Minima moralia - Theodor W. Adorno

"
83
Vicepreşedinte. Un sfat pentru intelectuali: nu lăsaţi pe nimeni să vă reprezinte! Fungibilitatea tuturor serviciilor şi tuturor oamenilor şi credinţa ce rezultă de aici, aceea că toţi ar trebui să ştie să le facă pe toate, constituie, în interiorul ordinii existente, o veritabilă piedică. Idealul egalitar al interşanjabilitaţii este o escrocherie, dacă nu este fondat pe principiul revocabilităţii şi al responsabilităţii faţă de rank and file. Cel mai puternic este tocmai acela care ştie să facă singur cât mai puţin posibil, dar îi poate delega pe alţii să facă tot ce va trece în contul numelui şi în beneficul lui. Aceasta seamănă cu colectivismul, dar nu este decât sentimentul de superioritate, în virtutea căruia puterea de a-i controla pe ceilalţi este scutită de muncă. În producţia materială, interşanjabilitatea are, într-adevăr o bază obiectivă. Cuantificarea procesului muncii tinde să reducă diferenţa dintre misiunea directorului general şi cea a individului de la staţia de benzină. A crede că administrarea unui trust în condiţiile actuale pretinde mai multă inteligenţă, experienţă sau mai mult antrenament decît citirea unui manometru este doar sărmană ideologie...
"

Theodor W. Adorno, Minima moralia, trad. Andrei Corbea, Bucureşti, Ed. Art 2007, pag.147 mijloc

photo by

http://drinkingupstream.wordpress.com/2008/12/22/foreword-to-the-new-series-philosophy-of-dwelling/#comment-140

___________________________________________________

Dacă privim acum, aşa cum stă problema, înţelegem starea ei, dar nu vom pricepe cum s-a ajuns aici. Nu vom înceta să nu-i dăm dreptate lui Adorno în situaţia crizată prin care trecem.
Ce avem noi de schimbat aici, chei franceze de la instalatori? Ce este această interşanjabilitate, eu din mine pentru tine?! Tu cu cei din mine pentru ei, dar ei? Ei sunt privitorii, lor nu le foloseşte acest schimb de idei, pentru că de fapt de asta este vorba. Trebuie să ne păstrăm rangul, acest termen de rank and file provine din terminologia militară: rank identic cu rang, cu gradaţie, în schimb file cu dosar, cu funcţie adică! În final este vorba de rang şi funcţie şi cum am fost noi obişnuiţi într-un trecut apropiat; funcţia bate rangul! În real toate aceste lucruri se petrec la club, în societate, noi nu putem migra după cum ne este dorinţa dintr-un nivel social în altul. Dacă dorim totuşi asta, trebuie să sacrificăm ceva: banii!
În acestă dorinţă totul se amestecă şi din acest mojar al frustrărilor, se naşte ideea de parvenire, dacă nu cumva ea renaşte de fapt la mulţi, ca acea dorinţă a copilăriei de-a avea jucăria copilului aflat în imediata apropiere.
Trăim un ev în care mass-media abundă cu ştiri despre "îmbogăţiţi peste noapte", viabili în diverse categorii: a celor ce au câştigat la loto (nu se va şti niciodată, cum?), a celor cu "afaceri la cheie" (nici despre aceste afaceri nu se cunosc multe), a celor cu un anumit trecut, a celor ce moştenesc, a celor ce reuşesc, cel puţin în final marea masă a îmbogăţiţilor peste noapte întrece orice statistică a unei munci evaluate corect în sensul acelei adevărate plusvalori capitaliste. În cazul de faţă oricine a reuşit prin ambiţie, prin virtutea împrejurărilor, prin ceea ce se cheamă oportunism sau alte cele. Ce mai contează drumul când există scurtături şi acelea create de societate, de imobilismul acesteia de-a se adapta la "săriturile" de cangur a acestor parveniţi.
Criza creată în aceştia ani aparţine de fapt, acestor tipi tari care, lipsiţi de orice educaţie şi scrupule, sunt incapabili de a da un răspuns, de aici ideea că nu mai contează cine conduce!
Angajaţii, aruncaţi pe trepte profesionale unde siliţi de frica părăsirii locului de muncă, reuşesc să echilibreze cât de cât, aşa numita productivitate a muncii, ajung în final, inconştient să conducă de fapt firma. În timp ce Marele patron se uită la ceas, jos la cazane, fochistul se uită la manometru şi face economie. Nuanţându-l pe Adorno s-ar putea ca acele celor două instrumente să arate nord-nord-est în acelaşi timp.