Dorinţa de-a fi invizibil, poartă în ea germenele evadării. Dacă privim evadarea ca acel vis, care adus în minte dimineaţa, ne dă în acea zi maxima trăire. Nu poţi evada nefiind închis, dar poţi percepe barierele. Orice vorbă, mai ales orice negaţie, venită din partea celorlalţi aprinde culoarea roşie a semaforului. Intervin aşteptările şi mai apoi refulările; dorim să fim invizibili. Dacă putem să ne prefacem că nu îi vedem pe ceilalţi, că nu îi auzim şi noi la rândul nostru tăcem şi stăm cuminţi, să ştiţi că ei trag cu ochiul.
Nu poţi să nu exişti, atâta timp cât respiri, cât produci mişcare. Dacă ai deveni invizibil toate acestea ar dispărea: respiraţia ta, mişcarea ta şi prin asta ai putea să exişti în afara celorlalţi, de fapt asta dorim la urma urmei.
De ce să votezi când statistica te învinge, de ce să te manifeşti când şeful tău de fapt nu doreşte asta.
Ai putea să devii "câine", dar "viaţa de câine" duce la cinismul absolut şi nu eşti pregătit pentru asta. Poţi frământa boţul de pâine prefăcându-te că mănânci, dar toţi din jurul tău îţi vor observa nervozitatea şi nu foamea. Nu poţi trăi fără mâncare, dar poţi să amâni, în schimb angoasa te preface, nu-ţi dă pace şi tocmai atunci ceilalţi te observă, de fapt trag cu ochiul; doresc să fiu invizibil.
Odată acceptată cererea, drum de întoarcere nu mai există. Te afli într-un torent unisens. Devii autist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc