Curbura

Delphi - deasupra teatrului, a templului, a lumii

În pragul celei mai mari călătorii, deasupra tuturor, aflăm că drumul cel mai scurt, mai viu, este curba.
Contrar eticii antice grecești, datul la vale, pe curba de nivel, pe scurtătură, pe prundiș, face bine tuturor celor, care plictisiți de altitudine și de un soare bătător, doresc să ajungă în vale. În vale, acolo unde, un izvor -asemeni Castaliei, le poate potoli setea de cunoaștere.

La Delphi va trebui inventată telecabina, care -în amonte, cum există la Arachova la fel, duce turiștii sus de tot. Unii pe Fedriades, alții la schi.

În toate acestea există o scurtătură, datul la vale, beția vitezei, a cunoașterii momentane, a lipsei instinctului de conservare, a tinereții de fapt, a dorinței în final.

Pot vedea acum Delphi cu coada ochiului, pot vedea drumul sacru -platoul, templul -divinul, teatrul -arta, stadionul -sportul, întrecerea, competiția în toate cele ce au alcătuit acest tablou, restul este în umbra pleoapelor, a măslinilor, rodiilor, a stâncilor. Pot -în acest răstimp, să aud, scurt de tot -cicadele, molfăitul caprelor și zbieretele măgarilor. Mai jos, un plescăit puternic, asemeni unei stânci prăvălite -Byron s-a aruncat în izvorul creației, cel al Castaliei. Apoi scrie Fecioara din Athina, apoi eu adorm...

Încă o dată la Nemea

Nemea - Templul lui Zeus

Pentru a privi ceea ce a mai rămas din marele templu, nu există un unghi favorabil.
Există un unghi din care se poate vedea dispersia. Felul în care cutremurul a desprins capitelul coloanei din arhitravă, ca mai apoi, asemeni unui tăițel, toată coloană să alunece într-o parte.
Despre lumină nu scriem nimic, era divină.

Metropolis _ Mistras

Metropolis - Mistras

În viziunea mea, toată așezarea creștin-ortodoxă de pe pantele munților Taygetos; așa arată.
Este ceva înghesuit, străzi înguste și lipsite de ziduri, de unde poți vedea în sus Palatul și mai sus Citadela. Spațiul este aplecat, ridicat spre vest, spre creste.

Prima intrare este Metropolis, a doua PantaAssa... și tot așa, ceva aici ține de cei ce au fost înainte: spartani.

În 396 Alaric spulberă Sparta și mulțimile se urcă îngrozite pe înălțimi, sapă în piatră și înalță ziduri.
Cei care au rău de înălțime o virează invers, spre Est, și se retrag pe o insulă ce mai târziu se va chema Monemvasia.
„Universul grec este limpede” spunea Camus, rezolvarea se naște din supraviețuire, din adaptare.
La Mistras, în lipsa spațiului, morții se îngroapă în ziduri, apa se adună în vechile sarcofage antice găsite la poale, se cultivă pe o palmă de pământ -nimic nu este întâmplător.

La biserica Sf. Theodor, o încăpere laterală naosului, numită oarecum diaconos, locul corului, aerul mișcat de soarele ce pătrunde prin ferestruică, miroase a smirnă. La Mistras s-a locuit până în anul 1953, de atunci, locul a devenit muzeu. Nu au loc slujbe, dar zidul emană mirosul îmbibat de secole, de celebrări în numele celui ce a devenit atunci Dumnezeu, apoi Fiul, apoi Fecioara, apoi Arhanghelii, apoi Sfinții, apoi conducătorii și istoria se repetă.

Da, ca liber cugetător am văzut Mistras-ul în lumina celor ce au dorit să ducă mai departe cunoașterea, să o protejeze de hoarde, de barbari.
Acum nu este oare la fel în alte părți?!

Apropierea

Epava de la Gytheio

Nici o istorie a transfugilor sau a contrabandiștilor nu poate fi spusă pentru a fi scrisă de pe uscat. Toate poveștile ce descriu naufragii, migrații, abandonări, trebuie scrise începând cu cele ce vin de pe / dinspre mare. Nici o imagine, nu ar fi putut fi mai perfectă asupra unei epave decât cea privită dinspre mare.

