Casa bunicii

Acolo unde melcul lipsit de timidate şi lacom de stropii de ploaie urcă pe leuştean, acolo este casa bunicii.
Lipit de poteca pietruită, ferit de paşii împletuciţi ai bătrânei, după o lămâiţă arborescentă, leuşteanul creşte în voie şi frunzele lui cu contur de fractali flutură mirosul pe care ei, melcii, şi-l petrec prin cochilie, matematic, până la ultima spirală.
Se spune că Dedal după ce a evadat din labirint, prin zbor, prin aripi, a ajuns până în Sicilia, la regele Cocalos. Acolo îşi petrecu ceva timp asemeni lui Arhimede mult mai târziu. Minos, fiu de zeu, rege în Creta fu cuprins de remuşcări şi răzbunări. Nu după mult timp parcă mirosi umbra lăsată peste Mediterană de aripile cerate ale lui Dedal.
Îşi trimise flota spre Sicilia şi el însuşi poposi primul la regele Cocalos. În urma lui orizontul era înţepat de catarge.
Regele Cocalos era un tip blajin, îmbătrânit de pace şi sclerozat de aerul curat, nepoluat de incendii şi transparent în lipsa fumului şi a cenuşii ridicate de vânt. Regele îl ascultase cu luare-aminte pe marele Minos, fiul lui Poseidon şi regretă că nu-şi aduce aminte de un asemena personaj, de-a dreptul zburător precum el marele rege explică. Minos nu-l crezu o clipă şi gândii la decizia pe care o va lua când zecii de spioni se vor întoarce spre seară.
Regele Cocalos îl invită în grădină şi Minos trecând pe lângă leandrii imenşi era cât pe ce să calce pe-un melc, care se răsturnă fiind împins de vârful sandalei marelui rege. Atunci Minos gândi la ceva. De fapt nu avea timp până la întoarcerea spionilor şi de aceea hotărâ ca în urma ghicitorii pe care el o va pune lui Cocalos - căci el nu-l vedea rege pe acest bătrânel simpatic - el, micul rege să-i dea o soluţie, un răspuns până la asfinţit că altfel totul va fi distrus, sfărâmat şi îngropat.
Minos se aplecă şi luă melcul în mână şi-l învârti în lumina torţelor aprinse de-a lungul aleii, căci soarele trecuse deja de zidurile cetăţii spre Coloanele lui Hercule.
Înclinat atât cât îi permitea lombosciatica regele ascultă întrebarea. Nimic mai simplu, căci dacă cochilia acestui melc ar fi goală; cum am reuşi noi să facem ca o aţă, un fir subţire să ajungă până în fundul, în ultima spirală al acesteia?
Foarte atent la început şi dezamăgit de propria lui zestre intelectuală, neştiind pe loc răspunsul, regele Cocalos fugi. Minos mai privi o da la umbra leandrilor ce urca pe ziduri şi aşeză melcul la loc sigur, momentan, apoi zâmbi. Gândea la un viitor în care el îi judeca pe muritori, le judeca slăbiciunile şi temerile, speranţele; acestea din urmă erau poate cele mai preţioase.
Poate laş, poate nesăbuit şi în acelaşi timp naiv, Cocalos fugi departe, acolo unde Dedal ascuns într-o văgăună aştepta plecarea lui Minos.
Dedal ascultă întrebarea şi-i explică lui Cocalos capcana acoperită de acest tâlc.În acelaşi timp cuprins de remuşcări îi dădu răspunsul în care înţepând cochilia în vârful ei, acolo unde spirala se pierde în ea însăşi şi legând un fir subţire - cu mare atenţie - de o furnică, aceasta "aruncată" în cochilie şi simţând aerul ce străbate spiralele va alerga spre ieşire.
Marele rege Minos ascultă în întuneric răspunsul şi oricâtă lumină umplea grădina din cauza făcliilor verticale, în umbra leandrilor el părea tot mai negru. Ştiu atunci că Dedal se află acolo, aproape, în împrejurimi. Un cal n-ar cere apă pâna la el.
Aici legendele se despart, unele susţin că Minos prea curios ar fi rămas peste noapte şi făcând baie ar fi fost opărit intenţionat de apa fierbinte ce ar fi curs prin robinetele proiectate tot de Dedal, altele că ar fi trecut totul prin foc şi sabie, ca formă ultimativă a răzbunării lui, în urma faptului că regele Cocalos l-a minţit ascunzându-l pe Dedal.
Undeva în rădăcina uscată a unui leandru, sub pământ, melcul a adormit nefiind martor a niciunei din întâmplările menţionate; totuşi existenţa lui ca nevertebrată în grădina bunicii m-a făcut să vă spun această legendă.