Societatea - Marele paianjen

Dacă am compara lumea în care trăim cu o imensă pânză de paianjen, am reduce tot optimismul trăirii nostru la o zbatere fecundă. Zbatere ce provoacă unde care, agitând firele de pânză nu ar face decât să avertizeze Marele Paianjen - Societatea umană.
Balzac într-o luciditate continuă a scris roman după roman despre societatea umană, de atunci sau mai de devreme, dar a denumit-o "Comedia Umană". Relansând ideea mult mai târziu Proust a caracterizat-o, pe ea, societatea umană, ca un "timp pierdut". Sunt vremuri în care totul se concentra, se distila până la epuizare; James Joyce îl va regăsi pe Odiseu, iar Virginia Wolf va descrie un drum "Spre far" într-o singură zi. Joyce va desăvârşi de fapt quintesenţa unei zile în romanul Ulysses, unde tatăl se naşte fiu şi căutarea identităţii va fi perpetue.
Astăzi lucrurile acestea ţin de artă, de nonşalanţa discursului propriu în faţa oglinzii; tot o regăsire, cum am citit în Jaccard; despre schizofrenicii ce se caută în oglindă.
Astăzi Omul este liber. Liber să danseze pe plasă, sau pe sârmă ca jongleurul lui Nietzsche ce atrăgea mulţimea în dauna lui Zarathustra. Ce libertate în care căderea este de fapt ce-a mai admirată şi nu exerciţiul de echilibru; nu balansul şi nici efortul de mişcare, ci alunecarea?
Existenţialismul francez a dezvoltat foarte fluent toate "căderile", alunecările sau pierderile... ceea ce astăzi toate acestea par marginalizate de confortul nesperat al omului modern. Cetăţeanul matur al acestei societăţi libere nu se sinucide din cauze sentimentale, sau din angoase de identitate. Catalizatorul suicidului este debitul din bancă sau pierderea proprietăţii în urma neachitării ipotecii scadente. Se poate face artă şi din a urmări un scadenţar cu toate zilele de întârziere înscrise în el, a penalităţilor şi a notificărilor transmise. În urma leasingului maşinii personale aceasta devine o piatră de moară şi nici înjumătăţirea preţului în primul ei an de viaţă nu te scapă de ea. Instrumentele omului ancorat în contemporan sunt: un apartament sau casă, bine pus la punct (indiferent de costurile generate), o maşină bună (asigurată din multe puncte de vedere), o asigurare privată (care în anii trecuţi rata ei lunară trecea neobservată) şi ne vom pierde prin multe electrocasnice şi multimedia, mai apoi. Ca nivel de informaţie prezenţa necesară a "celularele", a abonamentul la cablu, de ce nu şi Internetul şi măcar o revistă bilunară, dacă nu un cotidian; dacă el nu, atunci partenera. Despre ea, ca reprezentant al feminitaţii contemporane ar fi prea multe de scris.
Suicidul despre care pomeneam nu este cel clasic; cu funia-n gât şi cu săpunu-n mână. Nici măcar nu ar fi de dorit să transformăm totul într-un roman poliţist, în care vinovaţii (instrumentele) i-am enumerat deja. Totul este mult mai lent, mai leneş. Dispariţia pe rând a instrumentelor, crează "lobotomii"; omul nostru nu mai poate merge cu autobuzul (din cauza mirosurilor), aşteptarea în staţii naşte dezechilibre asemănătoare autiştilor, nu mai poate ţine minte nimic, nici măcar un număr de telefon, sau o oră la care trebuie să se scoale sau să se întâlnească cu cineva. Greutatea exprimării proprii asupra unui eveniment, lipsa de iniţiativă în luarea unei decizii în lipsa televiziunii sau a unui canal informaţional. Toate acestea prin abundenţă, sau prin lipsă rătăcesc cetăţeanul; momentul în care el se va zbate va fi propice societăţii, aceasta din urmă ducând tot timpul o lipsă de material pentru plasă.