Trădarea ca program existențial

to N (ideea imaginilor o am de la el)

Zdzisław Beksiński (24.02.1929-21.02.2005)

Walter van Rossum

≪În Cuvintele, Sartre își dizolvă vechile credințe în acidul ironiei, deasupra ridicându-se aburii voioși ai descompunerii. Trădarea devine program:

„La zece ani nu-mi cunoșteam încă maniile și felul de a gândi, iar îndoiala nu trecuse încă peste mine. Îi dădeam înainte cu gura, umblam orbește, eram fascinat de spectacolele de pe stradă, năpârleam neîntrerupt și puneam învelișurile lepădate pur și simplu unul peste altul. Mergând în sus pe rue Soufflot, intuiam la fiecare pas, în felul cum imaginea mea se oglindea pe neașteptate în vitrine și dispărea apoi când treceam mai departe, fiecare mișcare a vieții mele, legea vieții mele și ordinul fii infidel tuturor! Umblam numai și numai cu mine.”

Pare să fi căzut la pace cu vântul, cu sine însuși, cu graba.

„Am devenit și am rămas un trădător. [...] Fiindcă nu mă iubeam îndeajuns, am tot fugit înainte, pentru a găsi un refugiu. rezultatul: m-am iubit și mai puțin [.... Ieri am acționat greșit, pentru că asta a fost ieri, și astăzi intuiesc deja verdictul sever pe care mi-l voi da mâine. Refuz mai ales orice intimități: plin de respect, îmi îin trecutul la distanță. Tinerețea, maturitatea, chiar și anul care tocmai s-a încheiat, toate sunt mereu Ancien régime; noul regim se anunță chiar în clipa de față, dar niciodată nu se inaugurează: mâine te poți rade pe gratis.” *

Marina Ann Hantzis (14.03.1988)

[...] Este de ajuns să-l cităm pe Alexandre Kojève, filosof și contemporan al lui Sartre: El a numit gândirea lui Sartre „filosofia cercetașului”. Săgeata aceasta trimisă de la înălțimea unei catedre intenționa să doboare o minte liberă, dar, în schimb, a lăsat o urmă care ne ajută să lămurim multe necunoscute. Cercetașul se află în mijlocul pădurii și trebuie să se orienteze cu mijloacele de la fața locului, iar pe unele trebuie să le creeze singur. S-ar putea spune că în prima perioadă de creație, când a scris Greața (romanul a apărut în 1938, l-a preocupat însă aproape tot deceniul al patrulea) și Ființa și neantul (1943), intenția lui Sartre este să se rătăcească și în același timp să-și piardă cititorul într-o pădure virgină. În roman, ca și în lucrarea filosofică, el merge pe firul aceleiași experiențe: în lume, omul nu poate avea nici o existență, nici o gândire stabilă. El este liber, este nejustificat și blestemat să se inventeze. Dar fiecare inventare a lui însuși și a lumii trimite iarăși la acela care o face: nejustificat până în măduva oaselor. La finalul romanului Greața, o melodie indică drumul, iar la sfârșitul tratatului Ființa și neantul avem de-a face cu patosul antiumanist și plin de voioșie al zădărniciei: fluieratul în pădure.≫ **

 _________________________________
*,** Walter van Rossum, Simone de Beauvoir & Jean Paul Sartre, Paralela 45, 2003,pag. 97, pag. 101-102

Levitație

≪ Dacă plecăm de la revelația primă a celuilalt ca privire, trebuie să recunoaștem că ne încercăm inaccesibila ființă-pentru-celălalt sub forma unei posesii. Eu sunt posedat de celălalt; privirea celuilalt îmi șlefuiește corpul în nuditatea sa, îl face să se nască, îl sculptează, îl produce așa cum este, îl vede așa cum eu nu-l voi vedea niciodată. Celălalt deține un secret: secretul a ceea ce sunt. ≫

Jean Paul Sartre, Ființa și neantul, Paralela 45, 2004, pag.499

De la neant la neantizare - Grecia

Locuință foarte aproape de piața Lysicrates, lângă Akropolis

Stoa lui Atallos, se vede bine etajul întâi

Este absurd să scrii astăzi, cu un mare aplomb, că cunoști Grecia. Îl citesc pe Eliade și mă mir, întrebarea parvine în umbra prezentului, Eliade în trecut, în umbră, eu în prezent, dar în lumină. Dar Eliade are dreptate când -completându-l pe Frazer, scrie: „mitul este o realitate culturală extrem de complexă” și că „funcțiunea  principală a mitului este de a revela modelele exemplare ale tuturor  riturilor și ale tuturor activităților omenești semnificative”. *

Prima mea intersecție personală cu mitul s-a petrecut citindu-l pe Alexandru Mitru. Erau și sunt niște fotografii alb-negru în Legendele Olimpului, pe care fiind copil n-am cutezat să le visez. Mitul, pe vremea când citeam destul de bine mi se părea a fie aievea și nu o realitate culturală. Unde mă situez când scriu despre Grecia sau, unde realizez că aș putea fi, când pomenesc indirect de Grecia?

