Cuvintele: niciodată, nicicând, nicăieri mă aruncă în derizoriu, în angoasa particulară creată de subiectivismul meu: Polonia.
Mă explic şi probabil mă repet:
Acum mulţi, mulţi ani, undeva în România, în cursul unui râu, mai navigabil, mai apropiat, două, sau trei caiace au tras la mal.
Un puşti mai răsărit cu palme netede de orăşean le ieşi în cale. Prin nisipiul ud, prin plaja noroioasă, doi oameni săltau; încercau să meargă, să ajungă pe uscat. La capătul plajei un copil bălai ca şi ei le ieşi în cale. În urma celei întâmplate, turiştii poposiră şi luară la interviu pe băiet.
Dacă turnul Babel nu se dărâma, probabil că toată lumea s-ar fi înţeles acum, acum perpetua doar starea unor cuvinte magice.
Ultimul dintre ele pot să-l pronunţ acum şi el m-a urmărit ani în şir, până i-am aflat cadenţa şi până i-am ştiut istoria: Gdansk!
Vedeţi, am ştiut că aţi eşuat şi în graba de-a citi, aţi încurcat consoanele şi ce dacă, aşa am păţit şi eu. Aşa au păţit şi vecinii lor. Apoi şahul magnetic, ce l-au scos prin a citi inteligenţa localnicilor şi eu cu "siciliana" mea ce le-am spus?
"Ooo Amazon, Parana, Ostrowsky..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc