Când au plecat ciocănitorile

Cais

Venirea lor m-a bucurat,
Și ochii mi-au fost scuturați,
De zborul lor,
Al ciocănitorilor.

Alun

Și-au cules,
În grabă mare,
În tril înalt de primăvară,
Alune de astă vară.

Când au plecat ciocănitorile,
Brusc natura s-a schimbat.
Cerul s-a înnourat,
Și-apoi a plouat.

O privire asupra ființei

Unghiurile din care privim ființa ne dau renumita privire de ansamblu, ne fac fericiți. Am ales bine unghiul, uite ce bine se vede, mai un pic și se vedea și coada, deh, a zburat.

Ființa se vede cel mai bine sub diferite unghiuri, de aceea confuzia dispare.
Ființa vânătoare care sunt, a vânat ființa ciocănitoare.
Vânătoarea s-a încheiat acasă când toate imaginile, din toate unghiurile vânătorii au fost vizibile, ceea ce a fost ilizibil a fost șters. A fost șters în sensul ființei, ființa nu se vedea, imaginea nu era în neascundere. Așa am citit că metafizicieni materialiști antici greci vedeau ființa. [Asta cu metafizicienii este ca și cu muzicienii (sic!)]

Nu este un secret al lui Janus cu ființa trădată ce se ascunde în cealaltă parte.
Ceea ce ar fi interesant pentru contemporani, nu că am fi curioși, este că ființa nu subexistă. Ființa, chiar cuprinsă de nebunie, de autism, de schizofrenie, ea există. Ființa este de fapt cea care lasă urme.

Iubitele mele, ciocănitorile

închin lui A. Vakulovski

Să priveşti, să cauţi asta.

Viaţa, asemeni celui ce aleargă şi mai târziu, inundat de priveliști termină cursa, o termină poate mai liniștit decât când a plecat.

Și tu, dacă n-o termini nu-i nimic rău, n-ai fost antrenat pentru asta, nu ești cauza nimănui.

În schimb, în fața ta, să nu vezi este un mare păcat, să nu fii atent -te împrăștie, te amestecă alături de poluarea acestei umanități pierdute. Ochiul, atunci când este scos, trebuie să zvâcnească, ochiul are mai mult oxigen.

Să nu culegi totul, să nu determini pustiul, să-ți ajungă puținul.

Lasă și privește.

Lasă perjele celor mai buni ca tine, celor zburătoare, celor ciocănitoare. Lasă așa cum lași și tu versul:

„
[...]
în sfârșit

o pisică de apartament
iese din cameră
și urcă în vârful
unui copac neștiind cum să coboare

o pisică în apartament
care îmi vânează picioarele
când merg și se cațără pe
pereți

ce vom face noi
când
în sfârșit.
”

Alexandru Vakulovski, Dați foc la cărți, Tracus Arte, 2012, pag.65.

Ciocănitoarea

Există o creație independentă de natură, cea a dorinței, a îndeplinirii, a felului singular manifest în fața naturii.
Singura tangență este într-o destăinuire lăuntrică, într-o reprezentație în care dorești să te împlinești și poate singura, în felul în care scriu acum, ar fi ciocănitoarea; Ianus!

_ celor ce iubesc HD-ul:

Ciocănitoarea

Nu este Woody.

Este Ciocănitoarea!

Când am trecut prin parc,

Ea sta-n zăpadă-ngheţată 

cu micul ei trup în arc!

În palme calde-am ridicat-o,

în mănuşi am îmbrăcat-o.

O oră, două, nu contează,

Ea se trezi şi-acum planează.