Ce este cultural, sau cultual?
Ce este realitatea sau nostalgia trecutului, de fapt a unei realități petrecute în timp?

Blogul acesta, încearcă, și nu de fiecare dată subtil, să răspundă fățiș acestor întrebări.

Este inert să susții că ceva este etern, afirmația rămâne suspendată, se ridică și nimeni n-o vede, un balon. Asistăm un prezent liniar, îl trăim în evul unui program de știri permanent. Nu poți închide canalul de informații fără a pierde un accident aviatic, o răpire politică, un atentat, o revoluție. Nu poți dormi fără vise, fără ca a doua zi coșmarurile să parvină din viața de zi cu zi.

Acum, ce este semnificativ și mitul nu acoperă? Ce vreți și ce nu cunoașteți?
Ce vreau şi nu pot!
Am lăsat certitudinile în favoarea vecinilor, toamna ce-i acoperă cu frunzele veștede ale activităților umane inutile le dă satisfacția trăiri evenimentului imediat asemeni fast-food-ului, what you see is what you get - future microsoft software!

Sunt imagini singulare, lipsite de farmecul vreunui erotism sau plăceri singulare (hedonism), aceste imagini fac de fapt gloria culturală proprie, văd pentru că înțeleg și nu gândesc pentru că exist! Vremea raționalismului pur a trecut, egalitatea umană la rang de ONU spune: toți oameni gândesc! adevărat, dar metodologia nu arată deloc stabilirea modelului”; adică la ce se face referire când spunem că toţi oamenii gândesc ? şi ce este semnificativ în asta?

De aceea, în felul meu particular și foarte personal, Grecia îmi apare din neant și alții vor să o neantizeze!

* Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Albastros, 1983, pag.414.

"Nu aveţi dreptul să dispreţuiţi prezentul"

"Elementul acesta trecător, fugitiv,

ale cărui metamorfoze sînt atît de frecvente,

nu aveţi dreptul să-l dispreţuiţi sau să-l nesocotiţi."

Charles Baudelaire

Am plecat spre Roşia Montană încărcat de gânduri, orientate spre a privi spre culmile Apusenilor,  înălţate spre visare, dar cum am ajuns, am clipit des deasupra Tăului dintre Brazi şi m-am cufundat în inima muntelui prin galerii antice.

Am ajuns la Roşia Montană sprijinit de ideea aflării unui adevăr, chiar dacă acesta ar fi generat o utopie, putem fabrica oricând adevăruri maiestoase în filosofia locului şi care aruncate în realitatea prezentului să fie mai cinice decât rătăcirile câinelui printre oameni.
Poate că ar fi trebuit să fac o plimbare printre brazi, să beau apă şi să obosesc gândindu-mă la misterul vieţii pe pământ. Dar ghidul, un inginer, din fosta întreprindere minieră de stat; domnul Dorin Rus m-a călăuzit prin tenebrele pământului, pe acolo, de unde de peste 2000 de ani se extrăgea aur şi argint. Forma trapezoidală a secţiunii nu m-a mirat, nici liniaritatea ei, ci doar mărimea, căci nu încăpeau doi oameni maturi să treacă unul lângă altul şi nici înălţime nu era pentru a te îndrepta mai bine."Omul nu conta, trebuia doar să muncească." spunea acest ghid. "...în epoca romană, prin aceste galerii mişunau aproape cinci mii de sclavi..." completă el.
Chiar şi după ce am ieşit la suprafaţă, m-a uimit cinismul acestuia pentru că "toţi vor să ne ajute, dar nimeni nu ne lasă în pace"
Ce contează acum când viitorul pentru ei este apocaliptic. Trecutul le este interzis; statul a abandonat în 2006 toate lucrările, lăsând practic loc altora, loc cuceritorilor!

Am privit Roşia Montană ca un loc blocat în prezent, cu oameni în jocul unui circ creat de viitor.
În final, gândul că acolo toţi au dreptate mi-a risipit speranţa de viaţă a "fiinţei" numite Roşia Montană, despre care Alexandru Vakulovski a scris o carte. Acum ştiu că violul acelei copile din carte este violul continuu de la Roşia Montană a "fiinţei" care va deveni neant.

Ştergeţi tot, ştergeţi minţile oamenilor, crestele brazilor, culmile munţilor, ştergeţi prezentul; injectaţi neantul.

________________________________________________

Explicaţii suplimentare; câinele reprezintă filosoful cinic care s-a numit mai bine câine decât om, tenebrele reprezentau pentru anticii greci forma absolută a abisului.
J.P. Sartre a scris un eseu despre Fiinţă şi Neant, ceea ce am înţeles eu este că forma garanţiei în privinţa "viitorului fiinţei" este neantul.
Cartea lui Alexandru Vakulovski se numeşte "157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană"

Titlul şi motto-ul sunt din Charles Baudelaire, Pictorul vieţii moderne, antologie, traducere, prefaţă şi note de Radu Toma, ed. Meridiane, Bucureşti, 1992 pag.390.