Se afișează postările cu eticheta timshel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta timshel. Afișați toate postările

vineri, 6 aprilie 2012

Lalele înainte de


Viața scurtă pe care am trăit-o până acum, m-a bucurat cu toate trezirile de care am avut parte. Una dintre ele, și pe care am auzit-o doar de mic copil, dar n-am înțeles-o atunci; a fost identificarea cu cineva, cu o persoană, cu un om, cu un sfânt chiar. Exemplu comparativ venea să însuflețească eu-l tău, acea stare (impersonală) dar binefăcătoare celor din jur că tu poți face, poți simți, poți fi ca cel pomenit în exemplu. Începând de pe casa scărilor, când părinții mă dojeneau că nu pot fi ca vărul (meu) de cuminte, de ascultător, de voluntar, până la biserica satului bunicilor mei, unde preotul spunea (nu numai mie, ci întregii adunări) că trebuie să ne identificăm cu Isus. Identificarea cu văru' căzu repede, când vărul nu era se uitau repede faptele, și prezentul lua loc repede trecutului imediat. În schimb cu Isus am avut mari probleme. Dar anii treceau și pe popă îl auzeam din ce în ce mai rar (numai la bunici mergeam la biserică), eu am crescut, nu mai dădeam nici pe la bunici, așa că totul părea uitat.


Citind în adolescență La răsărit de Eden de John Steinbeck, cartea m-a cutremurat aproape de final, acolo unde se pomenește de cuvântul timshel - sigur acum îmi este mai ușor să scriu după ce toate au fost explicate. Cuvântul în ebraică dă un sens compus, din care, poate cel mai probabil și mai ușor de înțeles ar fi: "tu îl poţi stăpâni". Fiind vorba de V.T. (Vechiul Testament), automat posesia unei stări impersonale, dovedită de alții îmi reveni... fiți ca Isus, îmi răsună și acum în urechi dorința (neînțeleasă pentru mine) a preotului.


Personalitatea mea nefiind cristalizată, vârsta naivă nu-mi arăta mare lucru, reușeam să mă retrag în vis visând la eroi, la cei din cărțile de istorie, la cei din mituri, din povești. Această formă de identificare îmi făcea bine, sau poate era doar somnul. În mintea mea de atunci imaginea lui Herakles (Hercules), era cea mai dorită, puțin mai târziu deja Achilleus (Ahile) începea să vină mult mai aproape de eposul meu visător.


Eram oarecum frustrat de un alt erou, nu înțelegeam clar de ce Homer i-a dedicat ceea ce a făcut la fel eroilor ahei, dar și troieni, prin Iliada. Odisea citită chiar de mai multe ori îmi ascundea mult mai multe necunoscute decât Noul Testament.


Omul, fiecare, bărbat sau femeie, se identifică mult mai bine cu Odiseu (Ulise) decât cu oricare personaj, fie el real sau imaginar. Omul în toate căutările sale, în toate peregrinările și dorințele -cele mai aprige, face o mare călătorie, este viața sa, cu bune și cu rele, cu greșeli chiar. Toți la sfârșit vor limanul, locul unde să se retragă -cimitirul elefanților, locul visat, acolo, chiar dacă numai o clipă se întâmplă ceea ce se dorește, viața nu s-a trăit degeaba.


Desigur că Odisea este o călătorie atât de reală în spiritul ei, încât numai imaginarul lui Homer a salvat-o de la monotonie și clasicism. Odisea nu este clasică, este ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi. De aceea, mari scriitori și mari învățați s-au întors la cel mai dubios erou al tuturor legendelor, Ulise.


Am citit că Romulus, dorind să se impună în fața unei aristocrații nou formate, a fost asasinat chiar în public și pentru ca asasinatul să nu fie răzbunat de plebe, s-a instituit repede fenomenul prin care Romulus a fost ridicat în ceruri, iar marele Jupiter l-a primit. Prefer prin acest exemplu, căutările și dorințele istețului și greu încercatului Ulise.


