Umbrele timpului

≪Cît despre igienă, ea se reducea la strictul minim; în locurile mai prielnice, unde apa nu era mult prea rară, ne-am putut îngădui o toaletă aproape convenabilă o dată la trei zile. Dar în masivul Auanrhet, de exemplu, unde trebuia să umbli o zi întreagă ca să dai de ea, nu ne-am putut spăla timp de o lună și jumătate. Într-o zi, doi dintre camarazii noștri, cuprinși subit de o nevoie de curățenie absolut aberantă, s-au spălat din cap pînă-n picioare. Ghizii tuaregi prinseră de veste și unul dintre ei sosi gîfîind în tabăra mea și-mi spuse:

- „Știți, ăia doi de colo, au înnebunit!
- Au înnebunit? întrebai eu, dar ce s-a întîmplat?
- Se spală!” îmi răspunse el indignat.

Tuaregul avea dreptate. Într-adevăr, a doua zi, toate burdufurile erau goale, iar convoiul cu apă era așteptat abia pentru ziua următoare! A trebuit să raționalizăm ceea ce mai rămăsese și să ne lipsim de cafea. În ansamblu însă, lipsa de igienă deveni repede obișnuință și prin-asta nu făceam decît să-i imităm pe tuaregi care nu se spală niciodată. Ba chiar susțin că spălatul zilnic e boală curată. Cert este că folosirea cotidiană a apei într-un climat cu aerul atît de uscat provoacă descuamări; aceasta e și motivul pentru care își ung ei trupul cu grăsime ori de cîte ori se ivește prilejul.≫ *

În ziua de 20 februarie 1956, Henri Lhote, împreună cu 12 conaționali, vreo treizeci de cămile, cinci conducători de cămile, un ghid tuareg și doi boy, pleacă în inima Saharei, spre munții Hoggar, pentru a cartografia desenele rupestre de pe marele platou Tassili. Toată călătoria va dura șaisprezece luni. În condiții de climă de la -10 C noaptea până la 50 C ziua la umbră, corpul expediționar a catalogat mii de desene, a fotografiat și a filmat în neștire. Lăsând la o parte toate vicisitudinile călătoriei, Henri Lhote va scrie: „aveam în schimb libertatea, acea magnifică libertate a orizonturilor vaste, a văzduhului pur, un cer aproape veșnic albastru.”

Henri Lhote, 1956

http://www.planetabenitez.com/IOI/historias-52.htm

Un glob pământesc stă permanent într-un loc de unde poate fi observat ușor. O oglindă devine sferă. Un chip privește. Soarele apune repede, iarna a luat în stăpânire locul. În casă, ferit de frig, deschid cartea, văd imaginile. Începe călătoria.

 * Henri Lhote, Frescele din Tassili, ed. Meridiane, 1966, 79-80.

Despre prietenie

Fântâna cu Pești, Timișoara, sfârșit de iunie 2013

Aristotel, Etica Nicomahică

≪ 1155 a   Subiectul pe care-l vom trata în continuare este deci prietenia. Ea este, în fond, o virtute sau, cel puțin, este inseparabilă de virtute.
[...]
„cînd doi oameni merg împreună...” [Homer, Iliada, X, 224], sînt mai capabili și de gîndire și de acțiune.≫ *


Toate încep în cele mai puternice dăruiri și se termină contrar. Prietenia în schimb suferă și amână și pornirile și sfârșiturile. Nu se termină niciodată precum a început și nu se știe când începe. Am început să cunosc când doi oameni sunt prieteni. Îmi place să-i văd așa. Îmi convine să-i știu prima dată prieteni și mai apoi, iubiți, amanți, soți. Un soi de etică mă-ncearcă, ca și cum înainte de a mânca să beau apă, multă apă; ca să mănânc mai puțin, să las burta goală, ca mai apoi să tânjească, niciodată să se sature, sau să fie ghiftuită. Prietenia să fie tot timpul ca o dorință, celelalte oricum mor în timp, faptul se datorează în primul rând timpului trecut, în al doilea, decrepitudinii care pune stăpânire. În final rămâne doar prietenia. Ca să începeți o relație, trebuie mai întâi să fiți prieteni. Dacă nu reușiți, lăsați-o baltă.

