Suetonius și libertatea de a scrie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Iulius_Cezar

Chiar și într-o democrație sclavagistă precum cea a Romei antice -mai ales în timpul Republicii, părerile și chiar calomniile făceau parte din distracția populară fără ca cineva să atenteze la libertatea de expresie așa cum s-a întâmplat -precum știm, mai târziu. Merită să transcriem câteva din pasajele scrise de Suetoniu despre Caesar, despre primul Părinte al Patriei (Pater Patriae) cum a fost elogiat acesta de către Senat și popor.

≪XLVII Se zice că s-a dus în Britania ca să găsească perle și că le constata mărimea și greutatea cîntărindu-le în mînă din cînd în cînd. Căuta cu pasiune pietre prețioase, vase de aur sau argint, statui și tablouri de artă antică.
  Plătea pe sclavii tineri și mai îngrijiți cu prețuri imense, de-i era și lui rușine, încît oprea să se treacă aceste sume în registre.

  XLVIII În provincii, dădea întotdeauna două feluri de mese: unele pentru soldați și pentru oameni de rînd, iar altele pentru magistrați și pentru oameni de bună condiție ai provinciilor. Supraveghea disciplina casei cu grijă și severitate, în lucrurile mici ca și în cele mari. De aceea a pus în obezi pe brutar, fiindcă a servit oaspeților altă pîine decît lui și a pedepsit cu moartea pe un libert foarte apreciat, pentru adulter cu soția unui cavaler, deși nimeni nu făcu vreo plîngere.

  XLIX Moralitatea lui n-a fost atinsă decît de legăturile cu Nicomede, o rușine totuși permanentă și gravă, care l-a expus batjocurii tuturor. Las la o parte versurile foarte cunoscute ale lui Caius Licinus:

                      Tot ce Bithynia și iubitul lui Caesar
                          A avut vreodată... [Nicomede era regele Bythiniei n.m.]

  Las la o parte și discursurile lui Dolabella și ale lui Curio tatăl, în care Dolabella îl numea rivala reginei şi scîndura interioară a lecticii regale, iar Curio îi zicea grajdul lui Nicomede şi prostituata Bithyniei. Trec și peste edictele lui Bibulus, în care dădea colegului său [Bibulus era coleg de consulat cu Caesar, pe vremea Republicii, Roma avea doi consuli numiți anual n.m.] titlul de regina Bithyniei, care a iubit întîi un rege și acum iubește regalitatea [Caesar va ajunge dictator pe viață, numit de Senatul Roman n.m.]. În același timp, după cum povestește Marcus Brutus, un oarecare Octavianus, care vorbea foarte liber, din cauză că nu era în toate mințile, într-o mare adunare a numit pe Pompeius rege, iar pe Caesar l-a salutat cu numele de regină [Primul triumvirat; Caesar, Pompei și Crassus n.m.].Caius Memmius îi reproșează că el a servit pe Nicomede cu paharul și vinul la un mare banchet, la care participau, o dată cu alți desfrînați de ai lui Nicomede, și cîțiva negustori romani cărora le spunea și numele.

  Cicero nu s-a mulțumit numai să scrie în unele din scrisorile lui că Caesar, dus de curtenii lui Nicomede în camera de culcare a acestuia, s-a culcat pe un pat de aur, în haine de purpură, întinîndu-și în Bithynia floarea tinereții, el, cel coborîtor din Venus [Caesar făcea parte din ginta Iulia, coborâtoare din Ascaniu, fiul lui Aeneas, fiul zeiței Venus și al troianului Anchise n.m.], el l-a apostrofat în senat cînd Caesar apăra un proces al Nisei, fiica lui Nicomede, amintindu-i obligațiile față de acest rege: „Lasă, te rog - i-a zis căci știe toată lumea ce ți-a dat el și ce i-ai dat tu”.

  În sfîrșit, în timpul triumfului său galic, soldații lui, între alte cîntece pe care le cîntau cu veselie în urma carului de triumf, l-au rostit și pe acesta așa de cunoscut:

                   Caesar a supus Gallia, Nicomede pe Caesar,
                      Iată este dus în triumf Caesar care a supus
                         Gallia, iar Nicomede care a supus pe Caesar
                         nu este dus în triumf.

L Este constantă părerea că era înclinat spre desfrîu și cheltuitor în plăceri, că a corupt foarte multe și ilustre femei, între care pe Postumia, soția lui Servius Sulpicius. Lollia, soția lui Aulus Gabinius, și Tertulla, soția lui Marcus Crassus și chiar pe Mucia, soția lui Cneius Pompeius.

