 |
| sursa imaginii: Origine universală |
Pentru cei ce nu l-au citit pe Yukio Mishima, imaginea de mai sus pare frustă și de ce nu ar fi așa dacă toate elementele occidentale ce definesc un bărbat adevărat lipsesc. Nici măcar privirea nu este a noastră, a caucazienilor.
Este greu de definit estul; de la cercul polar Oulu (!), până în Haiti, ne pierdem o viață dacă mergem pe jos. În timpul acesta marcăm fiecare pas în tăcere, nu este timp de ciripit. Timpul trece prea repede pentru a ne opri, de fiecare dată când ne este sete, sau foame, sau pur și simplu pentru a ne face nevoile. Japonezul spune clar, nu-i timp pentru orice!
Yukio Mishima, împotriva conservatorismului și a prejudecății asiatice, ne-a spus totul despre ei, despre japonezi. Japonia o Elveția (nu Elveție, nu halviță) a Asiei.
Îmi este greu să definesc literatura lui Mishima, Kawabata a zis bine că premiul Nobel trebuia să treacă în mâinile lui Mishima, dar Mishima era ocupat atunci, cu sabia.
Yukio Mishima mi-a descris Japonia așa cum eu nici nu trebuie să o cunosc. Marco Polo a orbit când a privit interiorul Orașului Interzis, era în China. Borges reia ideea, habar n-am dacă era lovit de cecitate la vremea aceea, și scrie despre labirintul ce împrejmuia orașul sacru Pekin.
Citindu-l pe Mishima am avut paloarea celui ce privește în oglindă, dimineața, că trebuie să se bărbierească. Și eu refuz de multe ori, occidental fiind.
Citindu-l pe Mishima, am reușit să mă strecor în toată gimnastica hiperbolelor de care este capabil, să trec ușor peste toate infinitățile (infinimitățile) adverbiale, să nu fiu provocat de subiect, să pun accent pe detalii, pe treceri, pe distanță, de loc chiar -fără făptură umană.
Mishima a inventat barajul verbal, locul unde se strâng toate acțiunile, și când se revarsă, chiar explodează, oamenii nu mai contează. Ține de bomba atomică, ține de Hiroshima, de Nagasaki. Este un gând, nu un complex.
Habar n-am de ce trebuie acum să explic toate acestea.
