Nașterea unui simbol - symbolon

Cortul templului lui Apollo Epicurios, vedere spre Tripolis, Tegeea, granița cu Lacedemonia

Isidor de Sevilla, De grammatica

„Etimologia este originea cuvintelor, cînd se deduce valoarea esențială a unui cuvînt sau a unui nume prin interpretare. Pe aceasta Aristotel a numit- o symbolon, iar Cicero adnotatio, fiindcă face cunoscute numele și cuvintele [ce desemnează] lucrurile, propunînd un model de pildă; flumen (≪fluviu≫), fiindcă a crescut curgînd (fluendo), și-a luat numele de la fluere (≪a curge≫).

 Cunoașterea [etimologiei] are adesea o necesară utilitate în interpretarea ce-i este proprie. Deoarece, cînd ai văzut de unde s-a născut un cuvînt, îi înțelegi mai repede valoare. Fiindcă cercetarea oricărui lucru este mai clară dacă îi este cunoscută etimologia. Căci nu toate numele [au fost puse] de către cei vechi ținînd seama de natura [lucrurilor], ci unele au fost puse și după bunul plac...” 

http://books.google.ro/books?id=onk0AwAAQBAJ&pg=PT20&lpg=PT20&dq=aristotel+%2B+symbolon&source=bl&ots=JC0LGjfv6n&sig=3s1iBWFFXnSpUhlHadJ8RT6QmX0&hl=ro&sa=X&ei=wlgkVIDWLsPbavyTgOgE&ved=0CEcQ6AEwCA#v=onepage&q=aristotel%20%2B%20symbolon&f=false 

Alpheios la Olympia, în dreptul muzeului

Pausanias, Cartea a VIII-a Arcadica

≪Fluviul Alpheios formează hotar între ținutul lacedemonienilor și tegeaților. Fluviul își are izvorul la Phylake și la o mică depărtare de izvor primește apele unui număr mare de izvoare cu un debit redus. Din această pricină locul acesta a căpătat numele de „Symbola”.

Alpheios pare să aibă o natură diferită de a celorlalte ape curgătoare și anume el dispare de mai multe ori din Philake și din locul numit „Symbola”, el se afundă din nou în Cîmpia Tegeii ca să apară din nou în Asea, amestecîndu-și apele cu cele ale rîului Eurotas. Apoi dispare pentru a doua oară ca să apară în locul numit de arcadieni „Fîntînile”. Trecînd apoi pe lîngă ținutul Pisaia și ieșind în preajma Olympiei, se varsă în marea de deasupra Cyllenei, care este portul eleenilor la mare. Chiar și Marea Adriatică întinsă și deosebit de furtunoasă nu-l oprește; rîul o traversează și reapare în insula Ortygia, în preajma Syracusei, unde-și amestecă apele cu cele ale fîntînii Arethusa.≫ *

Muzeul Messenia

Dicționar:
”Arethusa - Nimfă din alaiul zeiței cinegetice Artemis, în mitologia greacă. Respingînd dragostea zeului rîului Alpheios, Arethusa a fost prefăcută, la rugămintea sa, de Artemis într-un izvor. Anticii credeau că rîul Alpheos, după ce scălda Elida, traversa marea ale căror ape nu se amestecau cu apele lui, apoi se vărsa în fîntîna Arethusa din insula Ortygia, din preajma Siracusei. Pausanias transmite varianta transformării Arethusei în fîntînă și a lui Alpheos în fluviu. Într-o epocă târzie, Arethusa a fost adăugată uneori celor 9 Muze, ca muză a poeziei pastorale.” **

* Pausanias, Călătoria în Grecia, ed. Științifică și pedagocică, 1982, pag.181,

** Victor Kernbach, dicționar de mitologie generală, ed. Albatros, 1983, pag.64.

Blue découpage pas de danse

Pteroma - Templul lui Hephaistos, Athina, Grecia

Misterul prin care lumina naște zebra s-a vrut a fi rezolvat matematic în minunatele câmpuri ce definesc grafurile, câmpuri matematice în care variabilele trebuie aduse la rangul doi, astfel că rădăcinile au simetria datorată semnului, plus și minus, rezultate date de constantele ce se află în ecuație.

Nici măcar să nu respiri, să nu numeri, să nu înțelegi, să păstrezi cât poți emoția, să decupezi albastrul. Fiind alăturat timpului, vei vedea cum se nasc lateral umbrele, cum aleargă (în timpul lor). Poți vedea cu sufletul la gură cum lumina nu ocolește nimic, cum lacomă cucerește și prin asta pune în evidență, cele mai subtile erori. Erori datorită cutremurelor, ale eroziunii eoliene și acvaticei prezențe autumnale. Omul a știut să fie perfect, un timp, apoi natura și-a spus cuvântul.

Asasinat de cuvânt ar putea fi titlul primului meu roman, nu-l voi scrie niciodată. Dansul în acest caz nu există, în schimb cunosc dansul albastru al cerurilor.

Twitter și Windows 7 acum mii de ani

Ceea ce mulți s-ar putea să știe și mai mulți chiar să bănuiască, încă în domeniul artei nu mai inventăm nimic -azi în contemporaneitate, această gaură profundă se încearcă a fi umplută cu ajutorul tehnologiei.

