Manifestul pierdut al sportivului ales

Odihniţi-vă, după ce toată această zi, trupul dumneavoastră a alergat!
Nu mai citiţi nimic. A privi în această derută fizică, ceea ce este atât de aproape de ochi este un frison, o oboseală. Priviţi mai bine la televizor. Siguranţa care provine din distanţa atât de mare dintre iris şi ecranul televizorului vă învaţă să staţi confortabil, şi nu aplecat, cocoşat la lumina unei lămpi ca să descifraţi ceea ce mulţi "rătăciţi" încearcă să vă traseze itinerarii într-o cultură, poteci într-o cunoaştere, într-un cuvânt: "rătăciri" într-o lume pe care nu o recunoaşteţi oricum.
Dacă totuşi încercaţi să citiţi, merită un sfat (de parcă până acum ce-am făcut); nu-i mai citiţi pe cei vii care scriu despre cei morţi. Meritul celor morţi nu va fi atât de amplu decât prin orgoliul celor vii. Cântece de genul: "eu l-am redescoperit", "datorită mie...", "dacă nu eram eu...", citiţi printre rânduri şi asta de fapt vă va transmite autorul. Exemple nu vă dau. Acesta este un exerciţiu, o plimbare a celui care aleargă.
Toată frica de creaţie este salvată de cel mort, de acolo vin toate "eidele", toate scânteile din care micul copist în viaţă se-ncălzeşte, căldură gregară şi imaginară. Apoi vine satisfacţia viului că a înviat mortul, este ceea ce s-ar putea traduce în "oricât vrei tot eu pot"!
Nu-i mai citiţi pe cei morţi ce scriu despre cei morţi, nu mai sunt de actualitate. Spiritul lor doreşte a fi transcendent, traversar, dar lucrurile se schimbă în ziua de azi atât de rapid căci trebuie să ai mult curaj să afirmi: "lucrurile se repetă, am mai trăit eu asta!" Da, în altă lume, într-un trecut ce-ţi dă speranţă că vei avea un viitor. Ce iubim reîncarnarea într-o neputinţă ce priveşte dizolvate în realitate toate proiectele, toate speranţele şi nu faci altceva decât să spui că: "ai fost rege şi acum pedepsit fiind, înduri toate astea, ce bine va fi când toate acestea se vor termina..." Într-o dorinţă de reîntoarcere, de reîncarnare, vezi în nereuşita din viaţa asta, pedeapsa ce atârnă în umbra prezentului şi mai ales confirmarea inconştientă că într-o viaţă ulterioară vei fi din nou... ce?!
Să citeşti ce scrie unul viu despre altul la fel de viu ca el înseamnă să participi la o restauraţie, la un "menage a trois" cultural. Unul o dă, celălalt primeşte şi tu priveşti. Te întrebi simplu, într-o supoziţie ideatică la rândul când tu vei da, uitând deja că ai dat o mulţime de arginţi pe aranjamentul lor tipărit şi în final ai luat-o, în momentul când disperat realizezi că de fapt ţi-ai mai pierdut şi timpul citind despre "viul" lor.
La vii totul este permis, denigrarea şi îmbălsămarea unui "eu" la momentul oportun nu fac altceava decât să crească un rating, ce planează de cele mai multe ori ca un corb în aşteptarea celeilalte ediţii în care un viu va scrie despre un mort. La vii mai este permis şi regretul că cel prezentat şi înfăţişat nu a avut mai multe vieţi, suprapuse dealtfel în acest prezent. Regretul că nu a avut mai multe mâini, sau picioare... nu poţi scrie sau picta mai repede decât în filmul autobiografic care se toarnă chiar în timpul când toate aptitudinile naturale s-au degradat atât de mult, încât după somnul agitat în timpul premierii întrebi, parcă postum:"bun personajul, despre cine este vorba?!" Nu scaunul cu rotile poartă vina dinspre care un corp atletetic altădată nici nu bănuia această metafizică şi îşi caută un loc de parcare cu tot cu şofer într-o lume în care toţi pot să-şi ridice furculiţele care le cad ostentativ de pe masă.



....
...