Tot conceptul chior de simetrie

Timișoara, spre p-ța Traian

Nu există clar un unghi din care putem, chiar oglindit -și pe care nu unghiul, ci ochiul; să definească simetria ca fiind realizarea unei virtuți elaborate asupra realității: adică, contextul în care simetria ne poate ajuta în definirea propriului Eu, a propria-i personalități și de ce nu a priori a sensului în care ne regăsim în acest balans, în această mișcare pe care o face aerian mintea noastră.

Solstițiu de vară

Mimoza

În ziua cea mai lungă un frig neașteptat se lăsă mai ales seara. Mimoza strălucea în crepuscul, iar pitulicea nu îndrăznea să mai părăsească cuibul. Puii sunt prea mici pentru a fi lăsați prea mult în frigul neașteptat.
Dorm la cinci-șase metri în linie dreaptă de cuib. Undeva în diagonală prin stânga patului doarme una dintre cele mai frumoase și curate sălbăticiuni, pitulicea. Visele mele se amestecă cu ale ei, sau invers; ceva mai încolo, mimoza înflorește cu putere.

Epifanie cu păsări

P-ța Unirii Timișoara

Înaintea furtunii, în apărarea contra stihiilor naturii, în zgomotul strident al rândunicilor ce asaltează cerul, are loc gestul ce conservă spiritual continuitatea; se va mai naște un prunc. Dar toate acestea n-au nici un rost fără confirmarea divină, iar pentru ca omul să poată pricepe, epifania are loc asemeni unei încoronări. Cupola ce va acoperi creștetul vine ca o protecție. Un vultur divin, asemeni celui de pe Olimp, veghează deasupra toată mișcarea. Patronul spiritual reface astfel un întreg șir de peregrinări în căutarea unui Ales. Odată încheiată căutarea, misiunea se încheie; și-ntr-un șir lung de tunete mesajul devine universal: întâlnirea omului cu divinul.

Arta nu poate fi religie

Timișoara, vis a vis de Continental Hotel

Una din marile fervori idealiste se referea la artă, la felul în care arta poate fi oștean priceput sau apostol demn de crezut în emanciparea maselor. Sună stângist ceea ce am scris pentru că cei care au reușit să transforme arta în religie, au fost tocmai materialiștii, opușii. Dar cu transformatul doar au crezut.

Sigur că arta se metamorfozează pe secole, pe curente, pe mode, pe ani, pe persoane, pe tehnică, pe vis și pe dorință, pe multe și multe altele. De aceea arta nu poate fi religie, pentru că instituția nu există și cei care cred că faci artă datorită instituției, se înșeală. Arta nu are bariere. Religia nu numai că le sugerează, dar le plantează.

Un fus, rotit să ne adoarmă, o opincă încălzită, sâni mici de fecioară ș_o privire lipsită de oglinjoară.

Utilitarism

my yard

Imagine of ressurrection

Timișoara bv. 3 august 1919

Emperor Meiji:

"In a world
Where all the seas
Are brethren,
Why then do wind and wave
So stridently clash?"

http://www.threshold.ca/AB/WAKAPOETRY.HTML

Lumina ochilor

Timișoara, cap de cariatidă dintr-o clădire de vis-a-vis de Parcul Poporului, spre Piața Traian

Privirea ar trebui să însemne totul; ochii morți nu văd nimic, liniile drepte nevăzute nu fac orizonturi, lumina nu naște.
În final, toate atributele luminii nu dau nici o șansă punctului de vedere. Pentru că acesta este în umbră? Pentru că soarele fiind sus pe cer, naște sub o frunte, zona oculară de penumbră? pentru că nu vedem în lumină directă? În contralumină suntem orbi, opaci, rătăciți?

În final, pentru că deja scriu prea mult, trebuie scris că nu știm să privim.