Manualul de Istorie pentru clasa a V-a

Educația trebuie să deruteze, la fel ca politica. Consensul trebuie să existe. Ai voie să refuzi, ai voie să nu dorești sau să nu vrei. Matematic și 2 plus 2 -dacă vrei, nu fac 4. Mai târziu societatea va fi răsplătită de oameni care se întreabă tot timpul de ce legea nu trebuie ocolită sau de ce trebuie neapărat să muncești pentru un confort propriu.

Prima pagină de istorie din manualul de istorie pentru clasa a V-a a ratat știința, a declarat că „răspunsurile nu sunt definitive”, iar istoria -ca știință este „incompletă și nesigură” plus că apariția omului este „surprinzătoare”. Duplicitatea este a doua natură a acestor afirmații.

Pentru a nu supăra pe nimeni „iarna nu-i ca vara”, nici „pasăre ca avionul”.
Una din întrebările elevilor a fost referitoare la necesitatea de a ține minte o dată exactă a unui eveniment. Majoritatea cred lipsit de importanță dacă evenimentul a avut loc acum o sută de ani sau o mie, pentru că oricum, acum nu mai contează. Și manualul dă dreptate.

Ceea ce este interesant, este absența termenului de evoluție, apare în schimb „evoluție unică” -tot în aldin. Ca și cum omul a evoluat, în timp ce restul? Restul este așa tot timpul. Ori clasificarea omului ca ceva aparte, față de restul animalelor privind evoluția, duce la absența adaptării, ea nu există. Ori societatea ca piramidă umană contrazice acest lucru chiar prin existența ei.

„Este indecent să fii creștin, în ziua de astăzi”. - tot Friedrich

Trei pagini scrise de Alain de Botton, traduse de Veronica Tomescu și Cristina Drăgulin, două vrăjitoare care au reușit să răstălmăcescă versurile acestui filosof preailuminat - Alain de Botton. Eu am pregătit rugul, rog licitație asupra lemnelor. Ce preferați? molizii plini de rășină cu iz de tămâie, sau lemne de gard, din fag, udate de ploi și câini ce put a oțet (amoniac) atunci când le pui în sobă?

Ce-am mai reținut: tânjirea, masturbarea în locul_acolo unde nu ne vede nimeni. Apoi ieșim la lumină -fără să ne spălăm pe mâini, mai curați și mai puri. Sigur privim asta, pentru că odată descătușați de toată tensiunea interioară, lumea nouă este altfel. De aceea îi salutăm pe toți, dăm mâna cu toți, îi pupăm pe toți, îi iubim pe toți...

Alain de Botton, Consolările filosofiei, Curtea Veche, 2006, toată cartea.

De la Friedrich

http://hicventerhicsalta.wordpress.com/page/7/

Nietzsche:
„Împotriva bisericii creștine aduc cea mai groaznică acuzație pe care a pronunțat-o vreodată un procuror. Pentru mine, reprezintă forma de corupție extremă pe care și-o poate închipui cineva... nu a lăsat nimic neatins de depravarea [sa]... Arăt cu degetul spre creștinism ca despre singurul mare blestem, singura mare depravare intrisecă...

Am face bine să ne punem mănuși când citim Noul Testament.
Proximitatea unei necurățenii atât de mari ne obligă la acest gest... Totul este lașitate acolo, totul este auto-înșelare și orbire față de sine... Mai trebuie să adaug că în tot Noul Testament există un singur personaj însingurat, pe care suntem nevoiți să-l respectăm? Este vorba de Pilat, guvernatorul roman.”

Alain de Botton, Consolările filosofiei, Curtea Veche, 2006, pag. 230.

Principiul antropic

Penrose says:
 
≪Cât de importantă este existența conștiinței în ansamblul Universului? Ar putea exista un Univers care să nu fie populat de ființe conștiente? Oare legile fizicii sunt astfel proiectate încât să permită existența unei vieți conștiente? Oare, poziția noastră particulară în Univers, în spațiu sau în timp, are ceva deosebit? Acestea ar fi tipurile de întrebări pe care și le pune ceea ce a devenit cunoscut drept principiul antropic.

Acest principiu are multe forme. (Vezi Barrow și Tipler, 1986.) Cea mai acceptată dintre acestea se referă doar la localizarea spațio-temporală a vieții conștiente (sau „inteligente”) în Univers. Acesta este principiul antropic slab. Argumentația poate fi folosită pentru a explica de ce condiții sunt exact cele necesare pentru existența vieții (inteligente) pe Pământ. Pentru că dacă nu ar fi fost exact cele necesare, atunci noi nu am fi acum aici, ci în altă parte și într-un alt timp. Acest principiu a fost utilizat foarte eficient de Brandon Carter și de Robert Dicke la rezolvarea unor probleme care îi obseda și îi deruta pe fizicieni de foarte mulți ani. Este vorba de diverse relații numerice frapante ce par să existe între constantele fizice (constanta gravitațională, masa protonului, vârsta Universului etc.) Este cu totul uimitor că unele dintre aceste relații sunt valabile doar pentru epoca prezentă istoriei pământului, așa că, se pare, că trăim întâmplător într-o perioadă foarte specială (plus sau minus câteva milioane de ani!). Acest lucru a fost explicat de Carter și Dicke prin aceea că epoca noastră coincide cu timpul de viață al așa numitelor stele din secvența principală, cum este Soarele. Conform acestui raționament, în orice altă epocă, pe pământ nu ar exista viață inteligentă care să poată măsura constantele fizice menționate - așa că această coincidență trebuia să existe, tocmai pentru ca viața inteligentă să fie aici doar în momentul particular în care are loc această coincidență!

