prunul și rostopasca

Prunul meu din Camera de Gardă a înflorit, în jurul său mușchii au început să apară, plantați artificiali pe paliere de beton amestecat cu piatră și lemn, o rezervă de nisip le ține cât de cât umezeala. Gerul și zăpada acestui an n-au afectat prunul.
Pentru pandhora, cea care și-a adus aminte de prunul meu exilat într-o încăpere.

Aici este fotografia dedicată Anonimului din comentariile precedente, îi doresc sănătate prin această plantă miraculoasă.

Aici în această imagine sunt clipe pe care ochii mei le pierd privind florile de cireș.

Ultimele știri despre prun

Pentru că la ultimele ședințe ce elaborau proiectul casei de gardă a lipsit ecologistul; arhitectul, inginerul și maistrul constructor au ridicat ceea ce s-ar fi putut numi mai bine, camera de gardă a prunului.


o parte de început începe de aici:

http://scorchfield.blogspot.com/2011/07/cine-mi-omorat-prunul.html

Astfel, la câteva luni, în care Manole lipsește o parte din timp nemotivat, mai trage și ceva călătorii, vânează fantasme -unii cred că vânează altceva, în curând va avea loc inaugurarea așa numitei case de gardă.


Casa de gardă se află la întretăierea hotarelor vecinilor, este un punct de observație și un loc de retragere. Acolo nu numai prunul va avea locul lui, dar și cei care au construit acest edificiu.


Inaugurarea va avea loc cam pe vremea coacerii vinului, vom avea oaspeți tocmai din țara soră.

Un acoperiș trebuie să ne amintească de locul de unde venim, în cazul acesta, prunul, prin ramurile sale visează la verde.

Astfel, prin convenții estetice, culoarea verde a trebuit să facă parte din ansamblul estetic, chiar dacă, alunul din dreapta și părul din stânga enunțau trei anotimpuri pe an această cromatică.

Totuși nu a fost îndeajuns și la următoarea ședință, s-a luat hotărârea de-a se planta mușchi, care vibrează patru anotimpuri în această frecvență binefăcătoare.

Plantația este doar la început, vom aplica și vom îmbunătății starea de verde, în cazul acesta extrem de particular: vom vâna verdele.

Cine mi-a omorât prunul?!

O mare adiere îi trecu prin creier,

purtând cu ea freamăt de crengi,

glasuri de copii, foşnetul paşilor,

şi trecători, zumzetul traficului,

mai puternic, mai slab.

Se cufundă adânc, adânc în pernele

şi în puful somnului, se cufundă adânc în tăcere.

Virginia Woolf, Doamna Dalloway *

În cămăruţa din mintea Lui, micul arhitect trasă prima dată aria, proporţiile acesteia şi o orientă după punctele cardinale şi hotar. Stabili că trebuie ca aceasta să se strecoare între un alun, un prun şi un păr. Totul părea de neînţeles.


Lângă micuţa cămăruţă, în mintea Lui, mai era alta, unde micul scriitor începea marea epopee a prunului, dovedea încă o dată cât de nelipsit este acest pom din viaţa bărbatului, dar lucrul începea să se înghesuie şi scrisul să se oprească, era de neînţeles.


Camera micului constructor nu era mai mare decât a celorlalţi confraţi. Şi aici îl găsim pe ocupant absorbit de volume, de stabilirea înălţimii, aceea care nu va tulbura deloc pomii şi nici alunul, totul să fie într-o armonie, acoperişul să fie mângâiat de prune, pere şi alune. Se opri brusc la corola prunului, nefiind curăţată la timp, aceasta era cea care împiedica săgeata să se ridice,  săgeata fiind cea care dă unghiul planelor ce coboară din vârful acoperişului. Dar din nou şi el s-a oprit şi cele gândite păreau de neînţeles.


În timpul nopţii, micul arhitect reluă munca şi în liniştea dată de lună şi stele hotărî că prunul, pentru ca să fie salvat, trebuie mutat în interiorul ariei, adică invers, aria să-l cuprindă şi pe el.

Apoi alunul la dreapta, umed, doritor de umbră, clipind cu frunzele sale zdrobitor de verzi, arboret mlădios iubitor de frumos.

Apoi, la stânga, părul; tare ca piatra, aspru prin coaja sa solzoasă, galben şi în trunchi nu numai în fructe.
Iar prunul, unde este prunul?!

Prunul se va ivi din acoperiş, va fi sărbătoarea, va fi cel care priveşte cerul, va fi cel din interior, va fi cel care  dă fructele ce-l vor trezi pe micul poet.


Aşadar, nimeni n-a omorât prunul. Titlul apare deci, ca o retorică, acum se înţelege totul.




*
Virginia Woolf, Doamna Dalloway, ed. Rao, 1997, pag.57.