Din mine celălalt caută geamănul. Este trist că suntem pe stânga, sau pe dreapta; pe față, sau pe spate; spre soare, sau spre umbră.
Sunt fericit că pot să vă scriu povestea mea, a mănușii pierdute în umbra deasă a brazilor. Povestea de dragoste a fetiței ce și-a pierdut mănușa pe telescaun, mănușa mâinii.
Ori toate închipuirile de mai sus nu pot întrece suferințele mănușii lipsă, mănușii pierdute de pe telescaun. De aici povestea mănușii gemene ce își caută cealaltă pereche, soră.
Scriitorul a fost întrebat. De ce în romanul său accentul cade pe celălalt și nu pe cel ce petrece evenimentul. ( Atenție la verbul petrece ). Scriitorul (politicos fiind) a răspuns:
Am înțeles permanent în viața pe care am petrecut-o că un geamăn ar fi petrecut-o altfel; altfel alături de mine și altfel eu alături de el.
Ce ne lipsește? Este cel ce poate fi înaintea noastră și atunci când putem fi noi înaintea lui.
Michel Tournier în Meteorii a încercat asta, repede totul a căzut în derizoriul unei personalități homosexuale; de parcă ne-am trage-o singuri.
Povestea mea este un pic altfel. Este povestea unei încercări, a mâinii stângi împotriva celei drepte, a catargului înclinat, a vântului rostogolit, a valului răsucit. Este povestea unei călătorii a celor cinci degete în întregirea zecimală.
Sigur, că putem nuanța evenimentele personale a fiecăruia dintre degete, ca să nu pomenim de ceilalți, în oglindire, gemeni fiind; dar lucrul acesta ne-ar pierde timp din schiat, așa că mai bine citiți povestea.
Fetiţa nu ar mai fi tristă dacă şi-ar spune că mănuşa ei ar fi găsită de nişte spiriduşi fără de casă care ar face din ea casa lor.
RăspundețiȘtergereŞi o mănuşă pierdută, ca orice mănuşă pierdută, va fi mereu legătura ei cu mănuşa geamănă, orice s'ar fi întâmplat să le despartă.
Chiar, ce s'o întâmpla cu mănuşile când nu le mai e cu putinţă starea de pereche?
Inevitabil, o mănușă nepereche se diluează în timp.
RăspundețiȘtergere