Lalele nu s-au deschis încă, dar știu că toate sunt roșii!

marți, 12 octombrie 2010

GENESA (FACEREA)

4

1. Adam s'a împreunat cu nevastă-sa Eva;
ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain.
Şi a zis: "Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!"
2. A mai născut şi pe fratele său Abel.
Abel era cioban, iar Cain era plugar.
3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului
o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întîi
născute ale turmei lui şi din grăsimea lor.
Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi
spre jertfa lui.
5. dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere.
Cain s'a mîniat foarte tare, şi i s'a posomorît faţa.
6. Şi Domnul a zis lui Cain: "Pentru
ce te-ai mîniat, şi pentru ce ţi s'a posomorît faţa?
7. Nu-i aşa? Dacă faci bine,
vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul
pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine,
dar tu să-l stăpîneşti."
8. Însă Cain a zis fratelui său Abel:
"Haidem să ieşim la cîmp." Dar pe cînd erau la cîmp,
Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel,
şi l-a omorît.

...

Acest capitol 4 se termină cu versul 16 astfel:

16. Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului,
şi a locuit în ţara Nod,
la răsărit de Eden.

Mult mai târziu John Steinbeck, scria romanul "La răsărit de Eden"...

"Un singur pasaj mă nelinişteşte... acolo unde Domnul l-a întrebat pe Cain de ce este supărat, Domnul spune: "Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine dar tu îl vei stăpîni." Acest "tu îl vei stăpîni", m-a izbit pentru că era o promisiune făcută lui Cain că va învinge păcatul." *
Peste două pagini, prin personajul bucătarului chinez Lee se duce mai departe interpretarea:
"Domnii mei bătrâni [clubul de interpreţi chinezi pe unde se perinda şi Lee] simţeau şi ei că vorbele acelea sînt importante - "tu îl vei stăpâni" şi "tu să-l stăpîneşti". Şi iată aurul extras din mineritul nostru: "Tu poţi să-l stăpîneşti. Poţi să stăpîneşti păcatul." Bătrânii domni au zîmbit, au dat aprobator din cap şi au considerat că anii au fost bine folosiţi. Asta i-a scos din carapacea chinezească, iar acum studiază greaca. [...] Traducerea populară americană [a V.T.] le ordonă oamenilor să învingă păcatul, şi păcatul poate fi numit ignoranţă, [...] face o promisiune în "tu îl vei stăpîni", dînd să se înţeleagă că omul va învinge cu siguranţă păcatul. Dar cuvântul ebraic, cuvîntul timshel : "tu îl poţi stăpîni" îţi dă posibilitatea de alegere. Poate că e cel mai important cuvînt din lume. Asta înseamnă că drumul este deschis. Dreptul de a alege revine omului. Pentru că dacă e adevărat "îl poţi stăpîni", este tot atît de adevărat şi că "nu-l poţi stăpîni."
[...]
Am vrut să vă spun asta mai demult. Am şi anticipat întrebările dumitale şi sînt bine pregătit. Orice scriere care a influenţat gîndirea şi viaţa unui mare număr de oameni este importantă. Există milioane de secte şi biserici care simt ordinul "tu să-l stăpîneşti", şi se dăruiesc cu totul ca să-l asculte. Şi sînt alte milioane care cred în predestinare "tu îl vei stăpîni". Nimic din ceea ce ar face nu ar putea opri destinul. Dar "tu poţi". Asta îl face pe om măreţ, îi dă ceva asemănător zeilor, pentru că în slăbiciunea şi murdăria lui, în uciderea fratelui lui, el are totuşi posibilitatea alegerii. Îşi poate alege drumul, poate lupta şi cîştiga." **


________________________________________________
John Steinbeck, La răsărit de Eden, bpt 1973, Ed. Minerva, vol. II
* pag. 44 mijloc
** pag. 47 sus - 48

N.B. Prezentul fragment din Vechiul Testament, l-am copiat dintr-o Bibliei tradusă în străinătate în anii 60.
În Biblia tipărită de Editura Institutului Biblic şi Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2005 versul 7 din capitolul 4 este:
"Cînd faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"