Noaptea Iguanei - Cap. I - Alungarea din biserică

Night of the Iguana

≪ 346. Se crede că înțelepții vor avea parte de mai multă glorie și respect în rai decât cei simpli, deoarece în Daniel se spune: „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci” (12: 3); puțini știu însă ce se înțelege prin „cei înțelepți” și prin „cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire”. Părerea comună este că se vorbește despre erudiți și învățați, în special despre cei ce au învățat în Biserică și care i-au depășit pe alții prin doctrine și predici, și cu atât mai mult decât cei ce i-au convertit pe alții la credință. În lume toți aceștia sunt priviți ca oameni inteligenți, însă nu ei sunt acei inteligenți din rai despre care au fost rostite aceste cuvinte, decât dacă înțeleg lucrurile cerești. [...]


       Dar cei ce trăiesc în dragoste de adevăr, fie pentru gloria din această lume, fie pentru gloria din rai, nu pot străluci acolo; deoarece ei nu sunt umpluți de încântare la atingerea luminii raiului ci la atingerea luminii lumești care în rai nu e decât un întuneric dens. Căci motivația lor principală este parvenirea eului, deoarece este unicul scop văzut de ei; iar când acesta este scopul ultim, omul se pune pe sine pe primul loc și privește adevărurile ce-i servesc propriului succes doar ca mijloace pentru acel scop și deci ca pe niște lucruri subordonate. ...≫

Emanuel Swedenborg, Raiul și Iadul, ed. Dacia, 2001, pag. 175-176.

Lumina pe care o vedem este doar o parte din radiația universală, noi vedem doar un dinte din întreaga dantură ondulatorie a Universului. La fel cum auzim doar o parte din cele ce trec prin timpan și înțelegem mai puțin din cele văzute și auzite. Cu cititul stăm și mai prost, rândurile ne obosesc ochii, atenția este distributivă, concentrarea scade, pricepem din ce în ce mai puțin. Mă întreb încă, cum de știa Swedenborg de întunericul din Rai, mă simt atât de prost, sunt un oraș fără ziduri ?

Ceața de cristal

Emanuel Swedenborg :

        170. Omul care vede toate lucrurile în lumina naturii e incapabil de a realiza că orice lucru din rai e asemenea celor de pe pământ; căci și-a format obiceiul gândirii prin acea lumină și și-a înrădăcinat ideea că îngerii sunt doar minți sau răsuflări eterice care nu au simțuri sau ochi cum au oamenii și deci care nu pot vedea obiectele din jurul lor. Totuși îngerii posedă toate simțurile pe care le are un om și încă le au mult mai pătrunzătoare; iar lumina prin care văd e mult mai strălucitoare decât lumina prin care vede omul. Că îngerii sunt oameni în forma cea mai perfectă și că se bucură de fiecare simț poate fi văzut mai sus (n. 73-77); și că lumina în rai e mult mai strălucitoare decât lumina din lume (n. 126-132).

Raiul și Iadul

_________________________________________________________


Când termină cina, regele părea mai obosit ca oricând, concedie servitorii și rămase singur la masă, lumea invitată plecase. În fața mesei lungi, în lumina pâlpâitoare a lumânărilor, regele avu o viziune care-l trezi din amorțeala vinovată cauzată de cină. Totul era alb, aerul mai ales, sclipiri de argint dădeau contur obiectelor, era multă lumină, poate prea multă, în schimb lumina lumânărilor era neagră, și umbre negre se jucau pe zidurile albe.


A doua zi chemă toți învățații, le desfășură în vorbe toată întâmplarea, le explică inversiunea și le ceru sfatul. Toți ridicară din umeri, unii politicoși cerură un răgaz, un timp de gândire pentru formularea unui răspuns. Treburile zilnice îl făcură pe conducător să uite un timp întâmplarea petrecută în seara precedentă. Niciunul din cărturarii curții nu-l luă în seamă, ba chiar unii dintre ei își dădeau coate mai târziu, râzând de viziunea regelui lor și mai ales de faptul că în vin vedeau ei cauza, dar în seara aceea regele nu băuse deloc.


Când o ceață densă coborî de pe munte, înecă cetatea în bezna plumburie și umedă a fenomenului, oamenii abia se mai vedeau pe stradă. După un timp, ceața pătrunse și în case, era cu neputință să deschizi vreo ușă fără să te lovești de canatul acesteia. Oamenii au început să se lege cu câte o frânghie ca să nu se piardă unii de alții, familiile umblau într-o plasă de pescuit, largă ce-i cuprindea pe toți, numai picioarele fiind libere. La palat, servitorii mergeau lovind zidurile cu câte-o nuia ce-o aveau într-o mână, iar în cealaltă un clopoțel, în urma acestora veneau alți servitori ce cărau cele trebuincioase, legați de primii.


Regele rămase mai bine pe tron, așa măcar toți știau unde să-l caute, cărturarii mai ales, stăteau acum aproape de el. Vocile lor căpătau ecou și deveneau neînțelese, oricum nimeni nu mai înțelegea nimic, trebuia să vorbești în șoaptă și să auzi foarte bine. În timp, acuitatea scădea și nici vocile cele mai subtile în timpanele cele mai sensibile nu mai spuneau nimic. Atunci fiecare om ca să nu se plictisească își inventă o lume, acolo în lumea lui, descria mai bine sau mai rău o altă realitate și ce este cel mai interesant ar fi că aceste realități au început să se întâlnească și astfel, mimetic și imaginativ, oamenii au început să se înțeleagă între ei, dar fiecare cu realitatea sa. Este adevărat că unii dintre ei mai visează câte ceva ce le provoacă așa o stare, ca o ieșire din ceață, fiind un vis, oamenii nu caută cu luare-aminte dorința, se simt mai ales foarte vinovați de starea aceea, o iau drept decadență sau chiar păcat, când colo ar trebui să fie invers.


≪19-20
        Se făcea că vedeam multe animale, unul după altul; ultimele își desfășurau aripile lor; erau dragoni; le-am scăpat, zburînd deasupra lor; totuși, m-am împiedecat de unul. Asemenea dragoni înseamnă amores spurios, care au aerul de a nu fi dragoni, atîta timp cît nu poți să le vezi aripile; tocmai eram pe punctul de a scrie despre acest subiect. ≫

Emanuel Swedenborg, Cartea de Vise

_________________________________________________________
sus
Emanuel Swedenborg, Raiul și Iadul, ed. Dacia, 2001, pag.83
jos
Emanuel Swedenborg, Cartea de vise, ed. Univers, 1995, pag.151.

Cartea de vise - Emanuel Swedenborg

citat

Swedenborg ne-a lăsat o operă vastă. Vă recomand  tuturor Adevărata Religie Creştină şi, mai cu seamă, această carte despre cer şi infern. Cartea a fost tradusă în latină, germană, franceză şi cred că şi în spaniolă. Doctrina sa e expusă foarte clar. E absurd să credem că avem de-a face cu opera unui nebun. Un nebun n-ar fi putut să scrie cu atâta luciditate. De altfel, viaţa lui Swedenborg a cunoscut o totală schimbare: după care abandonează operele ştiinţifice. Considera că operele ştiinţifice au fost doar o pregătire dictată de Dumnezeu pentru a-i permite mai tîrziu să facă faţă altor misiuni.

Swedenborg se consacră, deci, călătoriilor în ceruri şi infernuri, conversează cu îngerii şi cu Isus, ca apoi să ne povestească totul într-o proză senină, o proză care se vrea mai ales clară, fără metafore şi emfază. Există multe anecdote memorabile, de exemplu aceea pe care v-am mai povestit-o , cu omul care dorea să merite cerul dar nu a primit decât deşertul pentru că singur îşi sărăcise viaţa.

Swedenborg ne invită pe toţi să ne câştigăm mântuirea printr-o viaţă mai bogată. Să ne mântuim prin justiţie şi virtute, dar şi prin exerciţiul inteligenţei noastre.

Apoi va veni William Blake care adaugă că omul trebuie să fie un artist pentru a fi mântuit. E vorba de o triplă salvare: trebuie să ne mântuim prin bunătate şi justiţie, prin inteligenţă abstractă şi prin exerciţiul artei.

Conferinţă ţinută de
JORGE LUIS BORGES
la Buenos Aires în 1978

_______________________________________________
Emanuel Swedenborg, Cartea de vise, ed. Univers, 1995, pag.19