  Cei doi Curioni, tatăl și fiul, și mulți alții reproșau lui Pompei că din cauza lui Caesar, pe care-l numeau Aegist, și-a lăsat soția cu trei copii și, din dorința de putere, s-a căsătorit cu fiica acestuia. A iubit însă mai mult decît oricare pe Servilia, mama lui Marcus Brutus. Pentru ea a cumpărat, în ultimul său consulat, o perlă de șase milioane de sesterți, iar în timpul războiului civil, pe lîngă alte daruri, îi cumpără la licitație mari proprietăți pe un preț de nimic. Cum mulți se mirau de acest preț mic, Cicero spunea în glumă printr-un joc de cuvinte: „Ca să știți că s-a cumpărat ieftin, s-a scăzut a treia”. Se bănuia că Servilia tolera prietenia dintre fiica sa Tertia și Caesar.

LI Că nici în provincie nu păstra fidelitatea conjugală, apare clar din acest distih pe care-l cîntau soldații, tot în timpul triumfului pentru înfrîngerea Galliei:

                 Cetățeni, păziți-vă soțiile, aducem un chel
                               ușuratic.
                   Aurul, ce l-ai cheltuit în Gallia cu femei,
                   L-ai împrumutat de aici, din Roma.
≫

C. Suetoniu Tranquillus, Doisprezece cezari, ed. Științifică, 1958, pag.26-28.

Lăcomia - sora mică a crimei

Aulus Vitellius

http://www.peterpaulrubens.org/Vitellius-large.html

Suetonius Tranquillus scribere:

≪Era un om corect și priceput, dar și-a pierdut reputația prin dragostea pentru o libertă, a cărei salivă amestecată cu miere o folosea nu pe ascuns și rar, ci zilnic și în văzul lumii, ca leac pentru traheea arteră și pentru gît.

Tot el, cu un minunat talent de lingușire, a introdus cel dintâi adorarea lui Caius Caesar (Caligula) ca un zeu:  cînd s-a întors din Syria n-a îndrăznit să se apropie de el decît cu capul acoperit, dîndu-i ocol și căzîndu-i la picioare.

Ca să nu-i scape nici un mijloc de a fi în bune relații cu Claudius, care era robit soțiilor și liberților, a cerut Messalinei, ca o mare favoare, să-i dea picioarele s-o descalțe și scoțînd coturnul din piciorul drept, l-a dus de cîteva ori între togă și tunică și l-a sărutat.
[...]
Și-a petrecut copilăria și prima tinerețe la Caprea, între prostituatele lui Tiberius, și a fost el însuși totdeauna stigmatizat cu porecla de Spintria (om desfrînat, pederast, nota trad.) și socotit, prin grațiile corpului, începutul îmbogățirii tatălui său.

IV Și în anii următori se pătă cu toate infamiile, păstrîndu-și rangul cel mai însemnat la curte. Fu prietenul lui Caius Caligula, pentru talentul său de a conduce carul la alergări, și al lui Claudius pentru știința jocului cu zaruri. El fu însă mai simpatizat de Nero, nu numai din pricina acelorași calități, ci și din a unui serviciu particular. Pe cînd prezida jocurile neroniene, văzînd că împăratul, doritor să participe la concursul cu chitara, nu îndrăznea totuși să se prezinte, cu toate insistențele mulțimii, el l-a chemat înapoi pe cînd ieșea din teatru și, ca și cum ar fi fost delegat de poporul care stăruia, l-a rugat să cînte.
[...]
Se știe bine că n-avea bani de drum (când a fost trimis în Germania inferioară nota explicativă) și era îngropat în datorii atît de mari, încît soția și copii, pe care îi lăsa la Roma, îi ascunse într-o mansardă închiriată și închirie altora casa sa pentru restul anului, iar pentru cheltuielile drumului puse amanet o perlă mare, scoasă din urechea mamei sale. De mulțimea creditorilor care îl așteptau ți îl opreau în drum, - între aceștia, locuitorii din Sinuessa și Formii, ale căror venituri publice le sustrăsese - n-a scăpat decît terorizîndu-i prin acuzații de calomnie.
[...]
XIII Era mai cu seamă rob stomacului, și dedat cruzimii. Lua totdeauna trei, cîteodată patru mese pe zi: gustarea, prînzul, masa de seară și mesele orgiilor de noapte, făcînd față la toate cu ușurință, prin obiceiul de a vomita. El se invita în aceeași zi la diverse persoane și fiecare masă nu costa gazda mai puțin de patru sute de mii de sesterți. Cea mai faimoasă fu masa pe care i-o dădu fratelui său la sosirea din Asia și la care, se spune, s-au servit 2000 din cei mai aleși pești și 7000 păsări. El însă a depășit această masă la inaugurarea unei tăvi pe care, din cauza mărimii enorme, o numeau mereu scutul Minervei, egida protectoare a orașului. În această tavă amesteca ficați de nisetru, creieri de fazani și păuni, limbi de flamingi, lapți de mrene, căutate de corăbieri și trireme cu sîrg de la Parția pînă la strîmtorile Hispaniei. Acest omu cu poftă de mîncare nu numai nemăsurată, dar care îl stăpînea în orice moment și într-o formă dezgustătoare, nu se putea înfrîna nici la sacrificii sau pe drum. Ajungea să mănînce măruntaiele de pe altare și prăjiturile scoase atunci din foc, iar în cîrciunile de lîngă drumuri înfuleca bucate ce abureau încă și chiar resturi mîncate pe jumătate cu o zi înainte.

