Up on the mountain, Kiparissia |
Abia acum au timp să-și vorbească.
Casa nelocuită, liniștită.
Arborele nebăgat în seamă, ocolit.
Se întâmplă rar, ca doi deznădăjduiți să se întâlnească. Dar despărțirea este aproape.
Ori cineva va dărâma casa pentru a construi alta, ori cineva va tăia uscătura, mai probabil.
Atâta timp cât durează reuniunea, viitorul nu mai contează.
Vântul întărește apropierea, suflă prin găurile ferestrelor direct spre copac.
Șoaptele devin strigăte, fiind noapte nu deranjează pe nimeni. Toți dorm.
Când vântul bate mai tare, arborele reușește să atingă zidul, ca o mângâiere.
Nu vede nimeni pentru că toată lumea a fugit din piațetă de frica furtunii.
nostos + algos
RăspundețiȘtergerecred că este refrenul acestei veri!
încă îmi revin cu greu :)
RăspundețiȘtergeredar înot încă în aerul și oamenii orașului meu.