Întoarcerea cneazului

http://yablor.ru/blogs/palehskaya-lakovaya-miniatyura/876733

Și cneazul se întorcea la fiecare decadă, care socotită după vremurile noastre ar fi de ordinul sutelor de ani, căci nici precizia să o prezică cineva n-ar fi cu putință. Cneazul venea de la răsărit și venea odată cu soarele în acea dimineață ploioasă, căci așa se făcu; să plouă din înaltul cerului și lumina să vină de după ziduri, de după arborii grădinilor.

Și cneazul acesta falnic venea de la bătălie. Purtase peste tot răsăritul chipul lui Hristos și dușmanii cădeau numai la vederea acestuia. Dar odată cu căderea lor, răpuneau și tovarăși de nădejde ai cneazului. Armata se tot împuțina și caii mureau de dorul ieslelor de-acasă.

Cneazul s-a întors și de data aceasta și socoteala dușmanului dădu greș.
Rugile rușilor fură ascultate. Pământul înapoiat.
Numai că vremurile se schimbaseră, așa cum de fiecare dată oamenii schimbaseră vremurile.
Asta înainte ca vremurile să-i schimbe.
Cneazul nu mai merse spre răsărit, căci neamurile de-acolo ori se împuținaseră, ori se potoliră.
Cneazul trebuia să meargă spre soare-apune și lucru acesta-i făcea rău păsării lui.

Pasărea cneazului era Pasărea de Foc. Pasăre pe care cneazul a primit-o de mic copil.
Pasăre mai vie decât focul stelelor, decât adâncul Baikal-ului, decât strălucirea oțelului.
Pasăre cântată mai mult decât orice sfânt, pasăre rea.

Nu-i clipă de gândit, așa cum nu-i cal de nestrunit, cum nu-i om încercat și femeie de ferecat.
Cneazul porni spre întunecare la o mare confruntare.

Așa aflară de Marele Sfat de-afară.
Lumea aceea întunecată, cu soare puțin, strânseră oști viclene pentru a porni spre cetatea cneazului.
Lucrurile acestea se petreceau demult, demult de tot. Și venirea cneazului le ieși în întâmpinare, lor, vremurilor și uneltirilor.
De fiecare dată întoarcerea este vestită de vremuri. Nu există o reîntoarcere, nu există acel soi de trădare, de răzgândire. Cneazul se întoarce pentru că a fost plecat. „Veniți, veniți!”

Și bătălia începu.

Caii albi și caii negri.
Săbiile scurte și sulițele lungi.
Caii roșii.
Oamenii roșii.
Așa s-au amestecat toate și tot.

Nu-i rost de izbândă, nu-i rost de fugă.

Un nour dispare și din el cneazul tresare.
De jos o vulpe apare, crucea plutește, un câine răsare.
Un vuiet se aude...
* Președintele visă și un vuiet îi bubuia în urechi.
Un călugăr erudit îi ascultă visul.
Înainte de a mânca, în preziua visului președintele știa ce are de făcut.

Ne bântuie de fiecare dată o cronologie a întoarcerii.