Dublu sau dublat

Şi de aceea bunul-simţ are dreptate contra intelectualiștilor atunci când crede în istorie, care nicidecum nu e "poveste ticluită", ci ceea ce individul şi omenirea îşi amintesc despre trecutul lor. Amintire când neclară, când foarte clară, amintire pe care cu eforturi stăruitoare fiecare îşi propune să o lărgească şi s-o redea cât mai exact posibil, dar astfel încât să nu se poată lipsi de ea şi care, luată în ansamblu, este bogată în adevăruri. Numai de dragul paradoxurilor s-ar putea îndoi cineva că ar fi existat vreodată Grecia şi Roma, Alexandru sau Cezar, Europa feudală şi o serie de revoluţii care au doborît-o; că la 1 noiembrie 1957 ar fi fost afişate tezele lui Luther pe uşa bisericii din Wittenberg sau că la 14 iulie 1789 ar fi fost cucerită la Paris, Bastilia. "Cum justifici tu toate astea?" întreabă ironic sofistul. Omenirea răspunde. "Îmi amintesc." 1.)
"- Am fost aici acum şaizeci de ani.
- Memoria este o oglindă înşelătoare, arată uneori obiecte prea îndepărtate pentru a fi văzute şi alte ori le face să pară foarte aproape.
- ... Dar dacă n-a existat Kiyoaki atunci n-a existat nici Isao. Nici Ying Chan. Şi cine ştie? Poate nici eu n-am existat.
- Asta-i rămâne fiecăruia dintre noi să hotărască, după cum îl îndeamnă inima, spune stareţa.
Şi înainte de a se despărţi de el, îl conduce pe bătrân în curtea interioară a mânăstirii dogorind sub razele soarelui şi ale căror ziduri nu închid decât un minunat cer gol." 2.)

_____________________________________________________
1. Benedetto Croce, Estetica, EdituraUnivers 1971, pag.102 mijloc.
2. Marguerite Yourcenar, Mishima sau viziunea vidului, Ed. Humanitas 2003, pag.67 jos, fragment reprezentând sfârșitul romanului Marea Fertilităţii de Yukio Mishima.

Templu cu pavilionul de aur - Yukio Mishima

Titlul ar putea fi "Templu al pavilionului de aur", traducerea liberă îi acordă libertate noţiunii de "Templul de aur" şi indiferent care ar fi de fapt titlul, acest templu chiar există; la fel cum există şi cel "de argint".

Marguerite Yourcenar aducea acestui roman valoarea unui "cânt", a unei elegii japoneze. Există vânt şi ploaie, cădere şi vis, umbră şi soare în acest cânt.

"Novicele mediocru, povestindu-şi viaţa anostă,e de un verosimil evident; în acelaşi timp,printr-un procedeu aflat în centrul oricărei creaţii literare, autorul i-a insuflat nu doar o parte din propria sensibilitate graţie căreia a înţeles şi a recreat personajul, ci şi harul de a spune şi a modula ceea ce simte,adică privilegiul poetului. De fapt, acest roman realist este un cânt."(M.Yourcenar, Mishima sau viziunea vidului)

Caracterul copilului este oblic, supus tot timpul unei dorinţe de a înţelege ce se-ntâmplă cu el; traversează la fel ca Japonia anilor 50 o perioadă de maturizare, de cunoaştere a unei noi mentalităţi: devine, nu prin dorinţa sa extremă, un novice călugăr budist. Trecut printr-o şcoală în care dorinţa de evadare şi de curiozitate se termină-n frustrări şi lamentabile eşecuri, alegerea de a deveni călugăr pare cea mai oportună de fapt.

Yukio Mishima pare că nu ţine la personajul său şi de aceea la un moment dat, cititorul devine martor acestei dispute: "Eram singur acolo şi Templul de aur mă învălui. Oare eu stăpâneam templul sau el pe mine? N-ar fi oare mai corect să spun că în clipa aceea s-a stabilit un echilibru straniu, un echilibru ce-mi permitea să fiu eu Templul de Aur şi Templul de Aur să-mi ia locul?"

Rătăcirile novicelui sunt vizibile, chiar stareţul încearcă să o mediere în între elev şi lume. Această lume aparentă şi nu adevărată, cum descria Nietzsche umanitatea. Elevul trişează şi pentru el "adevărul" trebuie aflat. Într-o extraordinară poziţie a acestui adevăr se dezvăluie slăbiciunea şi neputinţa.

P.S. Photo

Kyoto, Japan 2004 / KIX Kyoto - Kinkaku-ji or Golden Temple with garden and lake 3008x2000
Manfred Leiter
01.06.2005

http://www.tropicalisland.de/japan/kyoto/pages/KIX%20Kyoto%20-%20Kinkaku-ji%2...

