Două babe uituce?

Datorită intersecţiei cu sens giratoriu, undeva spre dreapta la trecerea de pietoni s-a contruit o insulă, ca un refugiu pentru pietoni. Acolo s-au întâlnit două babe. Văduve, îmbrăcate în negru; s-au îmbrăţişat şi-au traversat rapid jumătatea de stradă.
În apropiere era o staţie de autobuz. În spatele ei: un părculeţ.
A venit un autobuz şi preţ de o clipă păreau că se grăbesc spre el. După ce a plecat, ele se vedeau pe o băncuţă în apropierea staţiei. Se strângeau de mâini şi una dintre ele a scos o bastistă mare, mare şi albă; contrastul era izbitor. Un zmeu se înălţa deasupra capetelor lor; zmeul era alb cu un vultur negru desenat pe el, ce semăna a cioară.
Una dintre ele îşi aminti că de aproape patruzeci de ani nu se mai întâlniseră, dar avea o problemă; nu-şi mai amintea de ce, de ce ele care stăteau în acelaşi oraş, nu se vedeau. Cealaltă ştia, dar tăcea. Tăcea şi o asculta cu bucurie.
Copilul din spatele bănci căzu şi zmeul se agăţă de un pin. Nu apucă să plângă deloc căci o femeie tânără îl şi luă în braţe, acum îl smocăia şi-şi plimba nasul prin părul lui.
Babele îşi povesteau; ceva de copilărie, de tinereţe... cea cu batista se opri fulgerată. Îşi mai suflă o dată nasul, îndesă batista în poşetă şi apoi cu poşeta începu să dea în cealaltă, care se sculă fără niciun zgomot sau protest şi fugi. Îşi amintise că-i furase de fapt iubitul în tinereţe.
Un autobuz opri brusc, dar nu se auziră frânele, nu se auzi nimic.
M-am urcat şi din el văzui din mers din nou batista mare albă ce defila pe bancă şi în spatele ei zmeul.

De ce?

NYLON

Anii crizei americane au dus la descoperiri fabuloase, nu numai la prăbuşiri iminente.
Încă din 1928, un tânăr chimist american este angajat în marele concern Du Pont; numele lui este Walace Hume Carothers. În 1931, după descoperirea neoprenului descoperă un alt polimer pe care l-a numit NYLON. Noua fibră prezenta calităţi cu totul şi cu totul deosebite; avea luciul mătăsii naturale, elasticitatea mult mai bună şi chiar rezistenţa.
No You Lousy Old Nippons este de fapt fraza din care s-a născut denumirea polimerului. America importa mari cantităţi de mătase naturală din Japonia. Du Pont pentru a pune la punct instalaţia pilot şi pentru prima linie zero, a cheltuit 27 de milioane de dolari la nivelul anilor 1938.

Extrase din cartea Descoperiri Epocale în Chimie de Axente Sever Banciu, Ed. Albatros, cartea a costat 12 lei în anul 1983.

înalt, încovoiat sfârşit,
aici zace monstrul copleşit.
culcat fără zăbavă-n somnul trist,
prins-n pânză de artist.

de jos pe colţii de dragon
privirea urcă-n fum
asemeni unei pânze în odgon.

la poale un izvor plăpând,
în spate, la un pin săpând.











http://www.nytimes.com/slideshow/2008/09/12/arts/0912-WANG_3.html#

Cele 30 de plecări (prima)

"La cincisprezece ani, Nietzsche, deoarece niște colegi negau în faţa lui gestul lui Mucius Scaevola, ia fără să spună un cuvânt un tăciune aprins din sobă și-l arată prietenilor. Toată viața a rămas cu cicatricea." *
"Senatorii îi încuviințează hotărârea. Mucius, ascunzându-și un pumnal sub haină, pornește la treabă. Când a ajuns în tabăra etruscă, s-a oprit aproape de tribuna regelui Porsenna, unde gloata ostașilor era mai deasă şi zarva mai mare."...neștiind cine-i regele. "Împins de soartă la această faptă, Mucius îl ucide pe secretar în locul regelui."
...
"Regele, în culmea mâniei, dar şi îngrozit de primejdia ce-l amenința, dădu poruncă chiar pe loc să-i pregătească şi să-i aplice torturile, dacă nu-i dezvăluie fără zăbavă despre care uneltiri îi vorbește în doi peri și-l amenință în toate chipurile. Atunci Mucius i-a spus următoarele: "Aceasta o fac pentru tine. Privește ce puţin preț pun pe trupul lor acei care caută să se jertfească, arzând în viață pentru înalte țeluri." Și-și puse mâna dreaptă în jarul de cărbuni, aprinși pentru chinurile lui. Mucius părea că nu se sinchisește de durerile arsurilor, de parcă i-ar fi pierit orice simțire, iar sufletul i-ar fi fost de piatră."**

