Ulise fumând în umbra bărcii sale

Patra (Patras) - Portul de Sud - ieșirea C spre Athina-Pirgos

≪Înainte de a-mi lua rămas bun, aș putea oare să-i împărtășesc în schimbul lor [ - a ideilor primite], o ipoteză?

Majoritatea filosofilor vremii noastre susțin că există o Anima Mundi simțitoare și mai mult sau mai puțin conștientă, din care fac parte toate lucrurile; eu însumi am visat la tăcutele cugetări ale pietrelor...

Și, cu toate acestea, singurele fapte cunoscute par a arăta că suferința, și în consecință bucuria și deci binele și ceea ce numim răul, dreptatea și ceea ce este pentru noi nedreptatea precum și, în sfârșit, într-un fel sau altul, puterea de a înțelege, care slujește la deosebirea acestor contrarii, nu există decât în lumea sângelui și poate a sevei, a trupului brăzdat de firișoare de nervi ca de o rețea de fulgere, și (cine știe?) a tulpinei ce crește spre lumină, Binele ei Suveran, și suferă de pe urma lipsei de apă, se chinuiește la frig, rezistă cât poate încălcărilor nedrepte ale altor plante. Tot restul, adică regnul mineral și cel al duhurilor, dacă cumva există, e poate nesimțitor și liniștit, dincolo sau dincoace de bucuriile și durerile noastre. S-ar putea Sfinția-Ta, ca frământările noastre să nu fie decât o neînsemnată excepție în ordinea universală și prin aceasta s-ar explica nepăsarea acestei substanțe neschimbătoare pe care o numim cucernic Dumnezeu.≫

Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală

Știam că există și că de fiecare dată mă așteaptă undeva. Felul său de a se deghiza îmi era foarte cunoscut. Nu pregeta să mă uimească. Nu în tertipurile sale, nici nu încerca asta, ci în felul nonșalant de a se arăta.

Îți este greu să recunoști că felul în care te simți urmărit îți poate trăda o slăbiciune, un fel de lipsă de trăinicie prin care să dovedești că în afara ta doar umbra există. Îmi este greu să recunosc că, în afara mea, există un martor -la urma urmei fiind nebun este inventat de mine, un martor care îmi arată direcțiile, alegerile se pare că totuși îmi aparțin.

M-am oprit brusc, înainte de a urca pantele abrupte ale poalelui masivului Chelmos, ieșeam din Patra. La stânga după port, șezut mă aștepta Ulise. Știa că mă voi opri. O imagine contemporană așeza soarele în contralumină; imaginea naufragiului.

-Bătrâne... barca ta, lumea mea. Am trăit clipa asta, dar nu știam cum va fi.

-Tinere, lumea ta, barca mea. Știam că ai să vii, dor de cei ca tine este ca fumul pe care-l inspir în piept, rămâne ceea ce trebuie.

-Învață-mă ceva!

-Drumul, ține drumul, doar drumul, mergi înainte!



__________________

* Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală , ed. Univers, 2006, pag.180-181