XIV Gata să trimită la moarte sau la chinuri pe oricine și pentru orice motiv, a ucis bărbați nobili, prieteni și tovarăși, pe care îi atrăgea prin lingușiri, ca să împartă imperiul cu ei. Pe primul l-a omorît chiar cu mîna lui, dîndu-i otravă într-un pahar cu apă rece, pe care acela o ceruse fiind apucat de friguri. N-a cruțat aproape pe niciunul dintre cămătarii, debitorii și perceptorii care-i ceruseră odată la Roma datoria, sau pe drum plata cheltuielilor de transport. Dintre aceștia, pe unul l-a trimis la execuție chiar pe cînd îl saluta, dar îndată la rechemat și pe cînd toți îi lăudau mila, el a poruncit să fie omorît în fața lui, zicînd că vrea să-și hrănească ochii. Unuia i-a adăugat la pedeapsă pe cei doi fii, care încercaseră să-l roage pentru tatăl lor. Pe un cavaler roman, care striga pe cînd era tîrît la pedeapsă „Ești moștenitorul meu”, îl forță să-i arate tablele testamentului și cînd citi că împreună cu el este înscris ca moștenitor și libertul cavalerului, porunci să fie sugrumat împreună cu libertul. Omorî de asemenea cîțiva din plebei numai din pricină că aceștia criticaseră pe față partidul venet, presupunînd că au îndrăznit acest lucru din dispreț pentru el și în speranța unei apropiate revolte.
[...]
A fost bănuit de asemnea și de moartea mamei sale, căreia ar fi oprit să i dea hrană sub pretextul că e bolnavă, determinat fiind la această crimă de o prezicătoare Catta, pe care o considera ca un oracol și care îi prezise că va avea o domnie puternică și de lungă durată, dacă va supraviețui mamei sale. Alții spun că mama lui, din scîrbă față de cele ce se petreceau sub ochii ei și de frica celor ce o amenințau, obținuse otravă de la fiul ei, fără greutate.

XV  În a opta lună a domniei sale, armatele celor două Moesii, ale Panonniei și cele de peste mare, ale Iudeii și Syriei se revoltaseră și juraseră credință lui Vespasianus, o parte în absență, alta în prezența acestuia. Atunci, ca să rețină simpatia și devotamentul celorlalți cetățeni, nu puse nici o margine dărniciilor sale publice sau particulare.
Făcu o recrutare la Roma promițînd nu numai concedii după victorie, dar și avantajele veteranilor și acelor care își făcuseră serviciul legal.
[...]
XVI Convinse senatori să trimită deputați cu fecioare vestale, ca să ceară pace, sau cel puțin un interval de timp pentru a delibera. A doua zi, pe cînd aștepta răspunsul i s-a anunțat printr-un cercetaș că dușmanul se apropie. La această veste, el se retrase într-o lectică, numai cu doi însoțitori, un brutar și un bucătar, și ajunse pe Aventin, în casa părintească, pentru ca de aici să fugă în campania. Îndată aflînd printr-un zvon vag și nesigur că pacea s-ar fi obținut, se lăsă să fie dus în palat. Deoarece aci găsi totul pustiu, iar cei care erau cu el se făcură nevăzuți, se încinse cu un brîu plin de aur și fugi în celula portarului, legînd un cîine înaintea ușilor și baricadîndu-se cu un pat și cu o saltea.