Acum o sută și-un pic de ani și mai încoace, genii ale cubismului, structuralismului, ale modernismului, au îngenuncheat în fața primitivismului artistic ce se dovedea mai valoros decât toate icoanele din toate bisericile, asta pentru că era liber, despre el scriu, despre primitiv.

Mai aproape de noi, în aproape o sută de ani s-au epuizat toate simbolurile, adică acum două mii cinci sute de ani. Tot cam de atunci grecii au inventat cuvântul, dar nu cel biblic, cel științific, un fenomen căpăta un cuvânt, a fost prima revoluție tehnico-științifică, astăzi un fenomen capătă un simbol, este a doua de fapt. Ca să termin într-un exemplu; la marea descoperire a puterii atomului din secolul trecut: i-au spus bomba atomică, de fapt prin denumire (prin cuvânt) n-au spus mare lucru, se știa demult.

Mesaje

Mesaj

Forma ultimativă de transfer a memoriei este mesajul. Eroicul este însoţit de mesaj, cuvintele ce parvin înaintea morţii dau amploare mesajului, nimeni nu a spus nimic înaintea morţii, orice zbatere a pupilei sau a buzelor a fost interpretat drept mesaj -nu elaboraţi mesajul în verb, lipsa mişcării şi a dinamicii tocmai asta dă definiţiei mesajului.


"Astăzi nu fac nimic."


Orice mesaj comun inhibă comunitatea, obişnuiţa parcusului dă naştere absenţei răspunsului.


"Astăzi mă sinucid."


În partea cealaltă, euforia unei descoperiri adolescentine, cea a jocului cu moartea, duce la mesaj. Acelaşi lucru, metafizica personală, chiar dacă fapta este dusă până la capăt, în absenţa subiectului intervine lipsa mişcării, moartea personajului, persistenţa S.O.S -ului.


Un mesaj este un S.O.S., atunci de ce nu intervenim imediat, de ce ne oprim şi caracterizăm acele cuvinte simple ca forme ale unei personalităţi ce doreşte doar ceva.


Ceva este poate o imagine pe care mari artişti ai lumii au transpus-o într-o grafică, într-o geometrie nesăbuită a subconştientului; într-un mesaj. Cei care după secole parvin imaginii se numesc critici de artă, ei de fapt sunt căutătorii de mesaje; unii dau rateuri, alţii sunt mai subtili, se joacă cu nuanţa verbului, aici greşesc -mesajul nu are verb.


Când un pachebot numit Titanic se scufunda, mesajul transmis era S.O.S -toată lumea ştie ce înseamnă, dar nimeni nu te poate salva instantaneu, durează, chinul şi dorinţa trăirii vieţii în continuare multiplică de fapt neliniştea, metafizica unui corp aflat în aşteptare continuă. Şi cei salvaţi nu pot spune că s-a-ntâmplat ceva, timpul s-a oprit în loc, exista doar o perpetuă spirală a minţii care dorea şi se ruga divinităţii: "să nu moară!"


Lumea nou creată, artificial elaborată, transmite mesaje zilnic, cu miile de mii, nici o urmă de depresie, nici o satisfacţie, nici o dorinţă, toate de fapt parcurg asimptota care apropie coordonata de zero. Trăim mesajul zero.


Omul se desparte de mesaj, în singurătatea sa este conştient că nimeni nu-l înţelege -are dreptate, impulsurile lumii exterioare lipsesc. Poate să întârzie la serviciu, nimeni nu-i propagă absenţa decât ca lipsă în fişa pontată sau în registrul de personal; "este în concediu" sau "are zile libere" zice majoritatea, chiar şeful direct poate să fie absent la absenţa personajului, neştiind de multe ori ce decizie să ia.


Nebăgat în seamă omul dispare în mesaj, orice mesaj transmis se interpretează contemporan, atavismul se pierde, la fel ca dorinţa, sau ca remuşcarea, ca acea insomnie care-ţi induce actul de creaţie. "Trebuie să-i trimit un mesaj" zice el după o jumătate de noapte petrecută cu ea. Ea se întoarce pe-o parte auzind un zgomot absurd!


Umanitatea se schimbă, nu intrăm în această schimbare, alternanţa tehnologiilor ne induce vidul, azi Net, mâine Mobil, azi SocialBook, mâine VirtualLife, înotăm de fapt în medii diferite, adaptarea cheltuie o mare energie de creaţie, tinerii -cei mai dornici de adaptare, uită de originea mesajului, a cuvântului sau a simbolului.


Transmit aproape zilnic mesaje, marea majoritate sunt comentarii, cele mai multe sunt neînţelese, sigur am o problemă!

I.N.R.I. - Puterea cuvântului

[ Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: "Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor".

Mulţi din Iudei au citit această însemnare,

pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scris în evreieşte, latineşte şi greceşte.

Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat:"Nu scrie: "Împăratul Iudeilor". Ci scrie că El a zis: "Eu sunt Împăratul Iudeilor."

"Ce-am scris, am scris", a răspuns Pilat. ]

Noul Testament, Ioan 19-19

     Dante i-a "rezervat" precis lui Pilat un loc în purgatoriu şi asta datorită puterii cuvintelor cu care a încheiat o pagină de istorie.

"Ce-am scris, am scris" devine un exemplu de aţi păstra hotărârea; chiar dacă nu s-a inventat acel detergent care-ţi spală mâinile şi dă uitării repede păcatele trecute.

http://bandofthebes.typepad.com/bandofthebes/2011/01/born-january-25-virginia-woolf.html