Desert of slitherine

http://slitherine.com/games/panzer_corps_ak

31 martie 1941

Prima zi (ziua debarcării)

Dragă Elga,

Sunt în nordul Africii, după două zile de furtună purtat de navele de transport din Sicilia.
Sunt în El Agheila, un oraș în care nisipul este ca apa, iar apa este sărată.
Îți scriu din abteilung panzer; este locul meu de unde văd războiul, este locul meu de unde nimeni nu mă vede, în afară de inamic.
Fac parte din Divizia a V-a Ușoară, numele adevărat este codificat, însă pentru corespondență (și pentru Poștă) folosim aceste numerotări.
Ca ofițer mi s-a încredințat un translator arab -este tot timpul lângă mine, astfel pot coordona foarte bine în teren activitatea necesară în vederea pregătirii de luptă.
Arabul are un nume complicat de aceea nu pot să-l scriu, în schimb, tot timpul lângă el este fiul său -cu un alt nume complicat, însă am surprins că prescurtându-l îi place -fiului. De aceea îl strig Amin și vine tot timpul -pentru că dorește să învețe germana, dar nu de la tatăl său, care vorbește stricat, ci de la mine.

Ce repede trec anii, ieri student la Tübingen, astăzi comandant de tanc. Ieri tânăr și dornic de aventură, azi sătul și plin de ură. Trebuie să-i terminăm pe englezocii ăștia stupizi.

Ieri, la un exercițiu de tragere, câteva ținte aeriene au fost luate de vânt. Totul a fost atât de brusc încât l-am întrebat pe tata lui Amin ce se întâmplă. Mi-a spus că vine furtuna. Furtuna de nisip.

Ceea ce a urmat nu pot descrie. Fiind departe de oraș, în plin deșert, tunurile antiaeriene de 88 de mm au fost acoperite de nisip. Furtuna a adus cam doi metri (pe verticală) de nisip. A fost o baie de nisip. Am râs când am auzit că berberii fac băi de nisip. Vărul lui Amin este berber, a venit azi dimineață cu pelerina lui albastră (culoarea este oarecum albastră), care îl ferește de arșiță. Am raportat colonelului.

Acum trebuie să mă pregătesc pentru ofensiva spre est, spre Egipt.
Îți doresc toate cele bune.
Heil!

al tău,
Johannes Streich

http://slitherine.com/

Duminica aparține preoților

DIAVOLUL ȘI BUNUL DUMNEZEU
Jean Paul Sartre

Tabloul VI -neterminat

Tabloul VI

Scena III

ȚĂRANII singuri

Un ceasornic bate de șapte ori

UN OM ADORMIT (care era culcat pe jos, se trezește speriat):
    Cît e ceasul? În ce zi sîntem?

OMUL: E o dimineața de duminică și e ora șapte. Nu, nu e duminică.
    - S-a isprăvit cu duminicile, s-a isprăvit, n-o să mai fie niciodată, preotul nostru le-a luat cu el.
    - Ne-a lăsat zilele săptămânii, zilele blestemate ale muncii și ale foamei.

ȚĂRANUL : Atunci, la naiba! Adorm iar! Să mă treziți cînd o fi Judecata de apoi.

O FEMEIE : Să ne rugăm.

Jean Paul Sartre, Teatru, Rao, 1998, pag.291

„Să nu uităm nicicînd să iubim trandafirii”

Furnica

Prin gard

Vopsitorii

La Liceul Sportiv azi s-au vopsit băncile din vestiare, s-au zugrăvit pereții. Lucrări care vor continua și zilele următoare. Probabil că și sala de sport (cele două) vor fi și ele renovate. Sper.

Ceea ce m-a uimit (și lucrurile astea cu uimirea n-au să se termine niciodată cu mine probabil -o să mor uimit), este că vopsitorii -pe care i-am văzut, n-au vopsit și mesajul lipit.

Dar oare pentru a câta oară?
Sigur o fi vreun talisman. Oricum băieții ăștia cu pensula și cu bidineaua, sigur ascund niște calități deosebite, m-ar tenta o bere cu ei și o discuție lungă.

Burn

Undele radio ard

≪Mă gîndesc la bucuria de a trăi

și mă întreb

dacă voi putea pătrunde vreodată înlăuntrul meu,

pînă la rădăcina acestei cărni,

pentru a-l cunoaște pe cel care-am fost.

Rădăcina există.

Dacă vreun act de-al meu mi-o va dezvălui,

asta rămîne ascuns în viitor.

Dar toate lucrurile pe care poate

să le facă un om îmi stau în puteri.

Oricare dintre actele mele ar putea

să izbutească.

Ghola-ul vorbește, Comentariile Aliei ≫ *

„O, vierme cu dinți fără număr,
Poți tu să negi ceea ce nu poate fi lecuit?
Carnea și sufletul care te cheamă
Spre ale tuturor începuturilor tărîmuri
Se hrănesc cu monștri dintr-o genune de flăcări!
Tu nu ai mantie sub care s-ascunzi
Beția divinității
Și văpaia dorinței.

Cîntecul Viermelui din Cartea Dunei ” **

„Un om înțelept,
Care-odat' a trăit,
Într-un puț cu nisip
A căzut și-a orbit!
Rămas fără vedere,
N-a fost deloc mîhnit.
L-a ajutat viziunea
Și-un sfînt a devenit.

