După apus — contradicții

lămâițe în așteptarea ploii nocturne

O greblă luminoasă s-a pierdut după case și arbori, perpendicular pe strada mea.
În urma ei, dâre lungi strălucitoare coborau încă de-a lungul gardurilor.
În umbra lui — a soarelui ce fugea de norii încărcați, natura a căpătat lumina crepusculului.
Crepusculul nu face umbră, este asemeni celui ce nu se vede în oglindă; îți arată și tu nu vezi: păcatul.
Păcat de aceste clipe, rare, liniștite. Clipa, urmată de altele, vine cu întrebarea: acum?
Ce vezi acum ?
Mă uit: fosforescența unei lumi se naște, licuricii nu apar — este prea devreme, apune soarele.