Biblioteca II

Biblioteca lui Hadrian, Agora, Athina, Grecia

Oarecum intimidat, împăratul refuză în ziua aceea orice audiențe. Retras în auditorium, împăratul comandă muzică. Imediat cineva veni din întuneric și mișcă ceva lumină, atunci se auzi un zgomot firav, apoi chiar vibră ceva, se auzi o instrumentație fină; era Roger Waters cu albumul lui „The pros and cons of hitchhiking”.

„Să-l omor pe bibliotecar, să nu-l omor?!”, gândea încet împăratul.
Gândurile lui o luară razna apoi și se îngrămădiră, asemeni unei pitulice, într-un cuib sădit exact sub maximul arcadei unui pod de piatră. Simți presiunea. Pe pod treceau legiunile obosite. Războiul în estul imperiul dura de ceva vreme.

„De fapt bibliotecarul m-a făcut prost.”
„Că ce carte trebuie citită prima, și care mai încolo, apoi ultima...”
„Să înțeleg lumea, oare lumea mă înțelege?!”
„Mitul acela prost înțeles cu principele umanist, cu cel ce împărțea dreptatea asemeni ploii de vară ... este o minciună.”

„Să-l omor pe bibliotecar, să nu-l omor?!”, gândea încet împăratul.
„Astăzi grațiez pe toată lumea.”
„Nu-l omor pe bibliotecar!”
Se ridică și cutreieră biblioteca cuprinsă de întuneric, noaptea-și făcea loc pretutindeni, dar mai era loc de lumină. Mai era loc și de muzică.
„Cum să fac cu Imperiul, cu Europa?”
„Să o iau din nou din Apus spre Răsărit, sau invers, să merg din Sud spre Nord?”

Printr-un tunel subteran ajunse în Agoranomeion, pe o masă de gresie găsi o carte, citi titlul; Epopeea lui Ghilgameș. O luă ca pe o piatră.

Peste câteva ore știa ce să facă. În Bibliotecă, pe masa mare de marmură îl găsi pe Homer, apoi pe Herodot...
În zilele ce au trecut de la inaugurarea Marii Biblioteci, împăratul a fost invizibil; nimeni nu-l văzu.
Peste alte câteva zile îl chemă pe bibliotecar.
„Trebuie să-ți mărturisesc că ai avut dreptate!”
„Dar citindu-l pe Herodot, așa cum pot eu, l-am înțeles mai bine știind versurile vulgare ale lui Horațiu sau Ovidiu!”
„Se poate și invers, să ajungem la origini, citindu-i pe contemporani; cine poate...”

Construcția privirii unei pisici

Ne trebuie o pisică și un zid înalt.
Ne trebuie un loc departe de unde să privim.
Restul vine de la sine.

Trei, Doamne și toți trei

http://www.tomicek.de/a_karikaturen/a1_aktuellekarikaturen/aktuellekarikaturen_fs.html

Biblioteca

http://www.1st-art-gallery.com/Giovanni-Battista-Piranesi/Allegorical-Frontispiece-Of-Rome-And-Its-History,-From-%27le-Antichita-Romane-De-G.B.-Piranesi-1756,-Published-In-Paris,-1835.html

Împăratul pregăti cu luare aminte toate planurile noii sale biblioteci. Somptuozitatea construcției trebuia să pună în umbră tot ceea ce se construise până atunci; Marea Bibliotecă, leagănul civilizației.
În câțiva ani totul putea fi gata. Dar împăratul muri la frontierele imperiului în luptă cu barbarii de la soare-răsare și fiul său ce veni la putere tărăgănă cât de mult putu construcția Marii Biblioteci, banii folosindu-i pe mari petreceri imperiale.

Când în sfârșit Marea Bibliotecă era gata, noul împărat invită la una din petrecerile sale și pe bibliotecarul ce va răspunde de tot patrimoniul ce va fi instalat în construcția nouă.
„Vreau să arăt lumii ce-am făcut eu! Vreau să aranjezi cât se poate de repede toate manuscrisele, toate scrierile și desenele pe care le avem în Marea Bibliotecă...”

Și într-adevăr, totul se termină repede.
Când împăratul își făcu timp și vizită Marea Bibliotecă, constată că în Marea Sală erau doar câteva cărți, toate rafturile și toate dulapurile fiind goale. Pe o masă de marmură albă, nu prea mare, nu prea mică, stăteau doar câteva cărți. Neînțelegând nimic și nedorind să se facă de rușine datorită neștiinței lui, împăratul traversă cu pași repezi intrând în următoarea sală.

Din sala în care tocmai pătrunse împăratul, se deschideau, asemeni petalelor unei margarete, scări ce urcau în spirale largi spre etajele superioare. Dar și în sala aceasta, văzu iar câteva cărți în fiecare așezământ mural, lateral, care ar fi trebuit să cuprindă sute, zece mii poate în total.

Urcă mai sus în tăcere, alaiul din urma sa nici nu mai îndrăznea să-l urmeze. În schimb bătrânul bibliotecar, da. Mai sus întâlni chiar aproape zece cărți într-o nișă, iar sus de tot putea număra, în toate sălițele câteva sute.

Împăratul se întoarse, privi în stânga, în dreapta, și-l văzu doar pe bibliotecar;
„Restul, unde sunt !?”
„La subsol mărite împărat...”
„Explică-mi de ce nu înțeleg nimic!”
„Mărite împărat, în prima sală, ați văzut cărțile de căpătâi, primele cărți ale umanității noastre. Cele ce cuprind de fapt totul. Apoi, în cealaltă sală, ați văzut cărțile care au împrumutat idei din primele și care le-au dezvoltat minunat; și acestea merită citite.”

