Reflexii arhitectonice

Noua bibliotecă a Universității Politehnicii Timișoara (după anii 2010)

Vechea sală de sport a Universității de Vest Timișoara (după anii 1970)

Avem noul în care se reflectă vechiul. Sunt aproape față în față.
Vechiul privește spre apus, de aceea este luminos acum.
Noul stă invers, spre soare răsare, dar și el luminos, prin reflexie.
De aici întreaga istorie scrisă despre trecut și viitor.

Echilibrarea dorinţelor

     Civilizaţia este marcată de mersul cu cablul, de avionul cu reacţie; de mişcarea continuă a membrilor ei datorită ştiinţei acumulate. "Cât mai repede" este ordinul pe care oamenii îl dau tehnologiei, sportul ţine şi el pasul.

     Am privit în jurul meu iarna, toată natura îngheţată, încremenită, pregătită în aşteptarea sa pentru renaştere, adormită pentru ca ceilalţi nici să nu o bage în seamă. Ori tocmai că pe spatele ei; omul, fost vânător, fost căutător de hrană, avid de supravieţuire, aleargă mai rapid ca niciodată, şi asta numai pe picioarele lui, a inventat sportul numit ski.

     Orice efort al naturii de-a se exprima se datorează norilor, ninsorii şi apariţiei soarelui, peste toate acestea stăpân este vântul. Apariţia ţurţurilor semnalizează introducerea viului în somn, apa doarme atât de frumos într-un ţurţure, chiar luni de zile. Peste toate acestea omul modern se trezeşte, atavic, reînvie vânătoarea iernii, Crăiasa Zăpezii în schimb îl pândeşte.

 

     Monitorul de ski arată elevei sale preşcolare relieful, drumul pe care împreună vor trebui să-l parcurgă; lung pentru un copil. Teama copilului provine de la cădere, drumul este abrupt chiar, lunecarea îl sperie; lunecarea, nu alunecarea, pentru că odată cu cele două bucăţi plate, lungi, uşor curbate în circumferinţa lor orizontală, tot corpul o ia la vale într-o dinamică de neînchipuit până atunci, cum doar în acele vise infantile ce pot speria chiar şi un adult ne-o putem imagina.

Lărgind cadrul, copiii au devenit vânătorii traseului, a celei mai ergonomice trasări a coborârii; a unui centru de greutate plasat la limita imposibilului. Adunate toate variabilele volumului corpului uman ce se răsuceşte, ce imprimă direcţia perfectă, cel mai mare calculator din lume oboseşte, în timp ce copilul trece mai departe, spre o altă stare de echilibru, creierul invadat de sânge datorită adrenalinei exultă, înregistrează în miimi de miimi de secundă tot ansamblul, de fapt, de credo, al vânătorii.

     Am surprins, am fost uimit, de participarea instructorilor; un umanism fără precedent, nu există literatură încă, citită de mine, care să mă fi învăţat ceea ce am privit. Aplecarea acestor oameni spre infinitul unei copilării care nu trebuie pierdută, ea -copilăria nu trebuia refuzată nici o clipă, prin sport copiii nu trebuie să devină mai maturi, ci doar mai apropiaţi de natură, de primitivitatea acesteia, de vânt, de soare şi nori, de brad, copac şi zăpadă, sub aceasta pământul doarme.

     Mai departe de efort, este dorinţa, bucuria, eşec nu există; particip deci exist.

     Efortul tuturor este egal, răspunderea aparţine instructorilor, antrenorilor care subliniază încă odată că toţi putem şi suntem în start de la aceeaşi linie. Pârtia din faţa noastră este viaţa, lunecarea trăitul, vântul ce-l simţim că ne arde faţa: visul. Toată fericirea constă în efort, nimic frugal, nimic gratis, fiinţa depăşeşte neantul în efort.

     N-am înclinat niciodată balanţa în favoarea vreunei ştiinţe, pasiunea mea rămâne doar alături de mine, împărtăşesc adevăruri simple, orice răsărit, oriunde va fi, îmi trezeşte de fiecare dată dorinţa de-a povesti; de fiecare dată altă poveste, uneori prea reală pentru a fi înţeleasă.

