Aprilie european

Floarea cireșului meu

Thomas Mann
≪
- Iar eu constat că sînteți rusofil, probabil din simpatie pentru cezaro-papism.
- Domnul meu, democrația are mult mai mult de așteptat de la Kremlin decît de la Hofburg, și aceasta este o rușine pentru patria lui Luther și Gutenberg...
- De altfel, ceea ce spuneți este o prostie. Dar și o prostie poate fi o unealtă a fatalității...
- Ah, mai lăsați-mă cu fatalitatea dumneavoastră !  Rațiunii umane nu-i trebuie decît să vrea să fie mai tare decît fatalitatea, și este !
- Nimeni nu dorește vreodată altceva decît destinul care-i este hărăzit. Europa capitalistă și-l dorește pe al său.
- Atunci cînd nu-l urăști îndeajuns, începi să crezi că războiul se apropie.
- Din punct de vedere logic, antipatia dumitale față de război este incoerentă, atîta timp cît n-o faci să pornească din însăși esența statului.
- Statul național este principiul acestei lumi, pe care aveți s-o dați naibii. Dar faceți ca națiunile să fie libere și egale, apărați-le pe cele mici și slabe de asuprire, faceți dreptate, creați frontiere naționale...
- Da, frontiera de la Brenner, știu. Desființarea Austriei. Dacă măcar aș putea afla cum înțelegeți s-o lichidați fără război...
- Dar eu aș vrea să aflu dacă, de fapt, am condamnat vreodată războaiele naționale.
- Așadar, am auzit bine...
 ≫

Thomas Mann, Muntele vrăjit, Rao, 1994, pag.456-457.

Flori de cireș

Strânse-n grabă,

mănunchiuri albe,

cu ace prinse;

flori de cireș.

prunul și rostopasca

Prunul meu din Camera de Gardă a înflorit, în jurul său mușchii au început să apară, plantați artificiali pe paliere de beton amestecat cu piatră și lemn, o rezervă de nisip le ține cât de cât umezeala. Gerul și zăpada acestui an n-au afectat prunul.
Pentru pandhora, cea care și-a adus aminte de prunul meu exilat într-o încăpere.

Aici este fotografia dedicată Anonimului din comentariile precedente, îi doresc sănătate prin această plantă miraculoasă.

Aici în această imagine sunt clipe pe care ochii mei le pierd privind florile de cireș.