Singurătatea celui care este pe drum

Tăie bagheta cu grijă, cuţitul lung zimţat îl ajută pentru asta, apoi cu mare grijă alunecă cu un alt cuţit cu vârful bont şi semirotund un cub de unt semitopit; o felie de şuncă, încă una în lungul celeilalte şi frunze de salată aruncate parcă de vânt. Ca-ntr-un ritual sacru, schimbă cuţitul şi se apucă de tăiat caşcavalul; încet. Caşcavalul se taie atunci când se pregăteşte bagheta, mai devreme dacă faci asta el se va usca şi toată savoarea lui se va transforma în gustul unei ciuperci lăsate la soare. Aşeză cu grijă feliile de caşcaval pe salată şi acestea balansându-se şi-au găsit echilibrul când au fost astupate cu cealaltă jumătate de baghetă. Două frunze de rozmarin erau aşezate pe farfurie împreună cu altele de pătrunjel proaspăt plus două scobitori împachetate în hârtie, apoi diametral trona bagheta. Cu mult tact scoase din buzunar o cutiuţă de metal, ca acelea pe care le păstram când terminam dropsurile mentolate, parcă Vicker s se numeau. Cu o pensetă alese o pietricică din cutiuţă şi o strecură cu grijă în mijlocul baghetei. Acum se simţea ca un câine în mijlocul drumului, aşteptând ceva. Ceva care trebuia tot timpul să vină, odată cu pericolul, cu alungarea cu pietre sau beţe, cu fuga.
Era la a paisprezecea încercare, fusese concediat de nouă ori, dar numai de patru ori i se arătase corpul delict, pe care binenţeles că-l păstrase. Avea aşadar patru pietre şi mai trebuia doar una. David culese cinci pietre plate înaintea bătăliei cu Goliat. Dar la el fiecare piatră avea un simbol şi fiecare simbol pierdut era o deznădejdie, o speranţă pierdută. Pietricica trebuia să producă o stare, o disperare, pentru a se întoarce. Tot atât de bine poate să dispară într-un lung şi insiduos drum printr-un stomac gurmand, intestine umflate şi o risipă mare de apă. Dar nu se gândea la asta, trebuia doar să merargă înainte şi să aştepte. Acum bagheta asezonată îşi aştepta clientul, iar clientul plătise pentru asta şi aştepta şi el. Părea că în această lume toţi aşteaptă.