 |
| În aşteptarea jocului |
citat
Limba elină dispune pentru joacă de o soluţie excelentă: sufixul -inda, care nu înseamnă nimic altceva decât tocmai "a [se] juca". Este un sufix nedeclinabil şi, din punct de vedere lingvistic, nederivabil. Copiii greci se jucau sphairinda ( = cu mingea ), helkustinda ( = trăgând funia ), streptinda ( = cu arşicele ), basilinda ( = de-a regele ). În autononomia desăvârşită a acestui sufix rezidă, putem spune, nederivabilitatea noţiunii "joc", exprimată simbolic. *
În felul acesta eu mă gândesc la limba română -să fim mai serioşi şi să delimităm, spre exemplu; jocul dragostei în drăgăleală, sau cel al cântatului în lălăială, şi se mai poate da încă un exemplu cu: fâlfâială, adică superficialitatea lucrului făcut, a lucrului făcut de mântuială, a jocului de a lucra, de a finaliza proiectul, termen folosit de bunicii mei de pe Valea Oltului.
Rămân să cred că ală la sfârşitul acţiunii ne provoacă jocul, de aceea fără să par indiscret vă întreb ce înseamnă iubeală ?
_______________________________________________
* Johan Huizinga, Homo ludens, Humanitas, 2007, pag. 78 jos.