„Și mai sus?”
„Mai sus sunt cărțile care au reușit să se desfășoare datorită precedentelor, sărind de la o ideea la alta, reușind totuși să exprime ceva natural și folositor.”

„Bine, bine, restul de ce sunt la subsol?”
„Pentru că cel ce le va citi pe acestea -primele, sigur înțelegându-le le va căuta și pe celelalte, neînțelegându-le nu va avea nevoie de celelalte.”

Din întuneric, de departe

ahepahellas.org

≪[Pericle]
Cînd se întoarse acasă, noaptea tîrziu, era frînt de oboseală zdruncinat.
- Unde ai fost? îl întrebă blînd Aspasia.
- Pe Acropole !
- Singur, la ora asta ? Spune-mi, situația e serioasă ?
- Da... foarte serioasă. Am dat o adevărată luptă în Bulé [Adunarea reprezentanților triburilor cetății, Adunarea celor 500] ! Lumea voia să atacăm imediat. Închipuiește-ți ! Acum, cînd toate forțele noastre sînt împrăștiate în dreapta și-n stînga ! Ca să pățim ca la Coronea [Cheronea] ! Am plecat de la adunare și n-au îndrăznit să ia o hotărîre fără mine.≫

Anghelos S. Vlahos, Stăpînul meu Alcibiade, ed. Univers, 1970, pag.89.

Zeul prost

N-au existat perioade clare în care Zeul să se manifeste, ori această aleatorie preumblare imagistică a dus la definirea Zeului ca fiind: Zeul prost.

Însăși vracii erau mirați de inconsecvența reușitelor lor. În mare parte au aprobat noua denumire, aliterată (sau aliterară). Zeul prost se manifesta aiurea, nefolositor, rătăcitor.

În mitologia acestui zeul se regăsesc stări și proprietăți profund umane; ca lentoare, confort, lene.
Astăzi, zeul prost a fost regăsit. Însăși figura sa, mitologică, a fost reestetizată. De aceea, felul în care manifestarea aleatorie se putea propune ca fiind o proprietate clară a sa, s-a dovedit falsă. Zeul prost se manifestă la temperaturi înalte. Dacă șamanii nu reușeau un foc de tabără adevărat, din lipsa lemnelor poate, minunea nu mai avea loc.

Zeul prost s-a răscolit la prima bombă atomică.
La a doua a început să cânte.
Vântul acela năprasnic ce a înconjurat planeta de două ori nu-l mai pomenește nimeni.
Apoi, a adormit. Dar oamenii l-au dibuit.

Trebuie Celsius pentru a-l mișca.
Zeul prost a fost prezent în ultimele războaie, umbra sa a rătăcit bombe și avioane.
Trebuie, pentru a-l prinde, pornit un altfel de război.
Se va denumi, codat, războiul zeului prost.

Asasinii delicați

Executarea unui tânăr comunist, Berlin, 1919

Albert  Camus:

Anul 1878 e anul naşterii terorismului rus. O fată foarte tînără, Vera Zasulici, a doua zi după procesul celor o sută nouăzeci si trei de narodnici, din 24 ianuarie, îl ucide pe generalul Trepov, guvernatorul Sankt-Petersburgului. Achitată de juraţi, ea va scăpa apoi poliţiei ţarului. Acest foc de armă declanşează o cascadă de represiuni şi de atentate, care îşi răspund unele altora şi cărora e lesne de ghicit că doar oboseala le-ar putea pune capăt.

În acelaşi an, un membru al „Voinței poporului”, Kravcinski, face din teroare un principiu în pamfletul său Moarte pentru moarte. Consecinţele nu întîrzie. În Europa, împăratul Germaniei, regele Italiei şi regele Spaniei sînt victimele unor atentate. Tot în 1878, Alexandru al Il-lea creează, prin Ohrana, arma cea mai eficace a terorismului de stat. Începînd de acum, secolul al XIX-lea se încoronează cu crime, în Rusia şi în Occident.

În 1879, un nou atentat împotriva regelui Spaniei şi un atentat ratat împotriva ţarului. În 1881, asasinarea ţarului de către teroriştii din „Voinţa poporului”,  Sofia Perovskaia, Jeliabov și tovarăşii lor sînt spînzuraţi. În 1883, atentat împotriva împăratului Germaniei, al cărui ucigaş piere sub secure. În 1887, executarea martirilor din Chicago şi congresul de la Valencia al anarhiştilor spanioli, care lansează avertismentul terorist: „Dacă societatea nu cedează, trebuie ca răul şi viciul să piară, chiar de va fi să pierim şi noi o dată cu ele".

Anii 90 marchează în Franţa punctul culminant al ceea ce se numea propaganda prin fapte. Performanţi lui Ravachol, Vaillant şi dHenry prefaţează asasinarea lui Carnot. Numai în anul 1892 numărăm mai mult de o mie de atentate cu dinamită în Europa şi aproape cinci sute în America. În 1898, uciderea Elisabetei, împărăteasa Austriei, în 1901, asasinarea lui Mackinley, preşedintele S.U.A. În Rusia, unde atentatele împotriva reprezentanţilor de mîna a doua ai guvernului n-au încetat, se naşte, în 1903, Organizata luptă a partidului socialist revoluţionar, care grupează figurile cele mai extraordinare ale terorismului rus. Uciderea lui Plehve de către Sazonov şi a marelui duce Serghei de către Kaliaev, în 1905, marchează punctele culminante ale acestor treizeci de ani de apostolat sîngeros şi încheie, pentru religia revoluţionară, epoca martirilor.

Albert Camus, Omul revoltat, ed, Sophia, pag.179-180.