vineri, 29 septembrie 2017

Ferestrele oarbe

Undeva în sudul peninsulei Messenia, lângă Koroni
Cecitatea presupune absența luminii ca funcție a cunoașterii, a orientării sau a limbajului, mai târziu s-a descoperit că orbii aud mai bine decât nativii, chiar simt mai mult, dar toate acestea nu găuresc gardul, nu scot cuiele unor scânduri ce-au zidit fereastra pentru a nu intra lumina.

Există case părăsite asemenea oamenilor și felul în care arată ne trezește un soi de compasiune închisă, întocmai ca aerul nerespirabil ce dăinuie între pereți. Intrări zidite, ferestre bătute în cuie, acoperișuri găurite, iată peisajul exterior și insalubru al caselor părăsite.

Oamenii părăsiți bântuie, casele părăsite sunt bântuite, dar peste toate orbirea face ravagii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc