În curte, aproape de pompă, în arborele mimoză, stă mierloiul.
Pe alte ramuri, aproape de el, un porumbel, un guguștiuc mai bine scris, îi privește umbra.
Mierloiul este stresat. Undeva aproape -noi știm unde, într-o tufă de lămâiță aspră, mierla s-a așezat pe cuib: sunt pisici ce traversează meteoric zona, sunt oamenii curioși, dar mai sunt și răpitorii cerului, ce traversează pe înserat acoperișurile, șoimii mici și ageri.
Mierloiul se asigură și guguștiucul îi dă dreptate. Ce lapidar acest sens; de așteptare în a avea dreptate. Dreptate în sensul dreptului la existență, al supraviețuirii ca specie. Cuibul este în siguranță. În noaptea asta plină de meteori, mierloiul încearcă singurătatea.
Păi nu totul cam aşa se încearcă,în singurătate? Apoi ce urmează e rest secundar derivat din singurătăţile pe care le purtăm în suflet.
RăspundețiȘtergereLa momentul acesta, am sesizat prezența a doi mierloi!
RăspundețiȘtergereCred că o luptă apare.