GENESA (FACEREA)

4

1. Adam s'a împreunat cu nevastă-sa Eva;

ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain.

Şi a zis: "Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!"

2. A mai născut şi pe fratele său Abel.

Abel era cioban, iar Cain era plugar.

3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului

o jertfă de mâncare din roadele pământului.

4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întîi

născute ale turmei lui şi din grăsimea lor.

Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi

spre jertfa lui.

5. dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere.

Cain s'a mîniat foarte tare, şi i s'a posomorît faţa.

6. Şi Domnul a zis lui Cain: "Pentru

ce te-ai mîniat, şi pentru ce ţi s'a posomorît faţa?

7. Nu-i aşa? Dacă faci bine,

vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul

pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine,

dar tu să-l stăpîneşti."

8. Însă Cain a zis fratelui său Abel:

"Haidem să ieşim la cîmp." Dar pe cînd erau la cîmp,

Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel,

şi l-a omorît.

...

Acest capitol 4 se termină cu versul 16 astfel:

16. Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului,

şi a locuit în ţara Nod,

la răsărit de Eden.

Mult mai târziu John Steinbeck, scria romanul "La răsărit de Eden"...

"Un singur pasaj mă nelinişteşte... acolo unde Domnul l-a întrebat pe Cain de ce este supărat, Domnul spune: "Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine dar tu îl vei stăpîni." Acest "tu îl vei stăpîni", m-a izbit pentru că era o promisiune făcută lui Cain că va învinge păcatul." *

Peste două pagini, prin personajul bucătarului chinez Lee se duce mai departe interpretarea:

"Domnii mei bătrâni [clubul de interpreţi chinezi pe unde se perinda şi Lee] simţeau şi ei că vorbele acelea sînt importante - "tu îl vei stăpâni" şi "tu să-l stăpîneşti". Şi iată aurul extras din mineritul nostru: "Tu poţi să-l stăpîneşti. Poţi să stăpîneşti păcatul." Bătrânii domni au zîmbit, au dat aprobator din cap şi au considerat că anii au fost bine folosiţi. Asta i-a scos din carapacea chinezească, iar acum studiază greaca. [...] Traducerea populară americană [a V.T.] le ordonă oamenilor să învingă păcatul, şi păcatul poate fi numit ignoranţă, [...] face o promisiune în "tu îl vei stăpîni", dînd să se înţeleagă că omul va învinge cu siguranţă păcatul. Dar cuvântul ebraic, cuvîntul timshel : "tu îl poţi stăpîni" îţi dă posibilitatea de alegere. Poate că e cel mai important cuvînt din lume. Asta înseamnă că drumul este deschis. Dreptul de a alege revine omului. Pentru că dacă e adevărat "îl poţi stăpîni", este tot atît de adevărat şi că "nu-l poţi stăpîni."

[...]

Am vrut să vă spun asta mai demult. Am şi anticipat întrebările dumitale şi sînt bine pregătit. Orice scriere care a influenţat gîndirea şi viaţa unui mare număr de oameni este importantă. Există milioane de secte şi biserici care simt ordinul "tu să-l stăpîneşti", şi se dăruiesc cu totul ca să-l asculte. Şi sînt alte milioane care cred în predestinare "tu îl vei stăpîni". Nimic din ceea ce ar face nu ar putea opri destinul. Dar "tu poţi". Asta îl face pe om măreţ, îi dă ceva asemănător zeilor, pentru că în slăbiciunea şi murdăria lui, în uciderea fratelui lui, el are totuşi posibilitatea alegerii. Îşi poate alege drumul, poate lupta şi cîştiga." **

________________________________________________

John Steinbeck, La răsărit de Eden, bpt 1973, Ed. Minerva, vol. II

* pag. 44 mijloc

** pag. 47 sus - 48

N.B. Prezentul fragment din Vechiul Testament, l-am copiat dintr-o Bibliei tradusă în străinătate în anii 60.

În Biblia tipărită de Editura Institutului Biblic şi Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2005 versul 7 din capitolul 4 este:

"Cînd faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"