Postmodernismul nu perie numai valorile juste, le adună pe toate. Primii teroriști consacrați; cu acordul statului, ne parvin acum drept eroi. Admirația nu se oprește numai aici, dar exemplul dă mai departe exemplu, uneori zeii buni sau răi coboară pe pământ şi noi îi respectăm.

___________________________________________________
* Albert Camus, Carnete, pag.515, Ed. Rao 2002
** Titus Livius, De la fundarea Romei, pag.113-114, Ed. Ştiinţifică 1959

http://commons.wikimedia.org/wiki/Image:Scaevola_Porsenna_Romanelli_decoration_Louvre.jpg
Picture shot by Marie-Lan Nguyen (user:Jastrow) and released under the license(s) stated above. You are free to use it for any purpose as long as you credit me and follow the terms of the license.

Vladimir Sorokin - Gheaţa

D-l Sorokin mistifică ideea unei existenţe, pentru dânsul viaţa este ca o "nucă seacă", numai aleşii au parte de o viaţă din "inimă".
Într-o vreme periclitată de ideea nouă scientologică a unei lumini laice, a unei uniri cuantice; Vladimir Sorokin ne spune o poveste asemenea marilor clasici ruşi. Povestea are patru părţi, două
principale, spun eu şi două secundare.
Confuzia creată la primele rânduri ale romanului parcă nu ar fi fost de ajuns. Şi după ce reuşeşte să adoarmă spiritul cititorului în partea a doua, asemeni unei simfonii de Şostakovici ne introduce într-o stare delirantă a mesajelor, a celor ce consumă această epocă tehnologizată; suprapunând în haosul creat: "ideea de gheaţă" la comandă şi mai ales nu orice gheaţă; acea "gheaţă Tunguska" sintetizată în marile uzine ruseşti.
Cine nu a citit marile romane ale fraţilor Strugaţki va avea mici şanse să înţeleagă pe deplin romanul "Gheaţa". Pe de altă parte "Oraşul damnat" al fraţilor Strugaţki este premergător, este un ghid, o nuanţă pe care sunt sigur că d-l Sorokin a mirosit-o cu ochii minţii.
Ambele romane pomenite, este părerea mea, se termină la fel. Domnul Sorokin este mai amplu şi totodată actual, real implicat. Este vorba de un copil şi despre singurătatea lui. Cercetarea face parte din viaţa lui de mic spion în absenţa părinţilor. Dincolo în "Oraşul Damnat" copilul se joacă, undeva jos, în curte, cu alţi copii într-o vreme pe care Vladimir o pomeneşte cu lux de amănunte.
Diferenţa constă în singurătatea copilului d-l Sorokin; un "pici" al "fraţilor".

P.S. imagine by http://science.orf.at/science/news/151889
may by subject of copyright.

De ce scrieţi pe blog?

Am visat că eram puşi la cazane. Parcă eram în iad şi împreună cu alţi tineri de vârsta mea ardeam litere. Le dezlipeam de pe ziduri. Fiecare cu zidul lui. Mi-am dat seama că pe ziduri apăreau literele ca la concurs şi niciodată nu o să reuşesc să le ard pe toate. Apoi, totul a început să capete sens, am început să citesc în ordinea apariţiei şi mi-am adus aminte. Totul, dar absolut totul era scris de mine. Acolo erau amintirile mele, cecurile şi facturile, actele şi poeziile... Atunci m-am trezit. Afară venea iarna şi de la înălţimea etajului V, priveam cum la blocul vecin izolau acoperişul cu smoală. Pe blocul de patru etaje erau cazane cu smoală în care muncitorii înghesuiau ziare, cărţi vechi, manuale şi fumul amestecat se răspândea ca o molimă.
P.S. Fiul meu are cinci ani si "scrie", de fapt imită şi copiază. Pentru el asta înseamnă scrisul: o formă de creaţie în jurul "fluturelui".