≪Cât de importantă este existența conștiinței în ansamblul Universului? Ar putea exista un Univers care să nu fie populat de ființe conștiente? Oare legile fizicii sunt astfel proiectate încât să permită existența unei vieți conștiente? Oare, poziția noastră particulară în Univers, în spațiu sau în timp, are ceva deosebit? Acestea ar fi tipurile de întrebări pe care și le pune ceea ce a devenit cunoscut drept principiul antropic.
Acest principiu are multe forme. (Vezi Barrow și Tipler, 1986.) Cea mai acceptată dintre acestea se referă doar la localizarea spațio-temporală a vieții conștiente (sau „inteligente”) în Univers. Acesta este principiul antropic slab. Argumentația poate fi folosită pentru a explica de ce condiții sunt exact cele necesare pentru existența vieții (inteligente) pe Pământ. Pentru că dacă nu ar fi fost exact cele necesare, atunci noi nu am fi acum aici, ci în altă parte și într-un alt timp. Acest principiu a fost utilizat foarte eficient de Brandon Carter și de Robert Dicke la rezolvarea unor probleme care îi obseda și îi deruta pe fizicieni de foarte mulți ani. Este vorba de diverse relații numerice frapante ce par să existe între constantele fizice (constanta gravitațională, masa protonului, vârsta Universului etc.) Este cu totul uimitor că unele dintre aceste relații sunt valabile doar pentru epoca prezentă istoriei pământului, așa că, se pare, că trăim întâmplător într-o perioadă foarte specială (plus sau minus câteva milioane de ani!). Acest lucru a fost explicat de Carter și Dicke prin aceea că epoca noastră coincide cu timpul de viață al așa numitelor stele din secvența principală, cum este Soarele. Conform acestui raționament, în orice altă epocă, pe pământ nu ar exista viață inteligentă care să poată măsura constantele fizice menționate - așa că această coincidență trebuia să existe, tocmai pentru ca viața inteligentă să fie aici doar în momentul particular în care are loc această coincidență!
Principiul antropic tare merge și mai departe. În acest caz, avem de-a face nu numai cu localizarea noastră spațio-temporală în Univers, ci în infinitatea de Universuri posibile. Putem sugera răspunsuri la întrebări ca de exemplu: de ce constantele fizice, sau legile fizice în general, sunt făcute în așa fel încât să existe viață inteligentă. Argumentul ar fi că dacă constantele sau legile ar fi diferite, atunci noi nu ar trebui să fim în aceste Univers particular, ci într-altul! După părerea mea, principiul antropic tare are un caracter destul de dubios, și ele tinde să fie invocat de teoreticieni ori de câte ori ei nu au o teorie suficient de bună pentru a explica faptele observate (în teoriile fizicii particulelor, unde masele particulelor nu au putut fi explicate, și se argumentează că dacă ele ar avea valori diferite de cele observate, atunci viața ar fi probabil imposibilă etc.) Pe de altă parte, principiul antropic slab, după părerea mea, de necontestat, cu condiția să fie folosit cu mare atenție.
Prin folosirea principiul antropic - fie în forma tare, fie în cea slabă - s-ar putea încerca să se arate că existența conștiinței este inevitabilă, în virtutea faptului că ființele conștiente, adică „noi”, trebuie să fim aici pentru a observa lumea înconjurătoare, așa că nu este necesar să se presupună, așa cum am făcut eu, că existența conștiinței are un avantaj selectiv! După părerea mea, acest argument este corect tehnic, iar argumentul antropic slab ar putea (cel puțin) furniza un considerent pentru faptul că există aici ființe conștiente fără să fi fost necesar ca existența lor să fie favorizată de selecția naturală. Pe de altă parte, nu pot crede că argumentul antropic este motivul real (sau unicul motiv) al evoluției conștiinței. Există suficiente dovezi din alte direcții care să mă convingă că existența conștiinței posedă un avantaj selectiv remarcabil, și nu cred că argumentul antropic este necesar.≫
Roger Penrose, mintea noastră... cea de toate zilele, ed. Tehnică, 2006, 780-782.