XV Primii soldați ai armatei dușmane însă pătrunseră în palat și, neieșindu-le nimeni înainte, scotociră fiecare colț, după cum se întîmplă în asemenea împrejurări, pînă cînd îl scoaseră din ascunzătoare și întrebîndu-l cine este, căci nu-l cunoșteau, și dacă știe unde este Vitellius, caută să scape de ei prin minciuni. Apoi, fiind recunoscut, nu încetă să se roage, ca și cum ar avea să dezvăluie ceva care privește viața lui Vespasianus, cerînd ca pînă atunci să-l păzească sau să-l pună în închisoare. În cele din urmă însă, îl legaseră cu mâinile la spate, îi aruncară un lanț de gît, îi rupseră veșmintele, lasîndu-l pe jumătate gol, îl tîrîră în for cu multe batjocori în fapte și în vorbe, pe întreaga cale sacră, trăgîndu-i de păr capul îndărăt, cum se obișnuiește la criminali. Ba chiar îi ridicau bărbia cu vîrful unei săbii, ca să nu lase capul în jos și să fie văzut de toți. Unii aruncau în el cu noroi și murdării, alții îl apostrofau cu epitetul de mîncău și incendiator. O parte a poporului îi reproșa chiar defectele corpului (căci era de o statură enormă, avea fața roșie de cele mai multe ori din cauza vinului, pîntecele gras, un picior cam paralizat, fiind lovit la alergări pe cînd ajuta pe Caius Caligula la conducerea carului). În sfîrșit fu omorît lîngă scările Gemoniei, sfîșiat în bucățele și de aici tîrît în Tibru cu un cîrlig.
[...]

Gemoniile. Cuvîntul pare a deriva din gemitus - gemăt. Era o scară cu două rampe, care se înălța în for. Pe treptele ei se expuneau cadavrele celor condamnați la moarte prin spînzurătoare. Cadavrele erau expuse pînă ce magistratul da ordin să fie aruncate în Tibru. (nota trad.)
 ≫

C. Suetonius Tranquillius, Doisprezece cezari, ed. Științifică, 1958, 300-309.

Moartea împăratului Gaius (Caius) Caesar Caligula

http://www.bleedingcool.com/2012/01/18/avatar-plug-of-week-caligula-6/

    LVI  Față de atîtea nebunii și excese, multora le-a venit în gînd să-l ucidă. Două conspirații au fost descoperite. Iar în alte rînduri planul a fost amînat din lipsă de ocazie favorabilă, pînă ce doi cetățeni și-au împărtășit planul și l-au săvîrșit, nu fără cunoștința celor mai de seamă liberți, sau a praefecților praetorieni, care, bănuiți fără motiv că ar fi amestecați în vreo conspirație, se simțeau suspectați și urîți de el. Le-a mărit ura și faptul că, luîndu-i de o parte, a scos sabia și le-a spus că el se va sinucide, dacă li se pare că merită să moară. N-a încetat apoi să acuze pe unii față de ceilalți și să-i facă pe toți să se denunțe între ei.


     Stabiliră să-l atace în ziua reprezentațiilor de la palat la amiază, cînd va ieși de la spectacol.
     Cassius Cherea, tribunul cohortei praetoriene, ceru să joace primul rol. Acesta era bătrîn și Caius [împăratul] de obicei îi adresa tot felul de cuvinte jignitoare, numindu-l afemeiat și stricat. Dacă cerea parola de trecere, îi dădea drept cuvinte de parolă Priap, sau Venus. Iar cînd mulțumea pentru ceva, îi oferea mîna să i-o sărute  într-o formă și cu o mișcare destul de obscenă.


    LVII  S-au întîmplat multe minuni înainte de moartea  lui. În Olimpia, statuia lui Jupiter, pe care hotărîse să o desfacă și s-o ducă la Roma, a rîs așa de puternic, încît au căzut la pămînt uneltele pentru demontarea ei, iar lucrătorii au fugit. A venit imediat un oarecare Cassius și a spus că lui i s-a poruncit în vis să sacrifice un taur lui Jupiter.
     La Capua, Capitoliul a fost trăznit la idele lui martie, iar la Roma, la fel capela lui Apollo Palatinul. Unii explicau minunea aceasta arătînd că se va întîmpla o  mare nenorocire împăratului din partea gărzii sale. Cealaltă minune prevestea un nou asasinat al unui om de seamă ca și cel de odinioară, întîmplat în aceeași zi.


