Cartea de vizită

„Într-o frumoasă dimineaţă din luna mai, o elegantă amazoană parcurgea, pe o superbă iapă alezană, aleile înflorite din Bois de Boulogne...”

[ Text din "Străinul, Ciuma, Căderea, Exilul şi Împărăţia", de Albert Camus, Ed. Rao 1993 - din romanul Ciuma, pag. 181 şi următoarele fraze se referă tot la acţiunea din acest roman şi bună parte este copiat de acolo.
alezan, ~i, alezană, ~e adjectiv, roşcat, roib; iapă alezană. [din fr. alezan] - Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, Ed. Litera Internaţional 2006 ]  

În acest fel mi-am descris cartea mea de vizită, ca mai apoi să mă întreb de ce nu am scris și adresa, numărul de telefon și calitatea pe care o am dând această cartea de vizită mai departe.

În acest fel mi-am amintit de Camus, de felul în care un scriitor decrepit încearcă să se identifice într-o frază, într-un oraș numit Oran, bântuit de ciumă, de necunoaștere în final.

Acest bătrân reia fraza, o rescrie la nesfârșit, iar prin acest circuit, Camus creează iluzia unei protecții, a unui cerc magic prin care salvarea se va datora perfecțiunii, unei fonetici sau sintaxe, în final unei morfologii perfecte. Ceea ce nu mulți știu, că în momente de criză, perfecțiunea moare, asemeni atletului care trecând linia de sosire sucombă în urma atacului de cord datorat drogurilor dinamice. Sigur că putem țese la nesfârșit imagini nefolositoare în așteptarea izbânzii finale, excepția Penelopei nu este valabilă în societatea deschisă, așteptările nu sunt individuale, la fel ca împlinirile. Ne aflăm în fața unui val informatic ce ține de turmă, de buchet, de lan, de pădure; nu poți scrie o carte de vizită unui tip, sau unei persoane, nici măcar unui grup, te adresezi comunității globale de care aparții.

Și dacă eu am descris și am tipărit o carte de vizită pentru acei care doresc să mă cunoască, această carte de vizită fiind neperceptibilă și incognoscibilă celorlalți? chiar dacă aceștia din urmă o au în fața lor, la îndemână, eu sunt invizibil, eu cum demonstrez asta?

Home sweet home

„Locuința ta seamănă cu un vagon de tren, numai că-i ceva mai scurtă și n-are decît o singură fereastră la fiecare capăt. La fereastra din față sînt gratii puse de proprietăreasă pentru a împiedeca derbedeii din acest cartier plăcut să pătrundă înăuntru ; iarna, încăperea este rece și întunecoasă, pereții mustesc de o transpirație lipicioasă, vara transpiri doar tu, dar din abundență, să te saturi ; se face o căldură ca-n iad.”

pag.11 sus.

                                                                       Thomas Wolfe

Vălul

Taygetos, view from Messinia peninsula, north near Koroni

O după-masă întreagă un văl des de nori au umbrit vârful Profitis Ilias.
O dungă de soare-apune brăzda mijlocul munților Taygetos asemeni torsului unui luptător îmbrățișat înaintea bătăliei. Norii prin culoare vesteau întunericul, umbra lor fiind neîntoarsă, noaptea ce vine va fi senină în lipsa lor. Spre dimineață, deasupra vârfului semeț apare Cassiopeia. Constelația arată nordul, direcția spre Argos, locul nașterii lui Perseus.

În Grecia toate se leagă, nimic nu rămâne de nedescris, scria în acest fel Camus.
Atâta timp cât munții au fost un obstacol nimic nu a venit de acolo.
Atenție, când cel mai înalt zid de apărare este trecut, dușmanul ce vine peste el, este mai puternic.
Cel mai înalt vârf din Taygetos are un nume comun și predestinat Greciei; Profitis Ilias.

Blowind

On the south of messinian beach

Neliniștea cuprindea privirea, la fel ca înaintea amețelii finale date de beție, înaintea somnului apucat de oboseală, dorinței împlinite și răsturnată de frustrare: vântul, în final; a cules cearceafurile de la amiază și le-a înnodat în jurul unui arbust, valul la rândul său s-a împiedicat în stâncile fortuite de la mal și apa a fiert spre nisipul mozaicat de pietre rotunjite și scoici celebre.

Pe faleză, iarba grea s-a zburlit și firele de praf și-au intersectat traiectoriile spre oboseala ochilor.
Nimic cutremurător, nimic ieșit din comun, doar o clipă răsucită de-a lungul unei plaje înguste în sudul unei peninsule celebre a lumii antice.

Senzația

Tipul acela antic ce povestea că „apropierea” și „depărtarea” ține de senzație avea dreptate.
Eu cu cât mă apropii mă divulg, cu cât fug devin vulg.

În fața mea muntele, obosind ajung în vale.
Așa îmi dispare senzația de oboseală.

După apus

Crepuscular Koroni port

Tainic, fiecare luminiță arată ceva, toate unite în comun prin ceea ce ține de om. Soarele fiind divin, prin apusul său lasă loc luminii oamenilor, cea proteică înlocuită de cea prometeică. Crepuscular și ubicuu Zeul este prezent și prin coridoarele lăsate necercetate, bântuie oamenii, îmbrăcați în case, mașini, bărci, avioane.

Lumina oamenilor este invizibilă Zeului, fiind artificială, cunoscută, lipsită de frică. Lumina oamenilor le arată faptele, mersul, căutarea. De urmele acestei lumini Zeii fug, uitătura lor este cea a oamenilor, o întoarcere orfică în spate, în fapt oamenii au uitat nerăbdarea, transmisă de acum zeilor.

Într-un orizont frânt și triunghiular, catargele iahturilor apăsau la nord vârfurile muntelui Ithome, aproape de vârf, Messinia; cetate uitată de zei, cotropită de spartani. Este o greutate să privești în minte istoria atârnată de vârfurile unor catarge.

De pe un catamaran se auzea muzică, un ritm neștiut pe aici, venit din Africa prin America. Lumea știută de mine se schimbă, ceea ce aduce vântul antichității din spate, pe o corabie cu catargele goale, lasă un imens gol în fața ei, prin nemișcare, prin lipsa umbrelor.

Nemeea, privind în spate urma unei viitoare acropole

Nemeea 2015

Într-un șir lung de coline, pornind de la Micene (Mycenae), de la Profetis Ilias, culmea cea mai înaltă din jurul cetății lui Agamemnon, ajungem spre nord-vest la Nemeea.

Între Kalentzi și Soulinari, două sate, se naște o colină pregătită pentru o akropolă; templu pe un deal, pe o înălțime.

În spatele templului lui Zeus, spre Corint, un deal ne apare plat, ca și cum cineva a pregătit locul spre a înălța un templu.

Știind asta, coloanele prăvălite în urma cutremurelor, indicând sarcina, cele reconstruite, revărsând efortul, nu pregătesc nimic în afara unei priveliști înălțătoare unui templu asemeni celui din insula Egina, Aphaia.