Un fel de a privi

Am privit crucea indolent. Soarele din spatele ei pare în umbră, măreția ei crează umbră.


Cum începe ateismul?
Să fabrici idolul, să-l sculptezi sau să-l compui, să fie totul perfect, geometric și matematic, toate tehnologiile să fie de partea ta, fierul să nu ruginească, lumina să nu amăgească. Manole ar fi invidios, și-ar dezgropa soția, ar da cu gălețile pline cu vopsele pe pereții bisericii.


Cum îngropi o religie?
Prin înălțime, prin curaj și prin forță, comunismul să fie apă minerală, tu întrebuințezi acid, arzi stânca, sapi fundația și înalți crucea. Cât de mare? Cea mai mare. Restul nu contează. Păcat că munții sunt așa de mari.


Cum prostești o lume?
Ceea ce vedeți nu este adevărat, este voință divină, fără Cel de Sus nu puteam scuipa la altitudinea asta, fără sobor de preoți sacii de ciment nu aveau nici o valoare, oțelul se usca ca mărăcinele.


P.S. undeva am dat de-o cruce de piatră, era pe marginea drumului dintre Călan și Hațeg, era de un metru, puțin aplecată, era îndeajuns.