Principiul antropic tare merge și mai departe. În acest caz, avem de-a face nu numai cu localizarea noastră spațio-temporală în Univers, ci în infinitatea de Universuri posibile. Putem sugera răspunsuri la întrebări ca de exemplu: de ce constantele fizice, sau legile fizice în general, sunt făcute în așa fel încât să existe viață inteligentă. Argumentul ar fi că dacă constantele sau legile ar fi diferite, atunci noi nu ar trebui să fim în aceste Univers particular, ci într-altul! După părerea mea, principiul antropic tare are un caracter destul de dubios, și ele tinde să fie invocat de teoreticieni ori de câte ori ei nu au o teorie suficient de bună pentru a explica faptele observate (în teoriile fizicii particulelor, unde masele particulelor nu au putut fi explicate, și se argumentează că dacă ele ar avea valori diferite de cele observate, atunci viața ar fi probabil imposibilă etc.) Pe de altă parte, principiul antropic slab, după părerea mea, de necontestat, cu condiția să fie folosit cu mare atenție.

Prin folosirea principiul antropic - fie în forma tare, fie în cea slabă - s-ar putea încerca să se arate că existența conștiinței este inevitabilă, în virtutea faptului că ființele conștiente, adică „noi”, trebuie să fim aici pentru a observa lumea înconjurătoare, așa că nu este necesar să se presupună, așa cum am făcut eu, că existența conștiinței are un avantaj selectiv! După părerea mea, acest argument este corect tehnic, iar argumentul antropic slab ar putea (cel puțin) furniza un considerent pentru faptul că există aici ființe conștiente fără să fi fost necesar ca existența lor să fie favorizată de selecția naturală. Pe de altă parte, nu pot crede că argumentul antropic este motivul real (sau unicul motiv) al evoluției conștiinței. Există suficiente dovezi din alte direcții care să mă convingă că existența conștiinței posedă un avantaj selectiv remarcabil, și nu cred că argumentul antropic este necesar.≫

Roger Penrose, mintea noastră... cea de toate zilele, ed. Tehnică, 2006, 780-782.

Universul - universuri paralele și universuri gemene

Oprirea celestă din privirea unui copil

Imagine a ceea ce se poate numi „Lumi paralele” - datorită internetului

Entropie-entalpie, moarte și naștere, îngemănare

„imaginea indistinctă a unei perfecțiuni” *

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională Athina, Grecia

Apare altfel serenitatea cu care Herakles devine sclav timp de trei ani în Lydia. Regina Omphale se îndrăgostește de el. Suverană peste un ținut foarte bogat regina are și un fiu cu marele erou. Dar anii au trecut și Herakles pleacă. Se încheie un ciclu. Nimeni nu se poate opune celor desăvârșite de zei. Herakles devine liber și regina nu se poate opune. Este timpul înțelepciunii pentru fiecare. Sigur că mulți gândesc că s-ar fi putut să fie altfel, dar nu este așa. Fiecare s-a mulțumit cu ceea ce a primit. Zeii îi pedepsesc numai pe cei avari, nepotoliți, lacomi, neostoiți.

Circulă prin ținut ideea că mitul ar fi inventat pentru a furniza ceva, chiar cu plusvaloare dacă se poate, așa mitul devine comercial. Mi se pare normal pentru cei ce confundă conținutul cu ambalajul.

*
≪Mendelssohn, alt urmaș al lui Baumgarden, considerând frumusețea drept „imaginea indistinctă a unei perfecțiuni” deducea de aici că Dumnezeu nu poate avea sentimentul frumuseții, aceasta fiind un fenomen al imperfecțiunii umane.≫
Benedetto Croce, Estetica, Univers, 1971, pag.310.

Pentru că toate lucrurile au un sfârșit

Piraeus Museum - Herakles killing the centaur Nessos

Deianira, soția lui Herakles, izvoarele spun că este a doua, geloasă până la moarte, găsește un leac în a vindeca boala cuplului, cum spun astăzi psihologii. Ea merge tot la un psiholog, care, ascultând toate văicărelile femeiești, o întreabă dacă vrea să fie cu el până la moarte și ea repede răspunde că DA!.

Nessos, puțin mai deștept ca Kheiron (Chiron) -cel care l-a educat pe erou, dă soluția finală. Blana leului de la Nemea să fie îmbibată cu sângele hidrei din Lerna. Am cutezanța să inspir că două te termină mai repede decât una.

Ori lucrurile astea chiar se întâmplă -atemporal for ever, și Herakles chiar moare înainte de a deveni semizeu și a o avea drept soție chiar pe Helena din Troia. Dacă greșesc corectați-mă.

Ori chiar înainte de a muri, încearcă să-și dea jos tunica felină care lipită de trupul său, nu-l mai apăra, ci chiar îl ucidea. Dar vai, odată cu blana leului se trăgea și pielea eroului cu tot cu tegumente și dureri cumplite.

Herakles știe de unde vine săgeata și găsindu-l repede pe centaur îi cere socoteală. În imagine avem un ménage à trois. Nu apar deloc vulgar cele enunțate. Traducerea suferă erori, la fel ca Deianira; centaurul a întrebat-o clar: până la moarte? Ea apare în dreapta ca o explicație; prea târziu.

Acceptăm prea repede prețul pentru un viitor confort, chiar imprevizibil. Ăsta da lux!