Libertate - Autoritate

Se trăieşte ziua de azi, se trăieşte în mare viteză - se trăieşte iresponsabil: tocmai de aceea se cheamă "libertate". Ceea ce face ca instituţiile să fie instituţii de dispreţuit, urât, respins: lumea crede că o pândeşte pericolul unei noi sclavii acolo unde fie şi numai că se face auzit cuvântul "autoritate". Atât de departe merge la 'decandence' în instinctul pentru valoare al politicienilor noştrii, al partidelor noastre politice: ei preferă instinctiv ceea ce dizolvă, ceea ce accelerează sfârşitul...

Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ed. Humanitas 2008, pag.113 la mijloc.

Zeii

"... Iar când Zarathustra rămăse singur, îşi grăi astfel inimii:
- Să fie cu putinţă?! Acest sfânt uncheaş n-a auzit vorbindu-se încă în pădurea lui că Dumnezeu a murit!"
Monolog cu o înaltă încărcătură psihică, pomenind de Zarathustra, nu putem să nu ne gândim la Nietzsche.
Cartea are şi un prolog: "Nu vă provăduiesc munca, ci lupta. Nu vă provăduiesc pacea, ci izbânda."

Nietzsche, Aşa grăit-a Zarathustra, Ed. Antet, an nu-i!

Societatea

"Acest mecanism este guvernat de principiul respectului definit de Swanton. Fiecare jumătate a societăţii, corespunde uneia din cele două serii complementare a căror îmbinare permite şi menţine existenţa universului organizat. Ea trebuie să vegheze la păstrarea şi la integritatea seriei pe care o reprezintă şi să o ţină mereu la dispoziţia fracţiunii sociale în care este încarnată cealaltă care, din acest motiv, are nevoie să subziste de concursul celei dintâi." *

Roger Caillois, Omul şi Sacrul, Ed. Nemira 2005, pag 85 mijloc

Mesteceni

Nici pe departe nu ne-au atins umbrele mestecinilor. Albul lor umbrit ne-ar fi pătat.
Oraşul era în faţa noastră. Acolo se pierdea pădurea şi orice urmă ar fi fost adulmecată de oameni şi de maşinile lor. Aşa că am rămas doar să privim îndoielnic şi să nu regretăm din cauza ispitei. Am rămas aşa agăţaţi.

Originalitatea culturală

Povestea unei culturi nu mai începe cu "a fost odată", ci cu "va fi tot aşa" cum a mai fost.
Este adevărat că această poveste este de fapt o căutare, un parcurs, pe care iniţiatorul trebuie să o traverseze. Cel care scrie această poveste este un iniţiator din punct de vedere iniţiatic; el nu ştie nimic şi va trebui să înveţe. Un mecena ştie arta pe care o sponsorizează, şi dacă nu ştie el, ştiu consilierii. Un anticar cunoaşte în amănunt criteriile după care o carte, un instrument, un obiect casnic chiar; poate deveni un artefact. Un critic vizualizează, citeşte şi se interesează asupra fondului său cultural pe care trebuie să-l aibă în vedere. Ei bine, un ministru care doreşte să înceapă un astfel de proces dinamic cultural, cum ar fi "povestea unei culturi"; devine el însuşi imaginea acestei poveşti. Asta în speranţa că nu va copia din trecut alte asemenea proiecte sau încercări, mai mult sau mai puţin izbutite.
În cultură, a fi original, nu mai înseamnă a fi nou. Progresul nu mai devine atât de abrupt. Am ajuns în anii în care ne mai putem odihni. Recesiunea întăreşte aşteptările şi acestea nu mai dau naştere ambiguităţilor şi căutărilor furibunde în artă.
Cât timp se poate iniţia cineva într-o zonă a spiritului; în religie, în artă, în filosofie, în cunoaştere? Nu se ştie! Dar dacă ai început să colinzi, să baţi potecile, este un lucru bun; dacă stai şi cugeţi, este un lucru bun. Dacă le faci pe amândouă este cel mai bun.
Să nu şti nimic despre loterie şi totuşi să ai un bilet de intrare şi o pungă de monede în faţa ruletei este o mare şansă, câţi au aşa ceva? Este totuşi un joc, un hazard pe care ţi-l asumi. Poate chiar merită.
Întorcându-ne la cel care conduce executiv cultura, trebuie să ştim că pe lângă instrumentele financiar-umane pe care le deţine, trebuie să aibă şi un dram de noroc. Asta nu înseamnă că finanţele pierdute nu crează în alte locuri ariditatea atât de cunoscută. Mai există şi voluntariatul şi concursurile tematice, sau acestea sau diluat într-o epocă postdecembristă? Sau pe a nu ştiu câta oară nu ne iese numărătoare steagurilor naţionale!
Un an; cu bani puţini şi cu o mass-media voluntară, cu anonimi şi mai ales cu tineri; atât ar cam trebui pentru regăsirea, întoarcerea şi ridicarea vechii identităţi culturale a românilor pe un soclu nou.