* Aristotel, Etica nicomahică, ed. Științifică și enciclopedică, 1988,pag.184.

Tassili

http://rolfgross.dreamhosters.com/HistoryAtlas-GE/EarlyMan/

http://rolfgross.dreamhosters.com/HistoryAtlas-GE/EarlyMan/

http://www.megalithic.co.uk/article.php?sid=11418

Editura Meridiane, 1966

Macularea - factoidul

Suntem în fața unei reculegeri, trecutul moare -nu avem nici o dovadă, și nu putem salva mare lucru.
Ceea ce lipsește, este agitația, fierberea. Pentru că poporul nu a înțeles cine este medusa, i s-a arătat pisica, un lucru hotărâtor mai viu.

Am ales două exemple vii. Acestea trăiesc și exultă prin imaginea mesajului transmis.

Prima:
Margaret Atwood. *


„Dar Odiseea lui Homer nu este singura versiune a poveștii. Substanța mitică a fost la origine orală, dar și locală - mitul se povestea într-un fel într-un anumit loc și total diferit într-altul. M-am inspirat și din alte material decât Odiseea, mai ales în ceea-ce privește detaliile descendenței Penelopei, copilăria și căsătoria ei, precum și zvonurile scandaloase care circulau despre ea.

Am ales să atribui relatarea faptelor Penelopei și celor douăsprezece slujnice care au fost spânzurate. Acestea din urmă formează un cor ce rostește incantații sau cânturi, axându-se pe două întrebări ce apar la orice lecturare atentă a Odiseei: ce a condus la spânzurarea slujnicelor și ce voia de fapt Penelopa. Povestea, așa cum e relatată în Odiseea, nu ține: există prea multe inconsecvențe. Am fost mereu obsedată de slujnicele acelea spânzurate; iar în Penelopiada, tot așa e Penelopa.”

Secunda:
William Burroughs **

„Kim își ridică privirea spre copaci, cu ochii după o veveriță, iar chipul îi e inundat de o veselie distantă, de demult, modelîndu-i buzele în surîsul ambiguu de marmură al unui tînăr grec.
Fără discuție, un arhaic din Skyros, cu zîmbetul aparte al celor de acolo.

Cui îi surîde tînărul grec? Îi surîde propriului zîmbet arhaic.
Vîntul se întețește, iar Kim se uită la o frunză moartă care urcă în spirală spre cer.
Hieroglifa egipteană care înseamnă: a face dovada. Un falus care ejaculează, o gură, un bărbat cu degetele în gură.

Kim le face cu mîna celor trei martori pe care i-a adus. Unul îi răspunde, cu un bețișor de tobă în mînă.

Hiatus al calmului pictat...

Paté, pîine, vin, fructe întinse pe iarbă, arma proptită de o piatră funerară, o lună plină în cerul de porțelan al serii. Unul dintre vînători ciupește o mandolină cu încrustații de sidef, în timp ce cîntă cu toții:

- E doar o lună de hîrtie...

Kim își ridică pistolul și găurește luna - face o gaură neagră, încercuită de un puf fin, ca arsurile provocate de praful de pușcă.
- Plutind peste un pom de muselină.

A doua împușcătură a lui Kim distruge un pîlc de copaci din fundul cimitirului.
Vîntul crește, smulgînd pete și străfulgerări cafenii, portocalii și roșii din copaci, suierînd printre pietrele de mormînt.

Toate imaginile vechi și falsificate ale taților dau năvală pe scenă.
- OPREȘTE-TE, FIULE!
- Nu sînt fiul vostru, bășinoși bătrîni de două parale.

