. Timpul a curs şi umplerea nu mai poate fi chemată.

"Dominique plânge. Sub fard se află o femeie din carne şi oase, cu o inimă, care simte cum îmbătrâneşte şi pe care o înspăimântă singurătatea: şopteşte:
- O femeie fără bărbat e o femeie singură."

Simone de Beauvoir, "imagini frumoase", Ed. Paralela 45, 2005, pag 113 la mijloc.
şi să nu uităm în traducerea inegalabilei Ileanei Vulpescu.

P.S. primesc traduceri sau adaptări din partea talentaţilor de limbă engleză a citatului de mai sus, dau un premiu virtual, o imagine a unui tricou, cu o frază, în final totul trebuie luat ca artă şi nu ca jignire, deci?
Scriu asta pentru că avem un traducător talentat :)!

Imagini frumoase

Pentru Simone de Beauvoir imaginile frumoase sunt oamenii, fără a descalifica pe nimeni, fără reproşuri, cartea numită astfel: Imagini frumoase, descrie fără milă societatea pariziană a anilor 60-70. În stil simplu, care nu poate fi depăşit de măiestria unui cititor elevat, imaginile frumoase devin din ce în ce mai pierdute în sine, greutatea lor în a-şi dovedi asta devine pe parcursul cărţii; sisifică. Privind acum în societatea noastră, a anilor 2010, totul pare copiat de acolo; fuga în snobism, incapacitatea erotică a înţelegirii dramatice a noii sexualităţi, de aici frigiditatea intelectuală; buzunare goale ale minţii. Într-o fugă cineva a pomenit de "principiul turbinei", imediat m-am gândit la un malaxor, la un amestec forţat, centrifug. Dar să nu fie aşa, să înţelegem doar schimbarea mişcării, din cea rectilinie, în cea de rotaţie şi ajunge. Să privim cum bate vântul şi helixul eolianei ia avânt, da, pentru fiecare ce trebuie, ca să devin curb îmi trebuie ceva drept.

Imagini frumoase

"De neuitat în acest microroman al Simonei de Beauvoir este analiza vidului sufletesc al eroilor-roboţi care-ncearcă să-l compenseze cu deconectante weekenduri în ambianţe rustic sofisticate: o viaţă în care oamenii dezumanizaţi, antrenaţi de un mecanism social implacabil, nu se mai bucură de nimic, nemailipsindu-le nici o convenţie; o viaţă încremenită într-un decor în două dimensiuni, animată de mondenităţi vlăguite, o viaţă preocupată de aparenţe, de evitarea şocurilor şi a realităţii neplăcute.

Şi totuşi, printre aceste personaje de fum există unele care-şi percep nimicnicia existenţei contrafăcute şi aspiră să facă din copiii lor nişte personaje de carne, de sânge şi de nervi, altceva decât nişte imagini, fie ele şi frumoase..."

Ileana Vulpescu

Pagina din spate a cărţii Imagini frumoase de Simone de Beauvoir, ed. Paralela 45, 2005

Simone de Beauvoir

AL DOILEA SEX

Lui Jacques Bost

Există un principiu bun, creator al ordinii, al luminii şi al bărbatului, şi un principiu rău, creator al haosului, al tenebrelor şi al femeii.
PITAGORA
Tot ceea ce a fost scris de către bărbaţi despre femei trebuie considerat suspect, căci bărbaţii sînt deopotrivă parte şi judecător.
POULAIN DE LA BARRF.


INTRODUCERE

Am ezitat mult timp să scriu o carte despre femeie. Subiectul e iritant, mai cu seamă pentru femei. Şi nu e nici nou. Disputa feminismului a făcut să curgă destulă cerneală; iat-o, acum, aproape încheiată: să nu mai vorbim despre ea. Deşi se tot vorbeşte, încă. Iar enormele prostii debitate de-a lungul acestui ultim secol nu prea par să fi limpezit problema. De altfel, există o problemă? Care? Chiar există femei? Sigur, teoria eternului feminin continuă să aibă adepţi; îi auzi şuşotind: „Şi-n Rusia, pînă şi acolo, ele rămîn tot femei"; în vreme ce alţi inşi, bine informaţi - cîteodată inclusiv cei din prima categorie - suspină: „Femeia se pierde, femeia e pierdută". Nu se mai ştie prea bine dacă există încă femei, dacă vor mai exista, dacă trebuie sau nu să doreşti să existe şi care e locul pe care ar trebui ele să îl ocupe. „Unde sînt femeile?" întreba de curînd o revistă cu apariţie intermitentăl. Dar, în primul rînd: ce este o femeie? „Tota mulier in utero: un uter, aşadar", spun unii. Totuşi, vorbind despre anumite femei, cunoscătorii decretează: „Acestea nu sînt femei", cu toate că şi ele au un uter, ca şi celelalte. Toată lumea este de acord în a recunoaşte că există în specia umană femele; ele reprezintă astăzi, ca şi altădată, aproape jumătate din umanitate; şi totuşi, ni se spune că „feminitatea e în pericol"; sîntem îndemnate: „Fiţi femei, rămîneţi femei, deveniţi femei". Prin urmare nu orice fiinţă umană femelă este, în chip necesar, o femeie; se impune ca ea să participe la acea realitate misterioasă şi ameninţată care e feminitatea. Aceasta e oare secretată de ovare? sau îngheţată în tăriile unui cer platonician? E de-ajuns un jupon cu fîş-fîş spre a o face să coboare pe pămînt? Cu toate că unele femei se căznesc pline de zel să-1 încarneze, modelul ei n-a fost niciodată brevetat. Binevoitorii o descriu în termeni vagi şi sclipicioşi ce par împrumutaţi din vocabularul prezicătoarelor. Pe vremea Sfîntului Toma, feminitatea apărea ca o esenţă definită cu tot atîta siguranţă ca şi virtutea soporifică a macului.

- aţi citit prima pagină a cărţii "Al doilea sex" de Simone de Beauvoir, în acest caz aveţi 10 puncte pentru curaj, cu aceste puncte oricum nu câştigaţi nimic, dar sunt sincere din partea mea. Dacă ne întâlnim aveţi ocazia să pomeniţi de ele şi mergem o bere.

photo by:
http://vonneumannmachine.wordpress.com/2009/02/14/la-mujer-no-nace-se-hace/