     Consultînd pe astrologul Sylla asupra viitorului său, acesta, citind horoscopul, a spus că o moarte sigură se apropie. Sorții din Antium l-au sfătuit să se ferească de Cassius. Din această cauză, trimise delegat în Asia să ucidă pe Cassius Longinus, atunci proconsul, uitînd că pe Cherea îl chema tot Cassius.
     În ajunul morții sale visă că sta în cer lîngă tronul lui Jupiter și că acesta, împingîndu-l cu degetul cel mare de la piciorul drept, l-a aruncat pe pămînt. Se socotesc ca minuni și unele fapte întîmplate în însăți ziua morții: pe cînd sacrifica, a fost stropit de sîngele unui stîrc; pantonimul Mnester jucă în aceeași tragedie, pe care o reprezentase o dată tragicul Neoptolemus, la jocurile în care a fost ucis regele filip al macedonienilor. În rolul mimului Laureolos - în care actorul, salvîndu-se dintr-o casă ce cădea, vomita sînge - cei mai ulți actori cu roluri secundare, ca să dea o probă de talentul lor, vomitară și ei, încît umplură scena de sînge; se pregătea apoi pentru noapte un spectacol în care egiptenii și etiopienii trebuiau să reprezinte scene din infern.


    LVIII  În ziua a noua înainte de calendele lui februarie șovăia dacă să se ducă la masă ori nu, avînd stomacul încărcat de la masa precedentă. În sfîrșit, cedînd amicilor, ieși. Cum trebuia să treacă printr-o galerie subterană, unde copiii de nobili chemați din Asia se pregăteau să apară pe scenă, el se opri să-i cerceteze și să-i încurajeze. Și dacă șeful trupei nu i-ar fi spus că-i e frig, s-ar fi înapoiat și ar fi luat parte la repetiția spectacolului. De aici sînt două versiuni: unii spun că pe cînd Caius vorbea cu copiii, Cherea pe la spate i-ar fi străpuns gîtul cu sabia, spunînd: „Haide”, iar Cornelius Sabinus, alt tribun, care făcea parte din conjurație, i-ar fi înfipt pumnalul în piept din partea opusă. Alții spun că Sabinus, îndepărtînd mulțimea prin centurioni complici la complot, i-a cerut, după obiceiul militar, parola și Caius spunînd „Jupiter”. Cherea a răspuns: „Primește-i mînia” și cu o lovitură i-a despicat maxilarul, pe cînd se întorsese spre el.


     În timp ce era doborât la pământ, prin zvîrcoliri și vaiete dînd semne că încă mai trăiește, ceilalți l-au ucis cu treizeci de lovituri. Consemnul tuturor era: „Repetați”. Unii i-au înfipt sabia și în părțile rușinoase.
     La primul zgomot, purtătorii lecticii sale alergară cu bastoane în ajutor, iar după ei îndată corpul german, care ucise pe unii dintre asasini și chiar pe unii senatori nevinovați.


    LIX  A trăit 29 de ani și a domnit 3 ani 10 luni și 8 zile.
     Cadavrul său a fost ascuns în grădina lui Lamia și ars pe jumătate pe un rug improvizat, a fost îngropat și acoperit cu iarbă proaspătă. Mai tîrziu, el fu dezgropat, ars și îngropat de surorile sale venite din exil.
     Se știe bine că mai înainte de a fi îngropat, paznicii grădinii au fost tot timpul tulburați de fantome. În casa în care a fost ucis n-a trecut nici o noapte fără groază, pînă ce casa însăși a ars într-un incendiu. Odată cu el a pierit și Caesonia, soția sa, străpunsă de sabia uni centurion. Iar fiica ei a fost zdrobită de un perete.


    LX  Oricine ar putea să-și facă o idee de aceste timpuri, din aceste amănunte. Vestea morții n-a fost crezută îndată. Se bănuia că a inventat-o și a lansat-o Caius, ca prin acest mijloc să cunoască sentimentele oamenilor față de el. Nici conjurații n-au încredințat cuiva imperiul. Iar senatul fu așa dornic de restabilirea libertății, încît consulii fură convocați, nu în sala senatului, fiindcă se chema Iulia, ci în Capitoliu. Unii senatori propuseră să distrugă orice amintire a Caesarilor și toate templele lor. S-a observat și notat îndeosebi că toți Caesarii al căror nume a fost Caius au pierit de sabie, începînd cu cel ucis în timpul lui Cinna.

C. Suetonius Tranquilius, Viețile celor doisprezece cezari, ed. Științifică, 1958, pag.192-195