sâmbătă, 24 decembrie 2011

În așteptarea caravanei

Pe coasta acelui munte în care comunitatea zidi cetatea și drumul ce se ferea de râul umflat anual de torente, caravana era așteptată de fiecare dată cu o sărbătoare. Felul astronomic era potrivit cu anunțarea iernii, cu înghețarea râului tumultuos, cu moartea temporară a naturii, cu retragerea vietăților domestice în grajdurile comune ale satului.

„Bărbații își ascuțeau topoarele și muierile fuioarele” amintește un vers despre acele vremuri. Iarna era grea, cocoșată de zăpadă, ascunsă de ceață. În fiecare seară se anunța ivirea caravanei, coincidența lăsa cel puțin o săptămână când, la primele sunete ivite din cornurile celor ce păzeau satul, lumea lăsa munca, somnul sau mâncatul și se repezea lacomă spre a vedea Caravana.

În felul ei, Caravana era singura sărbătoare adevărată prin care se putea arăta existența satului, altfel, oamenii, adică locuitorii acelor tărâmuri, erau prea preocupați de munca lor. De aceea existența celor din jurul lor părea absentă în decursul timpului; în schimb când sosea Caravana, toată munca, mâncarea și somnul se dădea la o parte, toate acestea pentru a începe Sărbătoarea!

Dar ce era era Caravana? sau de ce trecea ea pe aici? rostul ei era legat de sat prin relief, prin tărâm, țară, continent sau Cosmos?!

De fiecare dată, fără nici o deosebire, cel ce dorea să-și cumpere un bilet spre Nemurire, o putea face atunci când trecea Caravana. Atunci, nu cu bani puțini, nu fără trudă, oricine putea să-și cumpere Nemurirea. Unii munceau o viață, alții mureau înaintea Caravanei, și toți, nicidecum că vreun privilegiat avea vreun pas înainte, încercau să prindă un bilet ce mai departe le dădea gratis parcursul spre Nemurire. Ar fi fost vreun basm, sau mit, sau vreo interjecție compusă_contemporană, dar felul în care se petreceau lucrurile în acel sat de munte, în care templele erau părăsite și Zeii plecară de multă vreme, îmi aduce aminte de Ghilgameș.

Citind mitul sumerian, citind prietenia Eroului - Ghilgameș, cu Enkidu, mi-am dorit Nemurirea și la vârsta pe care o am, pot să profit de ceea ce munca mea de-o viață o poate produce, adică Biletul.
Am cumpărat Biletul,  nu mulți oameni aveau bani, mai departe pot scrie că anul acesta Sărbătoarea nu a fost pe măsura așteptării ei; recolte slabe, ape puține, bărbați slabi, femei puține.

Am primit Nemurirea!
Sunt Nemuritor!
Sunt Nemuritor; de multă vreme, nimic nu s-a schimbat, sunt tot în satul meu și tot în satul meu nimic nu se schimbă.
Caravana trece de fiecare dată, și noi, tot satul devenim Nemuritori. Este atâta Nemurire în noi!
De fiecare dată când unul dintre noi a plecat, noi l-am așteptat, și El, într-o Nemurire nu s-a mai întors!

Am aflat de curând că sunt bilete spre Murire, aici lucrurile stau mai mai greu, dar cred că mă voi înhăma la acestea, în felul meu așa văd drumul!

3 comentarii:

  1. da, si eu am ascultat muzica de pavarotti si m-am gindit ...ca s-a dus ...si ce a ramas....si cum ne ducem duti pe rind...si ce ramine din noi....

    RăspundețiȘtergere
  2. adică ești prezent.
    prea PREZENT.
    adică Nemuritor!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc