Platon

"În vederea căruia dintre aceste două scopuri a fost făcută pictura?
Oare spre a imita realul aşa cum este, sau a imita aparenţa aşa cum apare; ca o imitare a unui aparenţe sau a unui adevăr!" (Platon, Republica (?))

Spunând acestea şi poate prea repede, profesorul s-a făcut că nu înţelege. Tânărul dibaci, în continuare, îi povesti despre „oglindă” şi nici de data asta profesorul nu tresări prin a-i da satisfacţia unei aprofundări. Mult mai târziu, când noaptea tresărea, profesorul gândi la un pahar de vin, asupra mediocrităţi lumii. Lume din care şi el făcea parte.
Afară începu ploaia şi profesorul deschise fereastra, de la etajul 7, oraşul clipea şi, în ploaia deasă, părea că dă semne de oboseală.
Pe pervazul geamului se aşeză o vrabie, care se scutură de apa ce pătrunse printre pene şi cuprinsă de căldura ce venea prin fereastra larg deschisă nu se grăbea să zboare.
Privind la ea, omul fu cuprins de o mare compasiune şi toate adevărurile lui începeau să zvâcnească spre a a fi eliberate. Într-un fel se simţea ca Pandora, în a elibera sau dimpotrivă a închide ceea ce el acum simţea, spre bine sau spre rău. Gândind atât de mult la acestea, întrebă vrabia ciufulită:
- Oare eu pot să zbor aşa ca tine? Oare am voie să mă gândesc la asta?
Şi privind cum puful alb răzbătea prin penele cafenii, primi răspunsul:
- Numai dacă vrei!
Poate pentru ultima dată în ziua aceea, ce se dorea a se termina, profesorul se-ntoarse cu spatele la interlocutorul său, poate nepăsător sau poate că îşi mai punea un pahar de vin.
Şi privind din nou cum puful alb răzbătea prin penele cafenii, dădu răspunsul:
- Vreau!
Şi zbură, zbură prin ploaia deasă şi rece deasupra oraşului. În zborul său se luă la întrecere cu toţi vitezomanii oraşului, care în ciuda ploii sfidau moartea. În zborul său razant văzu catedrala cum nici un elicopter nu reuşea. Toate simţurile sale pulsau şi atunci a strigat atât de tare încât luminile oraşului mai pâlpâiră încă o dată:
- Nu am nevoie de adevăruri!
Nu contează că nu-l auzi nimeni în afara filamentelor de tungsten-wolfram ale becurilor, contează că a spus-o şi în acel moment uită zborul.
Dimineaţa, când se trezi, îşi aminti totuşi „zborul”, dar adevărurile păreau din nou că organizează o evadare şi atunci îşi dădu seama că visase.