Kim își ridică pistolul.
- DISTRUGEȚI UNIVERSUL!
- Care univers?

Kim face o gaură în cer. Bezna se revarsă și întunecă pământul. În ultimele raze ale unui soare pictat, un Johnson ridică un gard de sîrmă ghimpată, ajutîndu-i pe ceilalți să se strecoare. Gardul a crestat linia orizontului... o uriașă falie neagră. Gloatele urlă și arată spre cer.

- S-A STRICAT! S-A STRICAT!
- REPARAȚI-L! mugește regizorul...
- Cu ce, cu leucoplast și gumă de mestecat? Învelișul principal s-a paradit... Repară-l matale, Șefu' .
- PĂRĂSIȚI NAVA, DAR-AR DRACII... FIECARE PENTRU EL!”

* Margaret Atwood, Penelopiada, Corint, 2008 10-11;

** William Burroughs, Ghemul fundăturilor, Paralela 45, 2003, pag.26-27.

There three times to respwan

Paul Walker - Pawn shop chronicles

Înainte de toate, locul pe care stăm este greșit. Mai apoi nu mai contează.

Negocierea

Vă rugăm să luați loc!
Negocierea începe imediat.
Atenție unde vă puneți picioarele.

Ulise și apartamentul Circei

Circe avea o casă mare. La parter era un apartament, cum spune ea; pentru oaspeți, iar sus era apartamentul ei, acolo nimeni nu intra nimeni niciodată. Contrar așteptărilor, Circe locuia singură.
Cele două apartamente suprapuse se aflau pe o insulă. Conform așteptărilor, insula era departe de orice țărm continental.

Din cauza căldurii, o vară fierbinte traversa marea Egee asemenea unei berze, calmă și neabătută, tot circuitul de apă, fie ea rece sau caldă, explodă. Circe căuta înfrigurată un instalator. Circe avea internet.

Dădu, poate din greșeală, de adresa lui Ulise, ce tocmai se oprise o clipă din marea lui călătorie și își întemeiase o nouă familie și ceva copii. Ulise a trebuit să facă peste o mie de kilometri pe uscat și peste o mie de kilometri pe mare ca să ajungă la insula vrăjitoarei Circe.

Ulise instalatorul.
Ulise electricianul.
Ulise zugravul.
Ulise cu ipotecă.
Ulise cu datorii.
Ulise cu dorințe.

Ulise a aplecat urechea la onorariul pe care Circe l-a promis și a plecat în țări străine pentru a strânge ceva bani pentru acasă. Ulise a poftit.
După trei zile Ulise împreună cu lada de scule a ajuns. În fața lui se ridica o casă ale cărei orizontale erau, sau păreau, invizibile. Ferestrele erau cele care pronunțau vocalele, iar balustradele consoanele, diftongii, triftongii, au rămas pentru ziduri și acoperișuri.

Circe vorbea o limbă necunoscută lui Ulise, era alcătuită din ferestre și balustrade, din când în când mai pica câte-un zid sau vreun acoperiș. De acolo, din acolo, de fiecare dată, cu fiecare cădere, un suflet era eliberat, era anasteziat.

Circe cea frumoasă.
Circe cea blondă, contrar filmelor ce-o reprezintă brunetă.
Circe doritoarea.
Circe vrăjitoarea.
Circe curvă.
Circe rea.

Ulise a intrat în apartamentul de oaspeți, în care lumina dispărea după fiecare fereastră, după fiecare oblon. Ulise a devenit obosit imediat și era obosit de două zile. Circe i-a servit o băutură cu gust de cicoare care i-a dat culoare; albastru și Ulise navighează, este pe mare, se luptă cu Zeul, cu Poseidon.

A doua zi de la sosire, Ulise a început să cunoască nemurirea. Imediat a simțit monotonia vieții. Toate în lipsa orarului, lipsa schimbării, a alternanței...