Versuri pentru copii, din Istoria lui Muad'Dib ” ***

Frank Herbert, Mîntuitorul Dunei, Nemira, 1993, pag.122, pag.148, pag.229

Natura? o povestire

Dacă natura ar fi o poveste, atunci pentru fiecare dintre noi, o frază sau o propoziție ar însemna un eveniment. Mai mult chiar, unii dintre noi ar știi să găsească un cuvânt și s-ar opri în dreptul unei vocale sau consoane.

Astăzi (vezi Deleuze's Abecedary) atașăm prima vocală cuvântului animal. Și Gilles Deleuze are dreptate, animalul; omul: trece în față tot timpul.
Eu propun altceva astăzi -numai astăzi, A pentru adâncuri.
Am găsit șenalul (canalul), am decupat detaliul și am extras finalul.

Adânc

 
Vă invit să-l ascultați și pe maestru:

Jean-Paul Sartre - Cu uşile închise

Piesă într-un singur act

Scena I GARCIN, BĂIATUL DE SERVICIU

Un salon în stil Napoleon al III-lea. Pe cămin, o statuetă de bronz.

GARCIN (intră şi se uită înjur): Deci asta e.

BĂIATUL: Asta e.

GARCIN: Va să zică aşa e...

BĂIATUL: Aşa e.

GARCIN: Mă... mă gîndesc că, după un timp oarecare, te obişnuieşti cu mobilierul.

BĂIATUL: Depinde de persoană.

GARCIN: Toate odăile sînt la fel?

BĂIATUL: Aş, de unde. Ne sosesc chinezi, hinduşi. Ce vreţi să facă inşi ca ei cu un fotoliu Napoleon al III-lea?

GARCIN: Dar eu ce vrei să fac cu el? Ştii cine am fost? Eh! N-are nici o importanţă, în definitiv, am stat toată viaţa într-o casă cu mobilier care nu-mi plăcea şi am fost pus în situaţii false; adoram să fie aşa. O situaţie falsă într-o sufragerie Ludovic-Filip, ce zici, ţi-ar suride?

BĂIATUL: Nici într-un salon Napoleon al III-lea nu e prea rău, o să vedeţi.

GARCIN: Aşa? Bine. Bine, bine, bine. (Se uită în jurul lui.) Totuşi, nu m-aş fi aşteptat... Ştii, cred, ce se povesteşte pe-acolo?

BĂIATUL: Despre ce?

GARCIN: Păi... (cu un gest vag şi larg) despre toate astea.

BĂIATUL: Cum puteţi crede prostiile alea? Le spun doar per­soane care n-au pus niciodată piciorul pe-aici. Fiindcă, mă rog, dacă ar fi venit pe la noi...

GARCIN: Evident.

Rîd amîndoi.

GARCIN (redevenind serios dintr-o dată): Unde sînt ţepile?

BĂIATUL: Poftim?

GARCIN: Ţepile, grătarele, cazanele cu smoală.

BĂIATUL: Glumiţi?

GARCIN (uitîndu-se la el): Da? A, da. Nu, nu voiam să glumesc, bineînţeles. (Tăcere. Garcin se plimbă.) Nici oglinzi, nici ferestre, bineînţeles. Nimic fragil. (Cu o violenţă subită.) Şi de ce mi s-a luat periuţa de dinţi?

BĂIATUL: Ei, poftim. V-aţi recîştigat numaidecît demnitatea umană. Formidabil.

GARCIN (bătînd în braţul fotoliului cu mînie): Te rog să mă scuteşti de tonul ăsta familiar, îmi dau bine seama de situaţia în care mă aflu, dar nu permit să...

BĂIATUL: Mă rog, mă rog, scuzaţi-mâ. Ce vreţi? Toţi clienţii pun aceeaşi întrebare. Cum sosesc: „Unde sînt ţepile?" în clipa aceea pot să vă jur că nu se gîndesc să-şi facă toaleta. După aceea, cum i-ai liniştit, vine rîndul periuţei de dinţi. Dar, pentru Dumnezeu, nu vă gîndiţi puţin? Căci, în defini­tiv, spuneţi-mi şi mie, pentru ce v-aţi mai spăla pe dinţi?

GARCIN (calmat): Da, într-adevâr, pentru ce? (Se uită în jurul lui.) Şi de ce te-ai uita în oglindă? Pe cînd bronzul acela, mai zic şi eu. Îmi închipui că vor fi momente cînd voi fi numai ochi să-l văd. Numai ochi, nu-i aşa? Haide, haide, ce mai e de ascuns? îţi spun câ-mi dau seama bine de situaţie. Vrei sâ-ţi povestesc cum se petrec lucrurile? Tipul se înnăbuşă, se afundă, se îneacă, numai privirea îi mai iese din apă, şi ce vede? Un bronz de Barbedienne. Ce coşmar. Ei lasă, ţi s-a interzis probabil să-mi răspunzi, nu insist. Dar ţine minte ca nu pot fi luat prin surprindere. Să nu vii să mi te lauzi că m-ai surprins; privesc situaţia în faţă. (Reîncepe să umble prin cameră.) Deci, periuţă de dinţi, ioc. Nici pat nu e. Căci nu se doarme niciodată, bineînţeles.

BĂIATUL: Păi, de.

GARCIN: Puteam să pun pariu. Şi pentru ce s-ar dormi?

Somnul te ia de după urechi. Simţi că ţi se închid ochii, dar

de ce să dormi? Te întinzi pe canapea, şi fîşti... somnul a

zburat. Trebuie să te freci la ochi, să te scoli, şi totul reîncepe.

BĂIATUL: Ce romanesc sînteţi.

...

toată piesa