Este felul în care, din caiacul dezechilibrat de valuri, am reușit să văd epava.
Orice poveste despre epavă poate fi adevărată, în schimb orice poveste despre cel care a văzut epava poate fi falsă.

La fel ca Ulise ce a văzut Insula! 

Dvořák Symphony No 9 "New World"

Într-o casă de piatră, construită după toate regulile laconienilor din Mani, Dvořák răsuna mai viu ca nici o dată. Am plecat lăsând muzica să se avânte până în înaltul acoperișului. Șopârlele (Hemidactylus turcicus), au ieșit din instalațiile de climă și-au colindat pe căpriorii imensei bucătării, ... acolo unde muzica nu se mai termina.

Nu visele sunt de vină că nu mai apar, ci noi, uităm să le dorim.

panoramă verticală

Cod de bare la Delphi

Delphi - intrarea - agora romană

Nici biletele de intrare nu mai sunt cele pe care le știam, cotorul din care se rupeau nu mai există. La Delphi biletele ies la imprimanta termică și au cod de bare. Aștepți ceva până se dau la o parte două ferestre de plexiglas și cel care altădată îți rupea binevoitor biletul, astăzi se uită la tine cum de nu ști să-l așezi pe scanner. În final, te ajută, oarecum încurcat; se dau la o partea planele transparente. Urci treptele și te întorci, și alții pățesc la fel. Din nou solidaritatea celui ce supraveghează. Aș fi vrut să vadă Camus asta, ca atunci cum povestea că urcând spre Delphi, o ploaia grozavă ascundea priveliștea, ștergătoarele nu făceau față, ca și cum în asta ar consta secretul. Acum te joci cu o fițuică pe un geam, și felul în care o aluneci, ușa ți se va deschide, sau nu. Un soi de nimereală sau de prestidigitație, joc sau îndoială.

Monemvasia - singura intrare

vederea de sus - de sub citadelă

străzile înguste și abrupte spre zidul de/cel mare

Dacă numele Monemvasia înseamnă „o singură intrare”, mone embasis (atenție la b care se citește v), atunci tot ceea ce am văzut acolo înseamnă un singur organism; un oraș articulat pe străduțele înguste, uneori cioplite în piatră, vii asemeni arterelor și venelor noastre, pe care tot noi ne strecurăm și dispărem în stânga sau în dreapta, pentru ca puțin mai târziu, ca teleportați să apărem în alte locuri, mai sus mai jos din oraș. Fiecare tavernă are și o altă intrare, sau ieșire; dacă regula exterioară era „o singură intrare” în interior sunt permise oricâte, așa se face că fără să vreau, era să intru în bucătăria grecului, să dau peste tigaia ce fumegăia pe plită, greșind în umbră, direcția.

Monemvasia nu are niciun trecut antic, istoria sa este preponderent medievală, am rămas surprins de dinamica turistică, cu greu am reușit să dau de străduțe necirculate. M-am rătăcit voit, și-am mâncat smochine de pe înălțimi cât să-mi rup gâtul, am picotit la umbra vreunui măslin privind marea. Aici poți să mori sau să te naști, ceea ce se întâmplă mai departe nu mai are nici o importanță.

Moonlight Sonata

A spring evening.
A large room in an old house.
A woman of a certain age,
dressed in black, is speaking to a young man.

They have not turned on the lights.
Through both windows the moonlight shines relentlessly.
I forgot to mention that the Woman in Black has published
two or three interesting volume of poetry with a religious flavor.

So, the Woman in Black is speaking to the Young Man:
Let me come with you.
What a moon there is tonight!
The moon is kind – it won’t show that my hair turned white.
The moon will turn my hair to gold again. You wouldn’t understand.
Let me come with you.
[...]

Yannis Ritsos - poetul Monemvasiei
http://www.poetryinternationalweb.net/pi/site/poem/item/2678/auto/MOONLIGHT-SONATA