Reabilitarea fricii

Niciodată n-am reuşit să văd mai departe de aşteptare, decât frica. Aşteptarea îmi sugerează apropierea unui eveniment pe care nu voi reuşi să-l determin de-a rămâne nenăscut. Din acest nedeterminism se naşte frica. Frica fiind pentru mine neînţelegerea lumii - în care eu m-am născut şi trăiesc - cu mine. Ceva aici este simplu; odată educat, domesticit, înlănţuit, lumea nu va vedea nimic, momentul în care mă revolt şi prin asta deteriorez raportul meu cu parcul uman din jurul meu, voi simţi oroarea publică din neînţelegerea lumii cu mine. Atunci mă revolt mai mult.

Unul din marii scriitori ai Italiei moderne este Dino Buzzati, un scriitor de stânga aşa cum cum mulţi sunt în lumea mediteraneană . Romanul "Deşertul tătarilor" scris de acesta, a devenit şi film sub atenta lui îngrijire. Lucrul pe care se centrează cartea, la fel ca şi filmul, este aşteptarea şi frica. Sunt multe simboluri şi reprezentări ale acestor două elemente în film, imaginea în mişcarea fiind catalizatorul pus în retorta unde se condensează umanul acestora. Mai precis imaginea zugrăveşte pe chipul personajelor foarte bine stările acestea, fugite şi ele din cutia Pandorei; rareori întâlnind un film care să fie egalul romanului literar din care s-a plăsmuit.


Notă: ideea unui parc uman în jurul nostru, aparţine filosofului german Peter Sloterdijk care a şi scris eseul Reguli pentru Parcul uman.