Către Stephen Joyce
Villers sur Mer
10 august 1936
Dragul meu Stevie,
Ți-am trimis o pisicuță umplută cu dulciuri acum câteva zile, dar bănuiesc că nu știi povestea despre pisica din Beaugency.
Beaugency e un orășel mic și vechi de pe malul Loarei, cel mai lung râu din Franța. Râul ăsta, pe deasupra, e și foarte lat, cel puțin pentru Franța. În dreptul orășelului Beaugency e atât de lat, încât, dacă ar fi fi să-l treci de pe un mal pe celălalt, ar trebui să faci cel puțin o mie de pași. Acum o grămadă de vreme, oamenii din Beaugency, când voiau să-l traverseze, trebuiau să urce într-o barcă, pentru că nu exista nici un pod. Și nu puteau nici să-și facă singuri pod, nici să plătească pe altcineva să-l facă. Atunci, ce era de făcut?
Diavolul, care întotdeauna citește ziarele, auzi despre situația tristă în care se aflau, se gări la patru ace și îi făcu o vizită primarului din Beaugency, pe care îl chema monsieur Alfred Byrne.Și primarul ăsta avea mare plăcere să se gătească. Avea o robă stacojie și purta întotdeauna un lanț mare din aur la gât, chiar și cînd dormea dus în pat cu genunchii la gură.
Diavolul îi istorisi primarului ce citi în ziar și îi zise că el ar putea să contruiască un pod pentru ca oamenii din Beaugency să poată trece râul ori de câte ori le va pofti inima. Îi zise că ar putea construi un pod cum nu s-a mai făcut niciodată și că-l poate ridica într-o singură noapte.
Primarul îl întrebă câți bani voia ca să facă un astfel de pod. Nu vreau nici un sfanț, zise diavolul, nu cer altceva decât ca primul om care va trece podul să fie al meu. Așa să fie, zise primarul.
[traducerea lasă de dorit, în textul original, în engleză, este scris „first soul” nu primul om, cum este mai sus tradus, deci primul suflet]
Noaptea se lăsă, iar oamenii din Beaugency se duseră la culcare și adormiră. Veni dimineața. Iar când își scoaseră capetele pe ferestre, strigară: Pe cinstea mea, Loara, ce minunăție de pod! Pentru că înaintea ochilor aveau un pod zdravăn din piatră azvârlit peste râul cel larg. Toată lumea dădu fuga la capul podului și se uită către malul celălalt. Un diavol stătea la capătul celălalt al podului, așteptând primul om care avea să-l treacă. Dar nimeni nu îndrăznea să-l traverseze, de teama diavolului. Apoi se auzi o trâmbiță - ăsta era semnul ca lumea să facă liniște -, iar primarul, monsieur Alfred Byrne, își făcu apariția în falnica lui robă stacojie și purtând lanțul lui greu din aur în jurul gâtului. Avea o găleată cu apă în mână, iar sub braț, celălalt braț -ținea o pisică.
Diavolul se opri din țopăială când îl zări din capătul celălalt al podului și își duse la ochi ocheanul cel mare. Toți începuseră să șușotească între ei, iar pisica se uită la primar, că în orașul Beaugency era îngăduit ca o pisică să se uite la primar.
[nota traducătorului: aluzie la proverbul englezesc „A cat can look at a king”, care are sensul: nimeni nu este atât de important încât un om obișnuit să nu aibă dreptul să se uite la el: oricine are dreptul să fie curios în privința vieții personajelor celebre.]
Când se plicti să-l privească pe primar (deoarece chiar și o pisică se satură să se tot uite la primar), începu să se joace cu lanțul cel greu din aur al primarului. Cînd primarul ajunse la capătul podului, fiecare bărbat își ținu răsuflarea, iar fiecare femeie își ținu gura. Primarul puse pisica jos pe pod și, într-o clipită, fleoșc! zvârli o găleată de apă peste ea.
Mâța, care se afla acum între diavol și găleata cu apă, se hotărî repede ce avea de făcut și o zbughi cu urechile pe spate până la capătul celălalt al podului, drept în brațele diavolului.
Diavolul era supărat ca dracu'.
Messieurs les Bagentiens, răcni el din capătul celălalt al podului, vous n'êtes pas de belle gens du tout! Vous n'êtes que des chats!
Viens ici, mon petit chat!
Și apoi îi zise pisicii: Tu as peur, mon petit chou-chat? Viens ici, le diable t’emporte! On va se chauffeur tous les deux.
Și se duse pe pustii cu mâță cu tot.
Iar de atunci încoace, oamenilor din orașul acela li s-a zis le chat de Beaugency.
Dar podul e încă acolo și băieții se plimbă cu bicicleta și se joacă pe el.
Sper să-ți placă povestea.
Nonno
P.S. Diavolul vorbește cel mai adesea o limbă inventată de el, numită Belzebabel, pe care o născocește el însuși din mers, dar când e nespus de furios poate vorbi foarte bine și o franțuzească stricată de tot, deși unii care l-au auzit au zis că ar avea și un acces de Dublin foarte apăsat.
din:
James Joyce, Texte inedite, Univers, 2013.
__________________________________
Povestirea este foarte subtilă.
Joyce ne arată un primar, un diavol, o pisică și lumea unui orășel.
Diavolul, în final confundă locuitorii orășelului cu pisici, sau îi crede fricoși asemeni unor pisici. Oricum ar fi, în final diavolul este mulțumit și cu o pisică, ține de cald.
Avem așadar un primar deștept, bărbați care știu să-și țină răsuflarea când trebuie și femei care -tot așa, știu să tacă. În final trebuie să scriu că Joyce nu a scris această povestire numai pentru copii. Oare știm să-l păcălim acum pe diavol?
Pentru alte amănunte:
http://www.ricorso.net/rx/library/authors/classic/Joyce_J/Children/Beaugency.htm
+-+06+corrected.jpg)
