O stare curentă

https://02varvara.wordpress.com/2008/06/24/the-ukraine-torpedoes-strategic-deal-with-russia/

Georges Bataille
6. Digresiune despre ideea de bază a lui Stalin

≪Oricum, gîndirea lui Stalin însuși, departe de a putea rezolva problemele pe care imensa influență a acțiunii sale le-a pus, n-a știut să discearnă cu claritate ceea ce, în ideile lui Marx despre revoluția popoarelor avansate, se îndepărta de cursul real al istoriei. El n-a știu să vadă că o asemenea revoluție trebuia să fie preludiul unui antagonism final între țările bogate și cele sărace, opunînd, pe ruinele lumii feudale, proletarii săraci și burghezii bogați.

E chiar deosebit de oportun să observăm că fidelitatea sa față de schema marxistă l-a antrenat, într-un caz notabil, la o veritabilă ciudățenie. Este vorba de data asta de fidelitatea față de o teză a lui Lenin (însă această teză n-are sens decît dacă nimic nu vine să tulbure doctrina marxistă despre revoluția din țările industriale).

Pasajul în cauză din Problemele socialismului este, de altfel, singurul care a atras atenția generală. Paragraful șase din prima parte este intitulat: „Despre inevitabilitatea războaielor între țările capitaliste”. În mod paradoxal, Stalin afirmă aici că „teza lui Lenin, după care imperialismul dă naștere inevitabil la războaie” nu e nicidecum perimată. Chiar după cel de-al doilea război mondial, antagonismul între diversele țări capitaliste ar fi, după el, mai puternic decît antagonismul dintre capitaliști și comuniști. Toată lumea consideră că, în lumea actuală, singurele războaie previzibile ar opune burghezii și proletarii. Dar Stalin nu crede asta.

„Atunci cînd Germania hitleristă, spune el, a declarat război Uniunii Sovietice, blocul anglo-franco-american, departe de a se ralia Germaniei hitleriste, a fost obligat, dimpotrivă, să se coalizeze cu U.R.S.S. Împotriva Germaniei hitleriste. Prin urmare, lupta țărilor capitaliste pentru stăpînirea piețelor și dorința de a-și elimina concurenții s-au dovedit practic mai puternice decît contradicțiile între lagărul capitalismului și cel al socialismului.” Pentru Stalin nimic nu s-a schimbat.

Această manieră de a vedea lucrurile, care a avut un sens în epoca cînd ansamblul țărilor capitaliste era mult mai puternic decît puterea comunistă, exprimă cu siguranță o logică a situației care nu putea să nu se impună, după Stalin. El s-a străduit să „evite un nou război mondial cu mijloacele ≪luptei pentru pace≫”.
Ar fi inutil să ne îndoim de intențiile sale. Dar această mișcare, spune el, „nu urmărește răsturnarea capitalismului și instaurarea socialismului - ea se mărginește la lupta democratică pentru menținerea păcii.
„Se prea poate, adaugă el, ca... lupta pentru pace să evolueze ici și colo spre lupta pentru socialism.” Dar mișcarea pentru pace, care va evita poate un „război dat”, „să nu fie totuși de ajuns pentru a înlătura inevitabilitatea războaielor în general între țările capitaliste.”≫

Georges Bataille, Suveranitatea, Paralela 45, 2004, pag.111-112.