Megarienii, împărțiți-despărțiți

Olympia Museum, Greece

Unicul loc în ceea ce poate fi despărțit și este împărțit, este Megara; cetate aflată în istmul Corint, în gâtuirea pe care continentul balcanic o face cu Peloponezul. Dar, înainte de asta merită să povestim întâlnirea dintre Cel ce împarte cu Cel ce desparte.

Văi adânci, sau strâmtori, piscuri semețe sau trecători, fac geografia fizică să rupă din monotonia unei descrieri liniare, să trezească interesul pentru un anumit teritoriu. Asta numai pentru faptul că acest loc desparte și împarte teritorii, și mai ales civilizații, iluzoriu de descris în amănunțime.

În locul larg și infinit de netrecut; Cel ce împarte îl aștepta pe Cel ce desparte.
Disputa a apărut undeva de undeva foarte departe și, în felul nostru de a povesti chiar s-ar putea să fie la marginea lumii. În schimb și-au ales un loc neutru, o cale pe unde istoria și mitul s-a aglomerat și s-a încâlcit încât adevărul și memoria să nu scadă câtuși de puțin.

Cel ce împarte a sosit primul.
Privind, ar fi vrut să fie o vale cu două râuri ce se unesc, să-l ajute cumva relieful. Ar fi vrut să vadă două piscuri ce se întrec în înălțime, sau două insule ce se lărgesc în larg, lipsite de nisip, stâncoase și tăioase, ar fi vrut să măsoare adâncimile peșterilor, nicidecum locul acesta inundat și râvnit de două mări.

Cel ce desparte a sosit mai apoi.
Nici o ipoteză. S-au înțeles din priviri. Să taie și cel ce taie să se numească Cel Ce Desparte și cel ce guvernează locurile despărțite să se numească Cel Ce Împarte.

Fiindcă îl așteptau două supernove ce se certau asupra unui cuadrant stelar, Cel Ce Desparte a fugit repede, promisiunea sa în schimb a rămas în aer.

Cel Ce Împarte nu a putut să se manifeste unitar asupra celor două teritorii. Războaie îndelungi au făcut ca locul acela, strâmt și plat, mlăștinos și otrăvitor să fie traversat de armate și de o parte și de alta. Eroi precum Tezeu (Teseus), au potolit furia celor ce jefuiau și omorau călătorii, răspunzând cu același efect; creveții lui procustes.

Cel Ce Desparte este în continuare greu de găsit.
Cel Ce Împarte cu ajutorul oamenilor a reușit să-și satisfacă dorința, un canal a unit două mări, a scurtat căi de navigație, a îmbunătățit turismul, dorința de cunoaștere.
Oamenii, ca un progres, se roagă perpetuu la Cel Ce Împarte, natural, apoteotic.
Fără a fi fiul Celui Ce Desparte, Cel Ce Împarte, are probleme din ce în ce mai mari: oamenii vor să împartă.
Într-o noapte a visat că oamenii vor să fie Cei ce despart!

Megara, o cetate foarte apropiată Athinei (Atenei) ca distanță geografică a ales să fie aliată Spartei (la fel ca insulele -foarte apropiate Athinei, Salamina și Egina). Coloanele alese să reprezinte tezaurul de la Olympia sunt dorice (spartane), nicidecum corintice cum ar fi lesne de înțeles, și nici ionice, peste Egeea, cum ar fi dorit Athina.

Nu ceea ce împărțim are valoare, ci ceea ce despărțim. În acest ultim caz valoarea dispare, teritoriile se dizolvă, istoria se rescrie. În cazul despărțirii, ca o recompensă, împărțirea vine mult mai târziu. Este ca un fel de dar, fără efect, generațiile ce au suferit și-au pierdut rugile (dorințele) prin strănepoți analfabeți referitor la evenimentele dureroase. Un confort apare și felul acesta duce la uitare. Un testament fără efect, posedarea unui teritoriu jefuit, uitat, deposedat.

De aici putem să începem să ticluim o nouă civilizație, până apare Cel Ce Desparte: Primul.
Al doilea, cel ce împarte darurile nu ne mai interesează. Până și un futut de canal l-a tras în două mii de ani, ca să nu mai ciripim că și fiului lui și-a trimis apostolii să le-o tragă Corintienilor (pe unde merge canalul) după ce Mucius, consul de Roma le-a tras-o rău de tot înainte, anal-viitor canal.

P.S.
Geometria cvasi-dimensională a cutiei în care se află pedimentul templului de la Megara merită a fi despărțit.

Cele 30 de plecări (prima)

"La cincisprezece ani, Nietzsche, deoarece niște colegi negau în faţa lui gestul lui Mucius Scaevola, ia fără să spună un cuvânt un tăciune aprins din sobă și-l arată prietenilor. Toată viața a rămas cu cicatricea." *
"Senatorii îi încuviințează hotărârea. Mucius, ascunzându-și un pumnal sub haină, pornește la treabă. Când a ajuns în tabăra etruscă, s-a oprit aproape de tribuna regelui Porsenna, unde gloata ostașilor era mai deasă şi zarva mai mare."...neștiind cine-i regele. "Împins de soartă la această faptă, Mucius îl ucide pe secretar în locul regelui."
...
"Regele, în culmea mâniei, dar şi îngrozit de primejdia ce-l amenința, dădu poruncă chiar pe loc să-i pregătească şi să-i aplice torturile, dacă nu-i dezvăluie fără zăbavă despre care uneltiri îi vorbește în doi peri și-l amenință în toate chipurile. Atunci Mucius i-a spus următoarele: "Aceasta o fac pentru tine. Privește ce puţin preț pun pe trupul lor acei care caută să se jertfească, arzând în viață pentru înalte țeluri." Și-și puse mâna dreaptă în jarul de cărbuni, aprinși pentru chinurile lui. Mucius părea că nu se sinchisește de durerile arsurilor, de parcă i-ar fi pierit orice simțire, iar sufletul i-ar fi fost de piatră."**

Postmodernismul nu perie numai valorile juste, le adună pe toate. Primii teroriști consacrați; cu acordul statului, ne parvin acum drept eroi. Admirația nu se oprește numai aici, dar exemplul dă mai departe exemplu, uneori zeii buni sau răi coboară pe pământ şi noi îi respectăm.

___________________________________________________
* Albert Camus, Carnete, pag.515, Ed. Rao 2002
** Titus Livius, De la fundarea Romei, pag.113-114, Ed. Ştiinţifică 1959

http://commons.wikimedia.org/wiki/Image:Scaevola_Porsenna_Romanelli_decoration_Louvre.jpg
Picture shot by Marie-Lan Nguyen (user:Jastrow) and released under the license(s) stated above. You are free to use it for any purpose as long as you credit me and follow the terms of the license.