Sunetele de la Kiparissia

nord-vestul Peloponezului, după furtună

≪Riguros, fără tragere de inimă, călătorul aflat la capătul unei etape  de peste cincizeci de ani se silea pentru prima oară în viața lui s-o apuce din nou în minte pe drumurile străbătute, deosebind ceea ce fusese întâmplător de ceea ce fusese voit sau necesar, străduindu-se să descurce puținul ce părea că izvorâse din el însuși de tot ce ținea nemijlocit de condiția lui de om.

Nimic nu era întru totul asemănător, dar nici întru totul opus față de ceea ce voise sau gândise în prealabil.

Eroarea lua naștere când din cauza vreunui element a cărui prezență n-o pusese la socoteală, când dintr-o greșeală grosolană cu privire la aprecierea timpului care se dovedise mai scurt sau mai lung decât îl arată ceasornicele.

La douăzeci de ani se crezuse eliberat de rutina și prejudecățile ce ne paralizează faptele și pun stavili gândirii noastre, dar își petrecuse mai apoi viața dobândind fărâmă cu fărâmă acea libertate a cărei sumă totală își închipuise că o are dintru început.

Nu ești liber atâta timp cât dorești, vrei, tremuri de frică, poate chiar atâta timp cât trăiești.≫

Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală *

plaja Katakolo-Pirgos

Am colindat vestul Peloponezului asemeni multor căutători de inedit. Am trecut prin orașe ce stau lipite de malul mării asemeni algelor, am urcat în sate ce stau cocoțate întocmai ca cicadele, n-am pregetat nici o clipă pentru a privi și a încerca a înțelege ceva din teritoriul, poate cel mai legendar și mai mitic din câte au fost vreodată pe acest pământ.

Kiparissia

M-am îndrăgostit iremediabil de Kiparissia. Oraș ce urcă pe munte și se scufundă în mare în partea sa cealaltă.

stradă pierdută în munte - Kiparissia

Oraș al contrastului dintre vechi și nou, uitat și reconstituit; mi-a adus aminte de tinerețea mea.

lângă Castel

În Kiparissia, pe o stradă înaltă, am auzit sunetele unui pian. Un elev sau o elevă învăța să cânte ceva ce-mi suna a Mozart. Două pisici dormeau în scaune separate pe terasa, ce lega camera cu pian de unghiul vederii mele. Una dintre ele plimba aerian din când în când o ureche, ai fi zis că ține de ritm. Sunetele legate, uneori prea distanțate, umpleau aerul asemeni mirosului leandrilor ce împodobeau terasa. Aerul se purifica și transparența sa aducea marea sufocată de valuri foarte aproape. Marea, în ritmul ei de după furtună, avea prezența ei chiar și nevăzută.
Deasupra noastră, a tuturor, brusc -ca un tunet, o escadrilă de Mirage III ce decolaseră de la Araxos  se întorcea pentru a străluci în soare.


________________________________________
* Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală, ed. Univers, 2006, pag145.